Sfârșitul anului trecut a fost unul destul de agitat pentru statele din fostul spațiu sovietic, întrucât s-au aflat în atenția întregii comunități internaționale preocupate de posibilitatea izbucnirii unui nou conflict la granița dintre Ucraina și Federația Rusă. Evoluțiile politice din ultima dictatură a Europei, par să fi desăvârșit însă un an care a stat sub semnul impredictibilității, întrucât în toiul pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă, pe site-ul Pravo.by, portalul juridic național al Republicii Belarus a apărut un proiect de modificare a Constituției țării ce urmează să fie supus aprobării cetățenilor în cadrul unui referendum programat să se desfășoare în luna februarie a acestui an. Criza imigranților declanșată de establishmentul de la Minsk vara trecută ca răspuns la sancțiunile impuse de cancelariile occidentale după falsificarea alegerilor prezidențiale din august 2020 a fost așadar înlocuită cu dezbaterile interne referitoare la amendarea legii fundamentale belaruse. Apare însă întrebarea: Este posibilă o schimbare reală a regimului politic de la Minsk?
Eliminarea statutului de țară neutră și non-nucleară
În cadrul proiectului constituțional supus dezbaterii publice până pe 15 ianuarie, se menționează că Republica Belarus va exclude orice agresiune militară de pe teritoriul său, rezervându-și în schimb, dreptul de a-și dezvolta propria industrie nucleară în scop defensiv. Introducerea unor astfel de amendamente în Constituția țării consolidează de fapt orientarea geopolitică pro-rusă a Belarusului întărind declarațiile lui Aleksandr Lukașenko din noiembrie anul trecut, atunci când, într-un interviu acordat lui Dmitri Kiseliov, președinte al agenției de știri Rossya Segodnya, liderul de la Minsk se arătase dispus să ceară omologului său Vladimir Putin returnarea armelor nucleare belaruse transferate Rusiei după prăbușirea Uniunii Sovietice, în cazul în care Organizația Nord Atlantică se hotărăște să mute arsenal nuclear din Germania în țările membre din Estul Europei.
Neutralitatea Belarusului păstrată în legea fundamentală a țării încă din 1994, a rămas însă doar pe hârtie întrucât, începând de atunci, tara s-a angajat într-un lung proces de formare, împreună cu Rusia, a unei Uniuni Statale. Potrivit acordului final semnat în decembrie 1999, Federația Rusă are dreptul să solicite implicarea Belarusului într-un eventual conflict, dacă îl consideră ca fiind o amenințare la adresa securității sale naționale. Astfel, statutul de țară neutră a Belarusului a fost practic contrazis de angrenarea autorităților de la Minsk în procesul de construcție a Statului Unional alături de Rusia. În proiectul de amendare a Constituției țării sunt prevăzute și modificări ideologice prin care se consolidează baza conservatoare a regimului belarus: căsătoria este definită ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie, se accentuează de asemenea nevoia ca fiecare cetățean să-și manifeste patriotismul și să protejeze „adevărul istoric,” asociat inevitabil eforturilor de război întreprinse de soldații belaruși în al Doilea Război Mondial, cunoscut în fostele republici sovietice sub numele de Marele Război pentru Apărarea Patriei.
