Modelul de dronă TB2 a fost produs de compania turceasă Bayraktar Savunma în 2014 și a intrat în inventarul armatei turce în același an. Până în 2018 acesta a fost folosit doar la nivel național, în special în operațiuni din estul țării împotriva grupării teroriste PKK. Acest tip de dronă de altitudine medie poate ajunge până la 24.000 m, are o rază de acțiune de 150 km, autonomie de 24 de ore și poate realiza misiuni de recunoaștere, supraveghere și culegere de informații. De asemenea, drona are capacitatea de a transmite informații și imagini în timp real, să lovească anumite obiective cu rachete ghidate și să marcheze ținte cu laser pentru a putea fi lovite de către avioanele de luptă.
De ce sunt dronele TB2 atât de apreciate?
Dronele turcești Bayraktar TB2 au început să fie cunoscute și să ajungă în atenția agențiilor de știri și think-tank-urilor internaționale, dar și a actorilor statali, în urma operațiunilor militare ale armatei turce din 2019 din Siria și Libia și a războiului dintre Armenia și Azerbaidjan din toamna anului 2020. Acestea s-au evidențiat în special datorită eficienței împotriva sistemelor anti-aeriene de producție ruseasă precum S-300, Pantsir S-1, 9K33 Osa și Buk-M1. Sistemele anti-aeriene au un rol deosebit de important în a oferi protecție clădirilor și trupelor împotriva atacurilor aeriene, acționând ca o umbrelă de apărare. Dronele TB2 au ajuns încă o dată în prin plan la nivel internațional datorită modului în care au reușit să încline balanța în favoarea Azerbaidjanului în războiul de 44 de zile cu Armenia.
Potrivit unor experți, capacitatea dronelor TB2 de a distruge sisteme anti-aeriene rusești de tip S-300, Pantsir S-1, 9K33 Osa, Buk-M1, s-ar datora faptului că acestea zboară la o altitudine joasă și au o viteză mică de deplasare, ceea ce ar face ca radarele sistemelor anti-aeriene să nu le poată detecta. De asemenea, în zonele de conflict în care au fost folosite dronele TB2, au fost observate și sisteme de război electronic Koral. Aceste este un sistem mobil de război electronic montat pe un vehicul 8×8 și este dezvoltat de compania turcească ASELSAN. Sistemul Koral este folosit pentru a bruia radarele inamice și are o rază de acțiune de aproximativ 200 de km. Prin urmare, este posibil ca și sistemul Koral să fi contribuit la succesul dronelor turcești.
Începând din ianuarie 2018, modelul Bayraktar TB2 a fost utilizat și înafara granițelor Turciei, cu ocazia operațiunii armatei turce în Siria, cunoscută ca operațiunea Ramura de măslin (Operation Olive Branch). De asemenea, începând din 2018, armata turcă a folosit modelul TB2 și pentru a bombarda ținte PKK din nordul Irakului. La scurt timp, Qatarul, Libia, Azerbaidjan și Ucraina au achiziționat drone TB2, ultimele trei fiind interesate în a le folosi împotriva sistemelor anti-aeriene rusești.
Eficiența dronelor TB2 asupra sistemelor anti-aeriene rusești menționate, a făcut ca țări care se confruntă cu tehnică de luptă de producție rusească, precum Azerbaidjanul, să cumpere acest tip de drone. De asemenea, și state precum Ucraina, care se confruntă cu amenințări generate de Fedeația Rusă, au decis să achiziționeze acest tip de drone pentru a le folosi în operațiunile din estul țării.
După succesele înregistrate în războiul dintre Armenia și Azerbaidjan, cererea pentru dronele TB2 a crescut considerabil și tot mai multe state au semnat contracte pentru achiziționarea acestora. Printre acestea se numără Polonia, Kârgâzstan, Turkmenistan, Maroc, Niger și Etiopia.
În perioada 2019-2020, și mai ales după războiul dintre Armenia și Azerbaidjan, agențiile de presă din Turcia, în special agențiile publice de știri precum TRT și agenția Anadolu dar și cele private precum CNN Türk, Daily Sabah și Hürriyet, au publicat numeroase articole, în limba turcă dar și în limba engleză, despre eficiența dronelor TB2 în operațiunile din Siria, Libia și din Nagorno-Karabah. Modelul TB2 era promovat și prezentat ca un produs de succes al industriei naționale de apărare și ca unul dintre cele mai bune de pe piață în ceea ce privește raportul calitate-preț, la categoria dronelor de altitudine medie.
Conflictele amintite anterior au reprezentat o rampă de lansare pentru drona TB2 și șansa de a-și dovedi eficiența în condiții reale de luptă. Acest lucru reprezintă cea mai bună reclamă pentru tehnica militară. Mai mult decât atât, dronele TB2 au arătat și faptul că au capacitatea de a fi un „game changer” în cadrul unui conflict, reușind să încline balanța și să fie un factor decisiv în câștigarea unor lupte și chiar a războiului. Mai mult decât atât, eficiența împotriva sistemelor anti-aeriene de producție rusească și prețul redus al acestora au atras atenția atât statelor care se simt amenințate de Federația Rusă cât și celor care doresc să-și înzestreze armata cu tehnică de luptă modernă. Dacă o dronă construită de compania Bayraktar costă între 1 și 2 milioane de dolari, una similară construită de armata britanică valorează peste 20 de milioane de dolari.
