Finalul lui 2021 marchează un an de la câștigarea alegerilor prezidențiale de către Maia Sandu. Învestită oficial în funcție la finalul lui decembrie 2020, Maia Sandu a avut un prim an la conducerea Republicii Moldova marcat de multiple crize și momente tensionate. În primul rând a fost vorba despre gestionarea unei profunde crize sanitare pe fondul pandemiei de COVID-19, criză peste care s-au suprapus tensiunile politice izvorâte din confruntarea cu socialiștii: demiterea executivului și alegerile anticipate din vara acestui an. Ca și când nu ar fi fost un an suficient de bogat în evenimente, finalul lui 2021 a adus o criză în sistemul energetic, care amenința să destabilizeze profund Republica Moldova din punct de vedere economic, politic și social.
În presa de la Chișinău, București și în cea internațională s-a scris mult despre fenomenul Maia Sandu, despre ce înseamnă victoria ei pentru parcursul pro-european la Republicii Moldova și despre cât de bine a gestionat până în prezent toate provocările mandatului prezidențial.
Unde a fost România în tot acest răstimp?, Ce a făcut Rusia? și Care sunt principalele riscuri la adresa guvernării pro-europene de la Chișinău? Acestea ar fi principalele întrebări care ar creiona atât o sinteză onestă al primul an de mandat prezidențial, dar, mai ales ar sublinia cât de stabilă este guvernarea pro-europeană și ce perspective are.
„[…] ne vom întâlni pe același drum care duce spre întărirea întregului nostru neam”
(„România Nouă” și studenții basarabeni, România Nouă, Chișinău, anul 2, numărul 77, p. 2 în Ziarele românești despre Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei, Vol. III, Ed. Ars Historica, București, p. 478)
Menționam încă de la începutul acestui articol că Maia Sandu a preluat mandatul de președinte în toiul unei profunde crize sanitare. Inacțiunea socialiștilor, alături de așteptarea în van a vaccinului Sputnik V, duseseră practic Republica Moldova în pragul unui colaps. În plină criză epidemiologică, socialiștii au depășit orice limită a incapacității administrative și politice de a-și apăra cetățenii – aspect surprins pentru presa românească de către profesorul universitar Marius Diaconescu. E adevărat, întreaga Europă a fost răvășită de primul an al pandemiei, dar pentru statele membre UE exista perspectiva vaccinului și al accesului facil la el, dar pentru Republica Moldova – nu.
În această situație, România a fost pentru Republica Moldova (din nou) un element de conectare cu Vestul. Este adevărat că după sprijinul României au venit și alte ajutoare (poate mai multe), dar Bucureștiul a fost cea dintâi capitală membră UE care s-a uitat către Republica Moldova și a privit mai ales către cetățeni, nu către lideri (primele ajutoare românești au ajuns la Chișinău pe timpul regimului Dodon).
Dincolo de ajutorul acordat în context pandemic, MAE de la București a pledat constant în favoarea Republicii Moldova la orice nivel și în orice format. În plus, la prima vizită în exterior în calitatea sa de ministru al afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu a punctat ferm că „[…] România este principalul partener comercial al Republicii Moldova, este principalul partener investițional, după numărul de firme cu capital mixt […]. Este un lucru foarte important pentru modernizarea Republicii Moldova, pentru europenizarea Republicii Moldova[…]”.
Je vous déclare que nous venons comme des anciens amis, voulant seulement votre bien.
Proclamation du Grand-duc Nicolas à la population roumaine (p. 47, Acte și documente din corespondența diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la Resboiul Independenței României 1877-1878, Vol. II, Fascicula I, 1894)
Finalul anului a adus pentru Republica Moldova o confruntare cu Rusia. Este vorba despre criza energetică care, în cele din urmă, a fost soluționată temporar prin semnarea unui nou acord, valabil pe cinci ani cu Gazprom. Menționam într-un articol anterior că această criză va continua, la fel și negocierile cu Rusia. Criza nu are cum să se încheie atât timp cât Republica Moldova este dependentă în totalitate de gazul rusesc, iar negocierile vor continua implicit, pentru că ori de câte ori Rusia va fi nemulțumită de vreun pas al Chișinăului, va repune pe tapet – într-un mod sau altul – șantajul energetic (care poate îmbrăca foarte multe forme).
Faptul că șantajul din toamna lui 2021 este doar un episod al crizei energetice se vede și din analize de la Kiev, European Council on Foreign Relations sau Carnegie Moscow Center. Rămân nesoluționate probleme precum datoria istorică (este necesar un audit care merge până în 1994), implementarea Pachetului Energetic 3, restructurarea MoldovaGaz sau chiar prețul efectiv al gazelor naturale care vor fi livrate Republicii Moldova (Chișinăul speră într-o scădere a prețului, în timp ce Rusia ca prin simple declarații să poată destabiliza piețele și astfel să scumpească gazul pentru Chișinău). De asemenea, contractul în sine dintre Gazprom și MoldovaGaz ar conține elemente care pot conduce oricând la o nouă criză (un singur exemplu: la 22 septembrie, Gazprom a notificat Republica Moldova că va sista furnizarea de gaze naturale dacă nu achită în 48 de ore o factură aferentă lunilor octombrie și noiembrie).
