Administrația Joe Biden a abandonat cel mai pro-american guvern afgan din istorie. Retragerea a fost anunțată de Casa Altă fără nici o consultare cu Așraf Gani și a venit într-un moment în care negocierile dintre guvernul de la Kabul și mișcarea taliban erau în impas. Sunt analiști care afirmă că retragerea era previzibilă după acordul de pace de la Doha, din Qatar, din februarie 2020. Alții sperau că venirea lui Joe Biden la Casa Albă ar putea întârzia procesul și pregăti mai bine un Afganistan post-american. Mai toți comentatorii afirmă că decizia americană va avea un impact destabilizator și consecințele vor fi cu mult mai dramatice decât se pot astăzi bănui. Contingentul american din Afganistan abia dacă numără 2.500 de militari. Deci nu e problema costurilor. E o schimbare de paradigmă în politica externă și de securitate americană.
Retragerea americană din Afganistan a prins pe picior greșit nu doar guvernul președintelui Așraf Gani, ci pe mai toți actorii regionali care deși doreau ca aceasta să se petreacă, sunt îngrijorați de consecințele ei. În primul rând, din cauza ofensivei mișcării taliban care în doar câteva luni a ocupat circa 80% din teritoriul Afganistanului.
Mișcarea talibană a supraviețuit dispariției statului islamist, în 2002. Au contribuit la aceasta și cei care nu vedeau cu ochi buni consolidarea prezenței americane în inima Eurasiei, de la Rusia, China și până la Iran. Însă, cel mai important sponsor al talibanilor a fost și este Pakistanul, ale cărui servicii secrete militare sunt considerate principalul susținător al mișcării islamiste. Din 2016 șeful mișcării este Hibatullah Akundzada (n.1961), paștun, originar din provincia Kandahar, care conduce prin fetwale (edicte religioase). De altfel, sursa puterii talibanilor e asigurată de controlul asupra justiției prin impunerea legislației musulmane, Șaria.
Unele cancelarii occidentale speră că talibanii s-au schimbat. Și guvernul președintelui Gani s-a hrănit o vreme cu această iluzie. În cei aproape 20 de ani de prezență NATO, în Afganistan a apărut o nouă generație care se îmbracă occidental, merge în cafenele și săli de sport, se uită la Netflix, ascultă muzică și are smartphone. Este o pătură socială occidentalizată, dar este foarte subțire. La o populație de aproape 40 de milioane, mai puțin de 4 utilizează rețelele sociale. Faptul în sine, nu înseamnă mare lucru. Chiar și talibanii folosesc smartphone, filmează clipuri video pe care, mai apoi, le difuzează ca material de propagandă.
Deci, afirmația că talibanii s-au schimbat în bine și au devenit mai toleranți este mult exagerată. Sunt și zone controlate de talibani în care femeilor li se permite să meargă la lucru. Iar fetelor să meargă la școală. Însă mai toate sursele din teren confirmă faptul că femeile sunt obligate să-și acopere fața, bărbații îmbrăcați occidental sau cu barba tunsă sunt bătuți în stradă, stațiile FM de radio care transmiteau muzică au fost închise, în sate sunt vânați și uciși cei care au colaborat cu forțele NATO.
O stare de apatie domină populație. Oamenii au obosit de atâta război, parcă nu mai contează cine deține puterea, vor doar stabilitate, cer să fie lăsați în pace. În ciuda mesajelor mobilizatoare ale președintelui Așraf Gani, puțină lume se pregătește să reziste tăvălugului taliban. Cele mai active sunt femeile; s-au organizat detașamente gata să reziste cu arma în mână.