Reprezintă dronele turcești o amenințare pentru Federația Rusă?
În martie 2019 compania Bayraktar a livrat primele drone TB2 Ucrainei. La aproximativ doi ani și jumătate după acest eveniment, pe 26 octombrie 2021, armata ucraineană a folosit pentru prima dată dronele TB2 împotriva pozițiilor separatiștilor, distrugând cu succes un obuzier. Acest lucru a iritat Federația Rusă, iar pe 27 octombrie, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că vânzarea dronelor turcești Ucrainei, ar putea destabiliza situația din Donbas. La scurt timp, Mevlüt Çavuşoğlu, ministru turc de externe, a declarat că Turcia nu poate fi învinuită de acest lucru, deoarece dronele aparțin Ucrainei. Totodată, acesta a adăugat că Turcia nu acuză Rusia atunci când găsește arme de producție rusească în timpul misiunilor anti-teroriste, fâcând referire la o parte din armele folosite de gruparea teroristă PKK. Într-o discuție telefonică din 3 decembrie dintre Recep Tayyip Erdoğan și Vladimir Putin, președintele rus a readus în discuție folosirea dronelor turcești de către Ucraina, susținând că acestea au un efect distrugător asupra acordului de la Minsk.
Totodată, într-un interviu oferit de către Dmitri Peskov postului de televiziune grecesc Ant1, difuzat pe 10 decembrie, acesta menționează că Rusia a criticat Turcia pentru vânzarea de drone către Ucraina. De asemenea, Peskov a subliniat că acest lucru încurajează Ucraina să aleagă folosirea forței pentru rezolvarea conflictului din Donbas.
Faptul că dronele turcești au distrus numeroase sisteme anti-aeriene de producție rusească a reprezentat o lovitură serioasă de imagine asupra tehnicii militare rusești. Acest lucru a pus Moscova în gardă și a facut-o să caute soluții pentru a contracara dronele TB2. De asemenea, eficiența dronelor TB2 s-ar fi putut datora și faptului că în zonele de conflict în care au activat nu au existat sisteme moderne de război electronic care să bruieze semnalul GPS al acestora. Așadar, având în vedere sistemele moderne de război electronic de care dispune Federația Rusă, rămâne de văzut dacă dronele TB2 vor avea același impact asupra războiului din Donbas, precum cel pe care l-au avut asupra conflictelor din Siria, Libia și Nagorno-Karabah.
Îmbunătățirea capabilităților armatei ucrainene, în special cu tehnică de luptă turcească, este și în interesul Turciei care dorește să pună presiune pe Federația Rusă având în vedere competiția directă dintre celor două state în Orientul Mijlociu, Marea Neagră și Caucaz. În septembrie 2021 compania Bayraktar și Kievul au semnat un acord pentru construirea de centre comune de antrenament și mentenanță în Ucraina, urmând ca pe viitor dronele TB2 să fie produse în această țară. Mai mult decât atât, în septembrie Ucraina a comandat încă 24 de drone TB2, pe lângă cele 12 deja existente în inventarul său.
Moscova a fost vizibil deranjată de utilizarea dronelor TB2 împotriva separatiștilor pro-ruși în Donbas. La o săptămână de la acest incident, Federația Rusă a început să concentreze trupe și tehnică militară la granița cu Ucraina, pentru a sugera pregătirea unui atac. De asemenea, vizita de pe 19 octombrie a secretarului american al apărării, Lloyd Austin, la Kiev și încurajările acestuia adresate Ucrainei pentru continuarea reformelor în vederea aderării la NATO, au reprezentat alte motive care au deranjat Moscova.
Nemulțumirea Federației Ruse vine în contextul în care dronele turcești pot crea presiuni asupra pozițiilor separatiștilor și au potențialul de a schimba linia frontului în favoarea Ucrainei. Totodată, folosirea dronelor turcești în Donbas poate avea un efect destabilizator asupra conflictului și asupra mediului de securitate din regiunea Mării Negre.
Dronele oferă un avantaj strategic armatei ucrainene transmițând imagini în timp real din zonele survolate și informații relevante privind pozițiile separatiștilor și a tehnicii de luptă. Totodată, acestea au și posibilitatea de a neutraliza aceste ținte fără pierderi în rândul soldaților ucraineni. Costul relativ mic al dronelor, în comparație cu celelalte tipuri echivalente de pe piață, fac ca pierderea unora în timpul luptelor să nu fie atât de costisitoare.
Modernizarea armatei ucrainene și înzestrarea acesteia cu tehnică de luptă modernă reprezintă o problemă serioasă pentru Federația Rusă. Achiziționarea dronelor TB2 de către Ucraina, impune Moscovei mărirea numărului de sisteme de război electronic din Donbas. Rusia dispune deja în Donbas, și în special în Crimeea, de unele dintre cele mai peformante sisteme de război electronic, ca parte integrată a acestora în sistemul A2/AD. Sistemele de război electronic sunt capabile de a bruia radarele, sistemele de comunicații dar și semnalele GPS ale dronelor inamice. Astfel, în perioada următoare, este posibil ca separatiștii să încerce să distrugă cât mai multe drone TB2 pentru a spulbera ideea superiorității acestora în fața sistemelor anti-aeriene rusești. De asemenea, acest lucru ar afecta imaginea și prestigiul dronelor TB2 și ar evidenția eficiența tehnicii de luptă rusești.