Campania pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie a adus în prim plan câteva elemente de noutate pentru scena politică din Republica Moldova, elemente care au toate șansele să devină linii directoare pentru politica moldovenească, cel puțin până la viitorul exercițiu electoral relevant, parlamentar sau prezidențial.
În primul rând este vorba despre o reală afirmare pe scena politică de la Chișinău – poate pentru prima dată în istoria post-independență a Republicii Moldova – a unui „Politician numărul 1”. La prima vedere o astfel de titulatură are o conotație negativă: astfel se auto-numeau și auto-gratulau politicieni din istoria foarte recentă a Republicii Moldova, precum Filat și Plahotniuc – între timp ambii căzuți în desuetudine și nefrecventabili. Voronin și Dodon, la rândul lor, se auto-percepeau politicieni numărul 1, concurenți pe zona stângii pro-ruse, inamici ireconciliabili (Dodon: „Când i-ai vândut 14 deputați lui Plahotniuc în 2016, erai mare erou?”; Voronin: „Omul ăsta numai prin trădări merge”), cărora destinul politic le-a demonstrat că au alergat în cerc, scrutinul din 11 iulie găsindu-i tot împreună, cu Dodon tot subordonat lui Voronin (prin titulatura blocului electoral comun – al comuniștilor și socialiștilor – și ordinea de pe listă: 1. Vladimir Voronin, 2. Igor Dodon).
Motivul pentru care Maia Sandu este „Politicianul numărul 1” rezidă tocmai în faptul că a reușit, cel puțin până acum, să elimine conotația negativă a acestei sintagme. Învinsă de Dodon la prezidențialele din 2016, a reușit în 2020 să câștige funcția de șef al statului având de înfruntat o veritabilă mașinărie propagandistică pornită împotriva sa de către fostul președinte pro-rus. Totuși, ceea ce o face pe Maia Sandu să fie un game changer al politicii moldovenești nu este anduranța sa, ci faptul că a reușit – într-un stat profund grevat de corupție, clivaje politice, etnice și economice majore (la fel ca în toate statele CSI) – să obțină victorii politice acționând exclusiv legal și constituțional.
Evident, aceste alegeri nu sunt despre Maia Sandu, ci despre partidele de la Chișinău, însă acest scrutin nu poate fi interpretat altfel decât rezultatul direct al victoriei lui Sandu în fața lui Dodon la prezidențialele de anul trecut și abilității cu care a reușit să evite re-editarea unei „mari coaliții naționale” cu socialiștii.
Al doilea aspect care a caracterizat actualele parlamentare rezidă în transformarea PAS în centrul de greutate al scenei politice moldovenești, în raport cu care se regrupează toate celelalte forțe politice. Practic, se anticipează o victorie a PAS la alegeri, victorie care nu numai că transformă formațiunea în principalul partid pro-european de la Chișinău, dar o confruntă și cu o opoziție pe mai multe fronturi:
– pe filiera formațiunilor pro-ruse și a tuturor vectorilor acestora din instituții/societate. Așa cum o demonstrează alianța dintre socialiști și comuniști (o uniune ce părea improbabilă având în vedere istoricul de acuzații și invective dintre Dodon și Voronin), forțele pro-ruse sunt profund determinate să decredibilizeze PAS și să se asigure că formațiunea nu va avea o guvernare de succes. Declarațiile rasiste și anti-NATO ale lui Voronin (într-o emisiune de la TCV 21 a declarat: […] soldaţii NATO să vină aici şi să aveţi copii cu pielea închisă la culoare, nu doar cu pielea albă?), precum și „dezvăluirile” lui Cavcaliuc privind deținerea/consumul de droguri al unor membri PAS (Nata Albot și Dumitru Alaiba) sunt doar câteva mostre propagandistice ale eforturilor ce urmează să fie consumate împotriva PAS odată cu câștigarea alegerilor de către această formațiune.
Pe modelul tuturor celorlalte campanii electorale de la Chișinău, forțele pro-ruse au instrumentat și de această dată anumite fețe bisericești pentru a răspândi propaganda anti-occidentală. Spre exemplu, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a organizat la 19 iunie un marș pentru susținerea familiei tradiționale, urmărind astfel să re-inoculeze la nivelul unei părți a electoratului ideea Occidentului decadent, care urmărește să câștige puterea pentru a perverti societatea și a submina valorile conservatoare, autentic ortodoxe.
Nu trebuie uitate nici piedicile din partea exponenților altor structuri ale statului, precum Comisia Electorală Centrală și inițiala decizie a acesteia de a deschide doar 139 de secții de votare pentru cetățenii moldoveni din diaspora. Tot CEC propunea la începutul lui iunie deschiderea unor secții de votare în Tighina (două) și Corjova (una). Și acest demers a fost retras în cele din urmă, inclusiv pe fondul atenționărilor din partea Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova care a avertizat că astfel se creează condițiile pentru fraudarea alegerilor, deoarece cele trei secții nu se află pe teritoriul controlat de Chișinău.
– din partea altor partide pro-europene și/sau unioniste. Evident, PAS nu se va confrunta cu o opoziție la fel de acerbă ca din partea formațiunilor pro-ruse, însă formațiuni precum PPDA și-au manifestat de multă vreme frustrarea că PAS le ignoră și nu își asumă o cooperare/alianță.
