Încearcă România să imite practica „diplomației vaccinului” desfășurată în alte părți ale lumii? În primul rând, este important să înțelegem contextul global actual în care ajutorul umanitar este furnizat atât de țările care au sprijinit cercetarea științifică și producția acestor vaccinuri, cât și de cele care au achiziționat aceste vaccinuri. Printre statele care au sprijinit producția de vaccinuri, China este ultima țară în care au fost produse noi mărci precum Sinovac și Sinopharn, ceea ce a dus la o concurență globală în producția de vaccinuri, precum și la contestarea utilizarii „diplomației vaccinului”. În al doilea rând, trebuie remarcat faptul că, în ceea ce privește donațiile de vaccinuri, țările în care acestea au fost produse au fost candidate evidente pentru „diplomația vaccinului”. Cu toate acestea, în practică, cei, care au reușit să achiziționeze aceste vaccinuri înainte de aprobarea lor de către OMS și Agenția Europeană pentru Medicamente, au furnizat sau au promis ajutor umanitar fie țărilor învecinate, fie țărilor cu venituri mici. România este un astfel de exemplu, dar nu singurul.
Răspunsul internațional la pandemia de Covid-19
În urma producției și aprobării de către Organizația Mondială a Sănătății a vaccinurilor Astra Zeneca / Oxford, Moderna, BionTech / Pfizer, Jonhson și Jonshon, Sinovac și Sinopharm, prioritatea guvernelor din Europa și din întreaga lume a fost imunizarea propriei populații. În ciuda acestui fapt, utilizarea a ceea ce a ajuns acum să fie cunoscut sub numele de „diplomația vaccinului” a fost larg răspândită. Ce presupune acest lucru în practică?
Potrivit Reuters, în aprilie 2021, Statele Unite s-au angajat să trimită 4 milioane de doze de vaccinuri în Canada și Mexic. De asemenea, guvernul american a decis recent să își asume un rol de lider în donațiile la nivel mondial prin distribuirea a 80 de milioane de doze de vaccin din SUA prin COVAX. Această inițiativă este rezultatul eforturilor concertate ale liderilor globali și ale donatorilor privați de a-și canaliza eforturile printr-un parteneriat public-privat către dezvoltarea, producția și accesul la vaccinuri și tratament medical pentru Covid 19.
Guvernul Regatului Unit sprijină această inițiativă, fiind una dintre țările care își canalizează eforturile de ajutor umanitar prin intermediul acestui mecanism multilateral la fel ca SUA. Pe lângă sprijinirea COVAX, Regatul Unit a promis altor state, precum India, ajutor umanitar constând în echipamente medicale, cum ar fi ventilatoare, precum și doze de vaccin destinate pieței britanice.
COVAX este important deoarece își propune să ofere un răspuns global care este totuși dominat de distribuția mărcilor aprobate de OMS, sporind astfel impulsul pentru concurența regională și mondială. Astfel, în ciuda obiectivelor sale globale, COVAX nu este canalul unic pentru diplomația vaccinului, Rusia s-a adaptat la concurența globală provocată de producția de vaccinuri din întreaga lume, fiind prima țară care a înregistrat vaccinul Sputnik V în august 2020. Deși Rusia a sprijinit dezvoltarea acestui vaccin, acesta rămâne în continuare neaprobat de OMS, Agenția Europeană pentru Medicamente revizuindu-l în continuare. „Diplomația vaccinului” a însemnat totuși pentru Rusia un șir de acorduri bilaterale cu țări din întreaga lume. Republica Moldova și Ucraina sunt în continuare spații în care concurența regională provocată de diplomația vaccinurilor este prezentă, Rusia trimițând vaccinuri în regiunea Donbass și răspunzând solicitărilor de livrare a vaccinurilor Sputnik din Transnistria. În cazul vaccinurilor Sputnik, competiția în practicarea „diplomației vaccinului” a venit din China sau din alte state membre europene,
„Diplomația vaccinului” și ajutorul umanitar acordat Republicii Moldova de către România
Începând cu februarie 2021, România a livrat ajutor umanitar Republicii Moldova, constând în vaccin Astra Zeneca, cel mai recent transport de vaccinuri de acest tip fiind efectuat în data de 27 mai 2021. Dacă ne uităm la „diplomația vaccinului” în Transnistria, trebuie remarcat faptul că statul nerecunoscut a primit și vaccinuri Astra – Zeneca donate de România.
