După victoria forțelor pro-europene la ultimele runde de alegeri de la Chișinău (prezidențiale și parlamentare) foarte multă lume s-a întrebat cum va răspunde Rusia și care va fi prețul plătit de Republica Moldova pentru opțiunea profund pro-europeană. Câteva luni mai târziu (și după câteva acțiuni menite să reformeze statul) a venit și răspunsul: Gazprom a decis să majoreze prețul pentru livrările de gaze naturale către Republica Moldova la 790 de dolari mia de metri cubi (față de aproximativ 149 de dolari cât plătea până în prezent). În plus, Republicii Moldova i se cere achitarea unei datorii de 709 milioane de dolari, sumă care s-a acumulat în ultimii 20 de ani.
„Oferta” Gazprom vine după ce guvernarea pro-europeană de la Chișinău făcuse câțiva pași importanți pentru reformarea statului, cel mai important constând în demiterea procurorului general – mișcare menită să dea startul reformei sistemului judiciar. Probabil că o reformă în acest domeniu a deranjat profund diferite rețele de putere și influență, mai ales în contextul în care procurorii și judecătorii moldoveni reprezentau un piesă importantă în scheme de spălare de bani și atacuri de tip raider (a se vede cazul Laundromatului rusesc).
După cum a punctat și președintele Sandu la un eveniment organizat la Academia Diplomatică de la Viena, actuala criză a gazelor naturale poate avea implicații majore pentru destinul guvernării pro-europene de la Chișinău, un preț exagerat riscând să destabilizeze bugetul Republicii Moldova și să reducă considerabil sentimentele pro-europene ale cetățenilor (situație care, inevitabil, ar afecta toate planurile guvernării de reformare a statului).
Șantajul energetic al Rusiei urmărește (așa cum relevă și Financial Times, citat și de presa de la București) limitarea legăturilor Republicii Moldova cu UE – ex. amânarea, renegocierea sau renunțarea la Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE și Pachetul 3 energetic – și/sau generarea de proteste populare pe fondul lipsei de căldură la începutul iernii.
Pe fond, acțiunile Rusiei nu sunt o surpriză: nu neapărat pentru că orice observator al Rusiei ar trebui să fie deja obișnuit cu faptul că Moscova se folosește de orice pentru a obține avantaje politico-economice, ci și pentru că recent publicata Strategie de Securitate a Rusiei lasă să se înțeleagă (din articolele 13 și 16) că Moscova este stabilă economic și a demonstrat capacitatea de a rezista la presiunile economice sancționatorii, toate acestea în timp ce la nivel internațional principalele economii ale lumii stagnează sau intră în recesiune.
Referirile pot fi citite astfel: Rusia are resurse pentru a-și menține independența economică și din moment ce alți actori joacă murdar din punct de vedere economic (sancțiunile vizând Moscova), atunci și Rusiei îi este permis să le exploateze vulnerabilitățile – mai ales că actuala criză energetică din Republica Moldova este parte a unei crize energetice globale.
Acțiunile Guvernului de la Chișinău
Principalii comunicatori oficiali de la Chișinău pe tema negocierilor cu Gazprom, Natalia Gavriliță și Andrei Spînu, au punctat că prețul cerut de compania rusească este în fapt un factor de presiune asupra Republicii Moldova, o ofertă care nu este în avantajul Chișinăului. Premierul Gavriliță a declarat că negocierile pentru un nou contract cu Gazprom-ul se derulau bine, însă noul preț a apărut chiar înaintea reînnoirii contractului. Atât Spînu, cât și Gavriliță au lăsat în ultima vreme să se înțeleagă că oferta Gazprom-ului nu este una strict comercială, ci că vine la pachet și cu anumite cedări pe dosare politice cum ar fi reglementarea conflictului transnistrean.
În afara celor doi oficiali moldoveni deja menționați, un rol extrem de important îl are în gestionarea acestei crize, bineînțeles, președintele Maia Sandu. Relevanța extremă a lui Sandu nu ține doar de faptul că a avut nenumărate întâlniri cu oficiali UE și din state membre UE pe tema șantajului economic la care este supusă Republica Moldova de către Gazprom, dar reiese și din faptul că ea este cea care contribuie în permanență la crearea și întreținerea canalelor de comunicare cu Europa Occidentală (atât prin acțiuni la nivel oficial, cât și printr-o prezență în diferite formate ne-guvernamentale – cum este cazul prezenței la Academia Diplomatică de la Viena – menite să familiarizeze și să țină la curent publicul occidental cu problemele din Republica Moldova).
