Între 17 și 19 septembrie în Rusia au loc alegeri pentru Duma de stat, cea de-a opta convocare. Totuși, în spațiul public rus și occidental nu a dominat nicio emoție cu privire la rezultatele alegerilor și nici nu există dezbateri cu privire la programe politice, candidați, direcții de acțiune pentru următorii ani.
Evident, nu este nicio surpriză că situația se prezintă astfel: actualul scrutin este mai degrabă o repetiție pentru adevăratul eveniment electoral, cel din 2024, de la care se așteaptă devoalarea succesorului lui Vladimir Putin și a unei noi arhitecturi de putere.
Mizele alegerilor
Dar totuși alegerile din 17-19 septembrie nu sunt lipsite de miză. Una dintre mize este organizarea. Pentru o tranziție/restructurare liniștită în 2024 este necesar exercițiul organizării. Opoziția nesistemică (alături de ONG-uri) trebuie ferm controlată, inclusiv prin exercițiul inventării pârghiilor legale de hărțuire și blocare; trebuie cunoscut și testat potențialul protestatar al populației (motiv pentru care eventuale proteste izolate post-alegeri vor fi pentru autorități mai degrabă ocazie de experiment social decât de îngrijorare); greii sistemului trebuie testați din punct de vedere al tracțiunii electorale (a se vedea cazul ministrului apărării, Serghei Șoigu, cap de listă al partidului prezidențial Rusia Unită).
Sistemul pare să își fi luat toate măsurile pentru ca alegerile să se desfășoare fără surprize, printre cele mai recente numărându-se: 1. Roskomnadzor a cerut Apple și Google să șteargă din magazinele de aplicații pentru smartphone-uri aplicația smart voting (a lui Navalnîi) pe motiv că interferează în alegeri; 2. Ministerul Justiției de la Moscova a trecut Golos (organizație independentă cu rol important în procesul de monitorizare a proceselor electorale) pe lista agenților străini, forțând-o practic să-și sisteze activitatea; 3. Interzicerea participării la alegeri a mai multor personaje indezirabile pentru sistem (Tahir Vakhitov, comunistul Pavel Grudinin – politician care a ieșit pe locul doi la prezidențialele din 2018, acuzat acum că ar bunuri/active în străinătate).
O altă miză este testarea previziunilor electorale. Establishment-ul rus nu se așteaptă la o victorie de tip central-asiatic la alegerile din Dumă și nici nu își propune să manipuleze rudimentar și la vedere rezultatele alegerilor. Scrutinul oferă posibilitatea de a evalua ecartul dintre previziunile electorale și rezultatele reale de la urne (nu neapărat cele publice/finale), deoarece astfel se pot calibra anchete sociologice care vor fi utile în perspectiva lui 2024 (e adevărat, se poate argumenta că actualul scrutin este o poză la minut a aplombului și preferințelor electorale, însă este totuși o poză relevantă).
450 sunt locurile din Duma de stat. Jumătate dintre membri vor fi aleși pe liste de partid pe bază de reprezentare proporțională cu un prag de minim 5%, iar jumătate în circumscripții uninominale în sistem majoritar. Unii experți ruși se așteaptă ca Rusia Unită să obțină între 40 și 45% la votul pe liste și undeva între 186 și 198 de mandate la votul uninominal, urmând să-și păstreze, chiar dacă poate la limită, majoritatea constituțională (cel puțin 300 de locuri). Alături de Rusia Unită, în Dumă ar mai putea accede partidele Comunist, Liberal-Democrat și Rusia Justă-Pentru Adevăr.
Rezultatul pe care îl va obține Rusia Unită va fi un barometru pentru sistem, însă concluziile relevante pentru 2024 vor fi trase inclusiv prin corelație cu cât de greu a fost de obținut victoria acestei formațiuni. Cu siguranță politehnologii ruși vor evalua rezultatele în funcție de profilul votanților (de exemplu, este de așteptat să se prezinte majoritar la urne cetățenii dependenți de favorurile statului precum bugetarii), gradul de absenteism, opțiunile tinerilor (mai greu de controlat prin propagandă), eficiența reală a smart voting-ului și resursele investite pentru a asigura victoria Rusiei Unite (inclusiv cele presupuse de fraudarea votului).