În contextul trendurilor existente, acțiunile României nu sunt surprinzătoare. Mai ales că acestea nu au fost unice în cazul Republicii Moldova, ci mai degrabă un efort concertat față de țările Parteneriatului Estic, care a fost promovat în cadrul UE. În acest context, trebuie să analizăm contextul european în care România a reacționat la pandemie prin ceea ce acum este cunoscut sub numele de „diplomația vaccinului”. La nivelul UE s-a ajuns la o decizie comună a celor 27 de membri prin intermediul Strategiei UE privind vaccinarea. Prin acceptarea acestei Strategii, din ianuarie 2021, România a negociat cumpărarea vaccinurilor pentru imunizarea propriei populații pe baza unui mecanism de cote proporțional cu populația sa. În plus, din iunie 2021, România a fost de acord să facă parte din eforturile mai multor state membre ale UE în ceea ce privește dezvoltarea unui mecanism european de acces al statelor Parteneriatului estic la vaccinul împotriva COVID-19. Acesta a fost conceput pentru a sprijini țările parteneriatului estic și Balcanii de Vest și a fost inițiat de Bulgaria, Croația, Estonia, Lituania, Suedia, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Letonia, Ungaria, Polonia și Slovacia. Potrivit DW, Germania a donat, de asemenea, infrastructură medicală în valoare de 9,6 milioane de euro, promițând în iunie 2021 sprijin guvernamental în cumpărarea a 700.000 de doze de vaccinuri Biotech/Pfizer. Alte donații de vaccinuri în Moldova au fost efectuate cu sprijinul UE prin COVAX.
Acest lucru arată că, în cazul COVID 19, organizațiile internaționale existente au oferit statelor un forum pentru „diplomația vaccinului”. Dacă privim în interiorul UE, această practică nu a rămas lipsită de critici. Într-adevăr, ministrul german de externe, vorbind la summitul G20 împotriva diplomației ruse și chineze privind vaccinurile, a subliniat că lumea ar trebui să urmărească un răspuns global și unit mai degrabă decât să încerce să obțină avantaje geopolitice pe termen scurt. Într-adevăr, criticii diplomației în domeniul vaccinurilor pledează pentru un efort concertat de combatere a pandemiei. Cu toate acestea, atunci când judecăm decizia României de a acorda ajutor umanitar, ar trebui să analizăm și instituțiile și acordurile existente pe baza cărora au fost întreprinse aceste gesturi. România își desfășoară activitatea atât în contextul Parteneriatului Estic, cât și pe baza angajamentelor bilaterale anterioare față de Republica Moldova, care sunt încadrate prin parteneriatul strategic dintre cele două țări. În baza acestui parteneriat, Republica Moldova este principalul beneficiar al ajutorului umanitar din partea României.
Dacă ne uităm la contextul în care Astra Zeneca donată de România a ajuns în Transnistria, se pot înțelege mai bine implicațiile politice ale crizei Covid- 19 nu numai pentru statele recunoscute, ci și pentru cele nerecunoscute. În timp ce pentru țările recunoscute din întreaga lume, opțiunea de a intra în competiția globală și regională pentru accesul la vaccinuri a fost posibilă prin apartenența lor la diverse organizații internaționale, pentru Transnistria, angajamentul față de lumea exterioară față de achiziționarea vaccinurilor este limitată de faptul că toate ajutoarele și materialele medicale trebuie sa vina prin Moldova.
În acest context, trebuie remarcat faptul că orice acțiune diplomatică întreprinsă de România față de Republica Moldova poate avea un impact important asupra diviziunilor existente în țară, în acest caz soluționarea conflictului transnistrean. În timp ce în cazul „diplomației vaccinului” acest lucru este până acum greu de măsurat, ajutorul umanitar pentru Republica Moldova poate fi asadar privit în contextul răspunsului diferit pe care statele îl au la criza actuală, care implică fie eforturi diplomatice comune ca parte a organizațiilor regionale, fie eforturi de răspuns global, așa cum am văzut în cazul COVAX. La fel ca orice alt gest diplomatic, „diplomația vaccinului” ar trebui considerată ca fiind dependentă de angajamentele și alianțele anterioare ale unei anumite țări. Dacă ne gândim la eforturile diplomatice din timpul altor crize globale, astfel de momente produc întotdeauna oportunități pentru crearea de noi alianțe și reînnoirea diferitelor angajamente politice si diplomatice. În acest caz, se poate considera că acțiunile României sunt fundamentate în mai multe aspecte. Odată ce vaccinul a devenit o marfă globală, ajutorul umanitar constând în vaccinuri a devenit o practică diplomatică. În acest caz, acțiunile României în Republica Moldova arată doar capacitatea sa de a imita alături de alte state membre UE – chiar dacă nu întreaga Uniune Europeană – o practică la nivel mondial. În al doilea rând, nu ar trebui să considerăm că aceasta este o schimbare majoră față de angajamentele anterioare de politică externă pe care România le-a exprimat de-a lungul anilor în ceea ce privește Parteneriatul Estic, în ciuda faptului că vaccinurile au devenit acum o parte integrantă a diplomației sale în regiune.
În timp ce puterea diplomației în domeniul vaccinurilor la începutul pandemiei a fost lăsată în mâinile câtorva țări producătoare, cu distribuția pe scară largă a vaccinurilor pe piața mondială, aceasta poate fi utilizată acum de orice țară care are mijloacele financiare și voința politică de a le achiziționa și dona. Modul în care se realizează acest lucru, fie prin intermediul instituțiilor multilaterale regionale, al inițiativelor bilaterale sau printr-un angajament global față de cei care nu au posibilitatea de a le accesa, este totuși problema actuală cu care se confruntă orice stat care se angajează în „diplomația vaccinului”.