Evident, guvernarea nu s-a limitat doar la a face cunoscut faptul că Rusia șantajează Republica Moldova și urmărește cedări politice majore în schimbul unui preț mai mic la gaze (de altfel, nici nu este greu de intuit că Transnistria este adevărata miză rusă, mai ales că din partea rușilor de negocieri se ocupă Dmitri Kozak, care, cel mai probabil, are de luat o revanșă după eșecul tratativelor pe care le-a purtat în timpul regimului Voronin).
Imediat după impasul din negocierile cu Gazpromul, liderii de la Chișinău au declanșat o veritabilă ofensivă diplomatică pentru a identifica surse alternative la gazul rusesc, iar primul rezultat concret a fost semnarea unui acord între compania moldovenească Energocom și polonezii de la PGNiG pentru livrarea a un milion de m3 de gaze naturale.
În media au apărut și speculații privind un acord cu Naftogaz (Ucraina) pentru achiziția a 700 de milioane de m3 de gaze naturale, însă acestea au fost infirmate de premierul Gavriliță. Despre negocierile cu Ucraina în presa de la Chișinău și Kiev au apărut și speculații conform cărora Kievul va oferi Chișinăului un miliard de m3 de gaze naturale în schimbul clasării dosarului privind răpirea fostului magistrat ucrainean Nicolae Ceaus (devenit cunoscut după controversele iscate în jurul răpirii sale din Chișinău, în aprilie 2021). Speculațiile au apărut după o postare pe Telegram a deputatului ucrainean Andrei Gerus, care anunța că la ședința din 22 octombrie 2021 a Consiliului Național de Securitate și Apărare (CNSA) de la Kiev s-a luat decizia de a împrumuta Republica Moldova cu „o anumită cantitate de gaz”. În realitate însă, este vorba despre un împrumut simbolic de 16 milioane de m3 de gaze, după cum a confirmat pentru presa ucraineană secretarul CNSA, Oleksii Danilov.
În plan intern, la 21 octombrie 2021, vicepremierul Andrei Spînu a luat decizia de a aloca 16,500 de tone de păcură pentru consumul utilizatorilor casnici în contextul expirării contractului cu Gazprom. De asemenea, guvernul a declarat la 22 octombrie 2021 stare de urgență energetică pentru 30 de zile, decizie extrem de importantă deoarece permite autorităților să achiziționeze în regim rapid gaze naturale și să raționalizeze, în caz de necesitate, consumul de resurse energetice.
Instituirea stării de urgență și acțiunea rapidă a decidenților de la Chișinău a adus și al doilea succes după semnarea contractului cu PGNiG: compania olandeză Vitol a anunțat că din 27 octombrie 2021 va livra Republicii Moldova un milion de metri cubi de gaze naturale.
Întreg turul de forță extern și intern a fost dublat de continuarea negocierilor cu Gazprom. Prezenți la Moscova pentru discuții cu Dmitri Kozak (21 octombrie 2021), vicepremierii Vladislav Kulminski și Andrei Spînu au cerut o reducere cu 50% a prețului la mia de metri cubi, dar contra-oferta rusă a fost o reducere cu 25%, la pachet cu achitarea, în trei ani, a datoriei de peste 700 de milioane de dolari.
Propaganda rusă
Așa cum era de așteptat, criza din sectorul energetic a fost exploatată din plin de forțele pro-ruse din Republica Moldova. Vârf de lance a fost Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), care a acuzat guvernarea că poartă întreaga responsabilitate pentru criza pe care o traversează Republica Moldova (practic, o reluare a tezelor exprimate și de reprezentantul Gazprom, Serghei Kuprianov).
Ședința parlamentară pentru instituirea stării de urgență în domeniul energetic a fost ocazia perfectă pentru BCS de a disemina narative conspiraționiste la adresa guvernului – ca de exemplu, acuzația că pro-europenii că au provocat în mod voit actuala criză, pentru a deturna bani din bugetul Republicii Moldova (sub pretextul că trebuie să cumpere rapid cantități mari de gaze naturale). Narativul a fost ulterior rostogolit prin diverși reprezentanți ai forțelor pro-ruse de la Chișinău.
Într-o tentativă de a poza în „salvatorul națiunii”, BCS a trimis la Moscova o delegație pentru a negocia cu Kozak un nou preț pentru livrările de gaze naturale. Reprezentanții BCS au invocat faptul că „negociatorii moldoveni (n. adică autoritățile de drept) sunt tineri și fără experiență”, comuniștii și socialiștii fiind singurii în măsură să negocieze un preț bun pentru Republica Moldova.