Retragerea americană din Afganistan lasă un vid de putere în centrul Eurasiei pentru care mai mulți actori vor intra în competiție. În primul rând Rusia, care e cea mai vocală și activă. Moscova nu se pregătește să intervină în Afganistan, de unde a ieșit greu și după mari pierderi în primăvara 1989, ci își consolidează liniile de apărare în fostele republici sovietice din Asia Centrală. Miniștrii de Externe și ai Apărării din Rusia s-au deplasat de mai multe ori în regiune, la fel și secretarul general al Consiliului Federal de Securitate. Între 30 iulie și 10 august au avut loc exerciții militare comune ruso-uzbece la granița cu Afganistanul. Tadjikistan, care are o frontieră de peste 1300 km lungime cu Afganistanul, a desfășurat cea mai mare mobilizare din istoria sa, aducând sub arme 230.000 de rezerviști. Tot în Tadjikistan s-au pregătit aproape 100 de mii de locuri în taberele de refugiați. Tadjicii cunosc foarte bine țara vecină, minoritatea tadjică formează peste un sfert în populația Afganistanului. Tadjicii au format, alături de uzbeci, coloana vertebrală a rezistenței anti-talibane din anii 1990, organizată în Alianța Nordului, condusă de tadjicul Ahmad Șah Masud, asasinat cu două zile înainte de atacarea Turnurilor Gemene la New York. Alianța Nordului fusese susținută discret dar eficient de Rusia și India care nu priveau cu ochi buni consolidarea influenței pakistaneze în Afganistan.
Nu întâmplător, în această primăvară, prima țintă a talibanilor a fost nordul țării, unde trăiesc compact tadjicii și uzbecii care în trecut au rezistat cu succes mișcării talibane dominate de etnicii paștuni. Alianța Nordului a fost până în 2002 cel mai solid tampon între talibani și fostele republici sovietice. De unde și graba cu care talibanii au luat sub control în ultimele săptămâni punctele de trecere ale frontierei, pentru a tăia orice comunicare între comunitățile tadjică și uzbecă din Afganistan, și fostele republici sovietice de unde le-ar putea veni sprijin.
Tașkent, Dușambe, Așhabad își pun speranța în Moscova și în Organizația Tratatului de Securitate Colectivă. Deși a ieșit din Organizație în 2012, Uzbekistanul își coordonează eforturile alături de aceasta, și a semnat recent un parteneriat militar cu Rusia. Cele trei foste republici sovietice transmit mesaje de pace talibanilor, însă se pregătesc de ce e mai rău.
Recent, reprezentantul special pentru Afganistan al președintelui Putin, declara că Rusia a început să stabilească relații cu mișcarea taliban încă de acum 7 ani, deși Curtea Supremă de Justiție a interzis mișcarea pe care a catalogat-o drept teroristă. Kremlinul nu făcea nici un secret din faptul că cel mai important lucru era ca SUA să fie înfrântă în Afganistan, chiar dacă asta creștea amenințarea islamistă. În același timp, Putin se folosește de amenințarea talibană ca să-i șantajeze pe aliații din Asia Centrală, Tadjikistan, Uzbekistan și Turkmenistan, fiecare din aceste țări simțindu-se amenințată și având nevoie de ajutorul Rusiei, care folosește contextul pentru a-și întări influența în Asia Centrală.
Spre deosebire de Iran, India și China, Rusia are toate șansele să joace un rol important în evoluția situației din zonă. La fel ca Pakistanul, Rusia are relații bune atât cu mișcarea taliban cât și cu guvernul de la Kabul. Spre deosebire de Pakistan și Turcia care sunt limitate în mișcări de contextul etnic și politic din Afganistan, Rusia poate să aibă relații cu toți actorii, mari și mici, implicați în regiune. E un examen greu nu doar pentru politica ei externă, într-o direcție tradițională în care diplomația rusă excelează de secole, cât și pentru Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, patronat de Moscova.
Miza este uriașă. Dacă extremismul musulman trece granița în Tadjikistan și Uzbekistan, ideologia islamistă va inunda toată Asia Centrală și ar putea lovi în inima Rusiei, pe Volga.