Contractul cu Gazprom este doar un respiro pentru Republica Moldova. Din nou, România poate juca un rol important în această ecuație energetică: pentru a avansa pe cale independenței energetice față de Moscova, Chișinăul are nevoie să dezvolte rapid soluții pentru a stoca gaze naturale (pentru a preveni situații disperate de timpul celor din toamna aceasta).
Vicepremierul Andrei Spînu a declarat deja că Republica Moldova trebuie să achiziționeze spații de stocare pentru gaze naturale în România sau Ucraina. După cum singur a punctat, aceste spații de stocare costă. Afirmația politicianului moldovean mai poate fi completată și cu constatarea evidentă că pentru un stat care a tremurat toamna aceasta de frica Rusiei, într-o logică exclusiv mercantilistă, spațiile de stocare ar costa destul de mult.
Însă, cu siguranță România va dovedi încă o dată că unitatea de istorie, limbă și valori nu poate fi măsurată în bani. În plus, România se va dovedi o soluție și pentru o eventuală criză a electricității în Republica Moldova – situație deloc improbabilă având în vedere dependența Chișinăului de centrala de Cuciurgan, din regiunea transnistreană, controlată de grupul rus Inter RAO.
Conform lui Spînu, lucrările de interconectare a sistemelor electrice ale Republicii Moldova și României ar trebui să fie finalizate până în 2024 (construirea unei linii de înaltă tensiune Chișinău-Vulcănești, racordată la cea română de la Isaccea). Din nou, România se dovedește un liant între Chișinău și Vestul Europei, chiar dacă linia Chișinău-Vulcănești va fi construită de o companie din India și nu de Electrica-Electromontaj din România (participantă la licitație; istoria pierderii licitației fiind relatată și la București).
Я бы хотела, чтобы мы были более внимательны, когда обсуждаем чувствительные вещи, чтобы не навредить процессу консолидации общества и чтобы не ссорить народ Молдовы с народом России (trad. Aș vrea să fim mai atenți atunci când discutăm aspecte sensibile, ca să nu afectăm procesul de consolidare a societății și să nu învrăjbim poporul moldovenesc cu cel rus).
Maia Sandu (interviu Kommersant, 1 noiembrie 2021)
Maia Sandu a câștigat prezidențialele de acum un an pe un enorm val de speranță și așteptări din partea societății. A reușit să consolideze relația Republicii Moldova cu toate cancelarii euroatlantice și a gestionat foarte bine momente extrem de tensionate: criza pandemică, alegeri parlamentare anticipate, primii pași spre o justiție curată (cazul Stoianoglo) și șantajul economic rusesc.
Însă, forțele anti-europene din Republica Moldova nu sunt nici pe departe destructurate. Maia Sandu a fost acuzată că: a) își angajează rudele în funcții de stat bine plătite, b) duce un război cu populația rusofonă și o discriminează, c) se comportă ca un vasal al Occidentului și îi pune în pericol pe cetățeni (criza gazului) sau d) guvernarea pe care o girează este incapabilă să găsească oameni potriviți pentru funcții de decizie din administrație.
Este clar că forțele anti-europene lucrează la subminarea cotei de încredere a Președintelui și Guvernului. De asemenea, atât Maia Sandu, cât și executivul se află într-o scădere de popularitate, după cum o arată cel mai recent Barometru socio-politic publicat de IMAS.
Totuși, datele acestui sondaj nu trebuie interpretate într-o cheie pesimistă și nici caustică la adresa guvernării. Actuala garnitură de conducere de la Chișinău a avut de gestionat multiple crize și, cel mai probabil, a preluat un aparat administrativ extrem de greu de reformat (unii ar prefera probabil să revină la metehnele trecutului). De asemenea, nu trebuie uitată nici uzura inerentă exercitării puterii și nici faptul că un sondaj este „o poză la minut” care depinde de tipul întrebărilor adresate (sunt „conduși” respondenții către un anumit răspuns?) și de gradul de sinceritate/ procentul de indeciși sau cei care nu știu/ nu răspund la o întrebare.
Pe de altă parte, se poate remarca din sondaj că cetățenii încep să fie mulțumiți de lupta împotriva corupției (42% dintre respondenți consideră că a început înlăturarea schemelor de corupție din instituții; lupta cu corupția este pe locul 3 în topul realizărilor executivului – deși este efectiv menționată de doar 18 respondenți). Din istoria sondajelor realizate în Republica Moldova, mai ales a celor de tipul Barometrul Opiniei Publice, se poate constata că fenomenul corupției a început să fie o preocupare stringentă a populației din noiembrie 2011. Preocuparea pentru combaterea eficientă a corupției venea pe următorul fond: foștii guvernanți – PLD, PD și PL – se aflau la putere de mai bine de doi și nu întreprinseseră nimic în acest sens (Zece ani de pro-europenism la Chișinău (2009-2019): Provocări, Realizări, Restanțe, Adrian Nae, ed. Presa Universitară Clujeană, 2020 pp. 165-168).
Bilanțul primului an de mandat al Maiei Sandu arată bine atât din perspectiva gestionării melanjului de crize care au lovit Republica Moldova, cât și din perspectiva parteneriatului cu România. Bucureștiul va trebui să continue să sprijine Chișinăul pentru că, este doar o chestiune de timp până când o nouă criză – locală sau regională – va testa rezistența liderilor pro-europeni de peste Prut.