O scurtă paranteză: mare trebuie să fi fost mirarea lui Kozak să îi vadă la Moscova pe reprezentanții BCS, „parteneri de mare nădejde ai Rusiei”, care, în pofida tuturor formelor de sprijin acordate de partea rusă, au pierdut în doi ani toate pârghiile de putere pe care le aveau la Chișinău. De altfel, Kozak & Rusia nici nu ar fi fost puși în situația de a recurge la șantajul energetic, dacă Voronin & Dodon nu s-ar fi dovedit a fi politicieni atât de slabi. Putem doar să ne imaginăm mirarea și indignarea lui Kozak – un dur și puternic decident rus – în fața cererilor unor „mari politicieni” precum cei sosiți din partea BCS.
Pe diferite filiere pro-ruse din social media, mesajul dominant este că autoritățile de la Chișinău refuză să cumpere gaze naturale de la Gazprom nu din cauza prețului, ci dintr-un reflex rusofob. Natalia Gavriliță și Maia Sandu sunt acuzate că acționează sub un imperativ ideologic rusofob, specific Europei Occidentale, de pe urma căruia au de suferit doar oamenii de rând. Totodată, președintele Republicii Moldova este acuzat că urmărește să acapareze întreaga putere în stat, să cenzureze media și să introducă un regim strict de austeritate. Participarea Republicii Moldova la Platforma Crimeea este descrisă ca un gest de provocare la adresa Rusiei.
Interesant este faptul că un astfel de mesaj – „Moldova a provocat Rusia” – are rolul de a cauționa șantajul energetic al Moscovei (automat, un astfel de mesaj poate provoca un răspuns de tipul „e normal ca Rusia să reacționeze într-un fel!”). Narativul „Moscova se răzbună pe Chișinău pentru participarea la Platforma Crimeea” este doar în aparență în contradicție cu cel prin care se pretinde că Republica Moldova nu vrea să cumpere gaz rusesc din cauza unui reflex rusofob. De fapt, ele se adresează unor audiențe diferite: primul – cetățenilor care se tem de o explozie a prețurilor dar nu au neapărat parti-pris-uri geopolitice, cel de-al doilea – urmărește agitarea electoratului pro-rus. În ambele cazuri, scopul este același: blamarea guvernării pro-europene.
Criza energetică din Republica Moldova s-a aflat și în atenția media de la Moscova. Spre exemplu, într-o ediție Время покажет din 25 octombrie 2021, ideea principală despre situația din Republica Moldova a fost că deși Chișinăul susține răspicat că este independent de Rusia, tot liderii moldoveni sunt cei care cer în prezent Rusiei să le micșoreze tariful la gaze naturale, cu toate că prețul propus de Gazprom are o motivație strict economică. Pe fond, s-a susținut că nu poți să acuzi Rusia că este agresor și ocupant, dar apoi tot Rusiei să îi ceri favoruri.
Nu a fost uitată nici relația Chișinău-Kiev și decizia autorităților ucrainene de a împrumuta gaze naturale Republicii Moldova, fiind reluate în acest sens declarațiile lui Oleg Voloșin (ex-purtător de cuvânt al MAE ucrainean în timpul regimului Ianukovici) conform cărora: „să dai gaze moldovenilor în timp ce școlile din Ucraina sunt închise din cauza lipsei de căldură, aceasta reprezintă o trădare de stat, iar membrii CNSA care au votat asta sunt niște ticăloși!”.
În același ton menit să ateste rusofobia feroce a liderilor de la Chișinău, în emisiunea difuzată de Pervîi Kanal s-a amintit că cetățenii moldoveni au fost șocați de faptul că, din cauza crizei gazelor naturale, Flacăra de la Complexul Memorial Eternitate a fost stinsă. De fapt, după cum a relatat presa de la Chișinău, Flacăra a fost doar temporar mutată, cu toate onorurile necesare, la Muzeul Gloriei Militare din Brigada de infanterie motorizată „Ștefan cel Mare”.
Tot în logica acuzării guvernării de la Chișinău de rusofobie, se înscriu și declarațiile lui Igor Korotcenko (redactor șef al publicației Apărarea Națională) la postul Rossia 1. Cu o mină marțială și pe un ton extrem de apăsat, Korotcenko a punctat că Republica Moldova datorează Rusiei 800 de milioane de dolari pentru livrările de gaze naturale, aceasta fiind o datorie comercială, nu una istorică, iar discuțiile ar trebui să fie foarte clare: „Fără gaze pentru niciun regim rusofob din statele ex-sovietice! Fie cumpărați gaze din Europa la prețuri spot, fie dacă vreți contracte cu Rusia, cu reduceri, acceptați la condițiile pe care vi le-am indicat”. După rusofobie, Republica Moldova a fost acuzată și de furt – prin negocieri ar urmări „să fure bani din buzunarele plătitorilor ruși de taxe, deoarece veniturile Gazprom sunt în general folosite pentru finanțarea cheltuielilor sociale (pensii, alocații)”. Îndemnul lui Korotcenko a fost clar: „Rusofobii ar trebui lăsați să înghețe de frig!”.