Pentru a reduce din fronturile pe care va lupta, șansa PAS stă în apropierea de celelalte formațiuni pro-europene/unioniste și de a le transforma din competitori pe același eșicher într-o resursă. Cu sau fără reprezentare parlamentară după scrutinul din 11 iulie, PPDA sau Partidul Unității Naționale (PUN; Octavian Țîcu) pot fi pentru PAS o resursă în termeni de oameni (pentru funcții politice și/sau de specialiști în ministere și agenții) și reach-out către alte zone ale societății spre care fostul partid al Maiei Sandu nu s-a aplecat încă suficient de mult (spre exemplu, PUN către zona unioniștilor).
(Ne)cunoscutele AUR Republica Moldova și Blocul Renato Usatîi
Campania pentru alegerile din 11 iulie a mai prezentat alte două noutăți cu relevanță pentru viitor: activismul AUR Republica Moldova și aparenta desprindere a Blocului Renato Usatîi de zona formațiunilor pro-ruse.
AUR Republica Moldova
Speră să repete performanța formațiunii omonime din România și anume să obțină reprezentare parlamentară în urma acestor alegeri. Elementul principal prin care AUR Republica Moldova s-a remarcat în aceasta campanie a fost agresivitatea. Una dintre cele mai vizibile acțiuni ale AUR Republica Moldova a fost protestul organizat la 7 iunie în fața casei lui Igor Dodon, când activiștii acestei formațiuni au cântat imnul României. Demersul a generat o reacție furibundă din partea lui Dodon care i-a acuzat pe activiștii AUR Republica Moldova că au încălcat anumite linii roșii legate de viața privată a actorilor politici.
Ceea ce atrage atenția în tot acest demers al AUR Republica Moldova este că de fapt a fost de ajutor pentru Igor Dodon, din punct de vedere al imaginii publice. Fostul președinte a jucat abil cartea victimizării (mai ales că acesta nu se afla acasă la momentul protestului, familia acestuia fiind singură – o imagine cu un puternic impact emoțional la nivelul unei părți a electoratului: capul familiei era plecat, iar familia era profund vulnerabilă) și nu a uitat să acuze PAS pentru acest incident, apreciind că AUR Republica Moldova este un instrument de acțiune/presiune al fostului partid al Maiei Sandu. Practic, prin acest incident, Dodon a reușit să polarizeze suplimentar societatea și reactiveze latente prejudecăți anti-occidentale (prin culpabilizarea PAS) și anti-românești (AUR Republica Moldova fiind o formațiune care se revendică a fi unionistă).
Acuzațiile lui Dodon referitoare la faptul că AUR Republica Moldova ar fi un instrument de influență al PAS sunt surprinzătoare, mai ales din perspectiva mesajelor vehiculate în spațiul public și pe social media de către vectori pro-AUR Republica Moldova. De exemplu, postul 10TV se manifestă virulent anti-PAS prin titluri de tipul: Disperare! Trolii PAS sunt speriați de Eminescu; Un locuitor al satului Puhoi îl acuză pe un candidat PAS de agresiune fizică și șantaj; EXCLUSIV: Maia Sandu? Cine a ordonat agenților SIS și SPPS să îl extragă pe Ceauș și acum îi scoate țapi ispășitori?
Actuala campanie a conturat AUR Republica Moldova drept un partid care asumă pro-unionismul pentru a genera controverse și disemina o retorică revanșardă la adresa tuturor formațiunilor politice. Activismul de pe social media și distribuirea unor știri și luări de poziție neacoperite de argumente/ realitate și planuri programatice de acțiune (ex: Unirea va avea loc în 2024/2025; CEC a anulat deschiderea secțiilor în Transnistria la presiunile AUR) face ca formațiunea să fie mai degrabă un „revoluționar de profesie”, decât un vector autentic pro-unionist.
Blocul Renato Usatîi
Urmărește să aibă un rol de partid-balama în viitoarea configurație parlamentară, mai ales în eventualitatea unui legislativ din care vor face parte PAS, Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și, eventual, formațiunea lui Ilan Șor, AUR Republica Moldova și un partid pro-european/unionist. O prezență la guvernare l-ar ajuta pe Usatîi să se poziționeze drept principal lider al votanților pro-ruși (în competiție, pe viitor, cu Ion Ceban – primarul Chișinăului) cu o imagine de: un lider-gospodar (primar al Bălțiului), pragmatic (dispus să coopereze cu oricine pentru stabilitate și binele cetățenilor), fără legături evidente cu regimul Plahotniuc (ca Dodon, Voronin, Șor).
Cea mai importantă întrebare a scrutinului din 11 iulie nu este dacă va fi câștigat de PAS, ci scorul cu care va fi câștigat de PAS. Obținerea unei majorități simple va oferi PAS și Maiei Sandu o legitimitate de care nu s-a mai bucurat niciun lider de la Chișinău și o bună perioadă de liniște. Totuși, noblesse oblige, iar o astfel de victorie obligă PAS să acționeze rapid și eficient în spiritul contractului cu cetățenii: reformarea statului, combaterea corupției, investigarea furtului miliardului, o administrație eficientă. De acțiunea decisă și rapidă a guvernaților depinde și cât de repede și relevant vor reacționa forțele pro-ruse. Pentru că de reacționat, vor reacționa.