A treia miză ține de ritual. Pentru Rusia, alegerile sunt o marcă a democrației, dar o democrație așa cum o înțelege Moscova. La rândul ei, democrația este definitorie pentru statele europene, iar Rusia dintotdeauna își dorește să fie acceptată ca parte a lumii europene/ occidentale, indiferent de faptul că deocamdată se află într-un stadiu în care este mai profitabil pentru leadership să pretindă că Occidentul este rusofob, iar Rusia conservatoare este asediată de valorile decadente ale Vestului.
Pentru a înțelege necesitatea ritualului este util apelul la câteva dintre evaluările unuia dintre cei mai puternici și inteligenți (probabil și unul dintre cei mai bogați) creatori ai actualului sistem politic rus, chiar dacă acesta se află momentan, după cum singur o spune, într-o perioadă de pauză în așteptarea unei noi metamorfoze a Rusiei. Vladislav Surkov (fost consilier al lui Putin încă de la începuturile carierei politice a șefului statului rus) pretinde că stabilitatea statului este mai importantă decât libertatea individuală, iar Putin este arbitrul perfect între ordine și libertate. În toată această filosofie a sistemului politic rus contemporan, alegerile sunt un debușeu, o distracție: pentru a nu se revolta și pentru a fi mai ușor de controlat, oamenii au nevoie să creadă că pot alege, motiv pentru care li se oferă această iluzie.
Ucraina și criza din Afganistan în contextul alegerilor
Pe fundalul electoral din Rusia s-a suprapus și criza din Afganistan. Așa cum era de așteptat, propaganda rusă a exploatat subiectul la maxim: eșecul Americii, eșecul exportului de valori democratice, unipolaritatea dă naștere la dezastre, Rusia respectă individualitatea fiecărui stat – sunt doar câteva dintre mesajele promovate de presa rusă pro-Kremlin.
Spre deosebire de alegeri, criza din Afganistan a fost mult mai prezentă în presă și la televiziuni. În mod normal, într-un stat occidental, un eveniment intern de anvergura alegerilor legislative ar fi fost à la une în toată presa, indiferent de alte evoluții externe. Totuși, pentru media ruse, așa-zisul eșec al SUA în Afganistan a fost mai mediatizat.
Într-adevăr poate fi vorba de faptul că nu e nevoie să mediatizezi ceva ce știi deja cum se va termina – alegerile, fiind mai profitabil să investești într-o poveste despre eșecul principalului tău rival.
Dar totuși… Așa-zisul eșec al SUA în Afganistan este despre politica internă a Rusiei și mult mai de ajutor în contextul alegerilor decât orice propagandă directă despre Rusia Unită sau Putin. În primul rând, este despre o răzbunare a istoriei. După eșecul URSS în Afganistan, retragerea americană din prezent și, mai ales, rapiditatea cu care a căzut regimul lăsat în urmă, demonstrează, în logică rusă, că Rusia a fost întotdeauna mai bună decât SUA. S-a retras mai repede din Afganistan, regimul pro-rus a rezistat mai mult, ipso facto, liderii ruși au fost mereu mai înțelepți.
În al doilea rând, pentru Rusia, Afganistan este despre Ucraina și despre teza propagandistică că americanii își trădează partenerii. Pentru a sesiza insistența cu care Rusia avertizează Ucraina că va avea soarta Afganistanului (dacă continuă să meargă în direcția SUA/ NATO) este suficient să privim titlurile video-urilor de pe canalul de YouTube al unuia dintre cei mai eficienți și versați propagandiști ai Kremlinului, Vladimir Soloviov.
Iar Ucraina, este – prin reflexul istoriografic al gândirii ruse – parte a lumii ruse, deci o problemă internă. Avertismentele propagandei ruse sunt adresate liderilor de la Kiev și anume că vor împărtăși soarta afganilor pro-americani care se aflau la conducere în Kabul.
Pe fond, criza din Afganistan consolidează tezele lui Surkov despre democrația suverană a Rusiei. Statul rus nu trebuie slăbit printr-un import nefiltrat al valorilor occidentale, iar alegerile trebuie doar să valideze o viziune pre-existentă despre calea pe care Rusia o are de urmat. Cât de mult va fi de acord electoratul cu această viziune, mai ales tinerii, rămâne de văzut după 19 septembrie, totul depinzând de amplitudinea eventualelor proteste.