România și Norvegia: posibile soluții la criza energetică din Republica Moldova?
În ceea ce privește acțiunile României în contextul actualei crize energetice principala miză nu este să ne punem întrebarea Ce poate face România?, ci să facem un inventar clar cu privire la ce a făcut România. Iar Bucureștiul a făcut foarte multe, practic în anticiparea acestei vulnerabilități acum exploatată de Gazprom.
Cel mai important lucru pe care l-a făcut Bucureștiul este gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, care a devenit operațional din octombrie 2021. Vicepremierul Spînu a remarcat că prețul gazelor care vor veni prin acest gazoduct este mai mare decât cel pe care era obișnuită Republica Moldova să îl plătească, însă, în mod realist, Republica Moldova nu trebuie să se aștepte ca desprinderea de energia rusească să se facă fără eforturi și în niciun caz de azi pe mâine. Gazoductul există și este funcțional (în mare parte datorită Transgaz), reprezentând o alternativă reală la dependența de Rusia. Evident, mai sunt aspecte tehnice și economice de calibrat, dar nici României și nici actualei guvernări de la Chișinău nu li se pot imputa aceste restanțe.
Și Bursa Română de Mărfuri (BRM) se implică în soluționarea crizei energetice din Republica Moldova. După cum declara la Chișinău Gabriel Purice, șeful Bursei, „BRM este o platformă. Pe această platformă se întâlnesc pe de o parte vânzătorii, pe de alta cumpărătorii. Bursa asigură prețul cel mai bun pentru cumpărător, evident că generează și transparență și competiție în permanență. În afară de asta asigurăm și garantarea tranzacțiilor. Existența unei platforme pe piața de gaze va duce la diversificarea surselor de aprovizionare”.
În plus, ca de fiecare dată, MAE român a pus pe agenda UE dosarul Republica Moldova, de această dată cerând sprijinul instituțiilor europene pentru soluționarea momentului extrem de dificil pe care îl traversează Chișinăul.
În spațiul media de la Chișinău Norvegia a fost deja menționată ca posibilă soluție pentru criza energetică. Spre exemplu, într-o emisiune a postului Jurnal TV s-a menționat că unica soluție a Republicii Moldova este cumpărarea de gaze naturale din Norvegia, via Polonia (pe baza parteneriatului polono-norvegian și unui eventual lobby pro-Chișinău făcut de Varșovia pe lângă Oslo).
Tot ce știm până acum este că Republica Moldova într-adevăr a cumpărat gaze naturale din Polonia, de la compania PGNiG Upstream Norway – care are o foarte mare experiență în exploatările din Norvegia și cu un parteneriat puternic cu acest stat.
Un ajutor româno-norvegian pentru Republica Moldova ar transforma Chișinăul într-un punct de convergență al intereselor celor două state și ar demonstra că, în fața acțiunilor maligne ale Rusiei, statele identifică compatibilități și pot avansa soluții, indiferent de poziționarea geografică.
Acestea sunt principalele evoluții de până în prezent cu privire la criza energetică prin care trece Republica Moldova în urma șantajului Moscovei. Cu siguranță că negocierile moldo-ruse vor continua, iar propaganda rusă se va amplifica pe măsură ce Chișinăul depune eforturi pentru a se desprinde de dependența față de Moscova. În plan intern, Chișinăul continuă să își facă lecțiile, după cum o demonstrează și declarațiile președintelui Sandu după convocarea la 28 octombrie 2021 a Consiliului Suprem de Securitate. De asemenea, Republica Moldova a primit și un ajutor din partea UE în valoare de 60 de milioane de dolari, care, potrivit premierului Gavriliță, va fi folosit pentru compensarea prețului la gaze.
Toate acestea dovedesc că Republica Moldova are soluții pentru depășirea actualei crize. Totuși, este vorba doar de soluții de moment, care nu pot ajuta Republica Moldova să treacă iarna. Actuala criză va continua cu siguranță și nu este exclus ca situația să se deterioreze major în lipsa unor cedări față de Rusia (pe asta și mizează Kremlinul). Deocamdată, starea de spirit a cetățenilor este bună, comunicarea și activismul pentru rezolvarea crizei fiind resorturile cele mai importante pentru evitarea unor nemulțumiri populare importante. Ca de fiecare dată, punctele sociale nevralgice (și cu potențial de a fi inflamate de către propagandă, mai ales pe fondul lipsei de căldură) rămân regiunea transnistreană, nordul Republicii și Găgăuzia.