Slăbirea instituției prezidențiale
Potrivit proiectului de modificare a Constituției belaruse, președintele țării va fi lipsit de o bună parte dintre atribuțiile pe care le are astăzi Aleksandr Lukașenko. Pentru a putea candida la președinția țării, acesta trebuie să aibă minim de 40 de ani (și nu 35 ca până acum), să nu fi deținut niciodată cetățenie străină sau permis de ședere într-un alt stat și să fi locuit pe teritoriul Belarusului timp de cel puțin 20 de ani. Viitorul șef de stat va avea dreptul să conducă țara doar pentru două mandate (fiecare a câte 5 ani), să inițieze referendumuri, să convoace alegeri pentru ambele camere ale Parlamentului respectiv pentru consiliile locale, să declare stare de urgență sau de război dar și să conducă Consiliul de Securitate al țării. În același timp, liderul de la Minsk își păstrează dreptul de a numi și respectiv elibera din funcție primul ministru, membrii guvernului, Procurorul General, președintele Consiliului de Control al Statului, directorul și membrii Consiliului Băncii Naționale, pierzând în schimb posibilitatea de a emite decrete cu putere de lege. Draftul noii Constituții precizează că în cazul vacanței funcției sau a incapacității de a-și îndeplini atribuțiile, acestea vor reveni președintelui Consiliului Republicii, și nu primului ministru așa cum prevede actuala lege fundamentală a țării. Totodată, în cazul decesului președintelui ca urmare a unui atac terorist, a unei agresiuni militare sau a unei lovituri de stat, în țară se va introduce starea de urgență iar instituțiile statului vor fi obligate să acționeze în conformitate cu hotărârile Consiliului de Securitate, condus de același președinte al Consiliului Republicii. În același timp, conform proiectului de amendare a legii fundamentale din Belarus, foștii președinți ai țării nu vor putea fi trași la răspundere pentru acțiunile comise în timpul exercitării mandatului prezidențial și vor avea dreptul să ocupe pe viață un post de deputat în camera superioară a Parlamentului de la Minsk. Observăm așadar, introducerea în noua Constituție atât a unor restricții ce i-ar putea împiedica pe liderii opoziției belaruse aflați în exil să participe la viitoarele alegeri prezidențiale, cât și a unor garanții ce i-ar asigura lui Aleksandr Lukașenko imunitate pentru tot restul vieții.
Adunarea Populară Belarusă-un nou organ al puterii la Minsk?
În plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din 2020, Aleksandr Lukașenko a susținut pentru prima dată nevoia modificării Constituției belaruse. După un discurs de 4 ore în fața a peste 2500 de susținători veniți din toate colțurile țării, liderul de la Minsk a insistat asupra necesității introducerii în cadrul noii legi fundamentale a Adunării Populare Belaruse-o întrunire convocată de obicei înaintea desfășurării scrutinelor prezidențiale din Belarus, asemănătoare Congresului deputaților poporului din URSS- ca organ consultativ. La mai bine de un an de atunci, președintele țării pare că s-a răzgândit, alegând să o transforme într-o instituție statală cu puteri depline. Potrivit draftului supus consultării locuitorilor belaruși până la jumătatea lunii ianuarie, Adunarea Populară Belarusă va fi „cel mai înalt organ reprezentativ al democrației belaruse cu rolul de a determina principalele direcții ale politicii interne și externe a țării dar și de a asigura totodată, inviolabilitatea sistemului constituțional respectiv armonia dintre cetățeni.” Aceasta urmează să fie formată din maximum 1200 de delegați aleși pentru un mandat de 5 ani ce poate fi reînnoit de mai multe ori. Printre membrii ei se vor regăsi președintele Republicii Belarus, foști lideri ai țării, reprezentanți ai autorităților legislative, executive și judecătorești dar și ai consiliilor locale sau ai societății civile. Totodată, în cadrul noii instituții va exista un organ colegial numit prezidiu condus de președintele Adunării Populare Belaruse ales împreună cu vice-președinții și ceilalți membrii ai acestui for, prin vot secret de către toți delegații Adunării Populare Belaruse.
Competențele atribuite acestui nou organ arată de fapt reorganizarea verticalei puterii din Belarus, justificând astfel transferul unor funcții de la președinție și parlament către Adunarea Populară Belarusă Astfel, noua instituție prevăzută în draftul constituțional va putea propune modificări și completări ale legii fundamentale a țării, chestiona legitimitatea alegerilor desfășurate în Belarus, iniția propuneri legislative, referendumuri și îi va putea numi respectiv demite din funcții pe președintele și membrii Comisiei Electorale Centrale precum și pe președinții și judecătorii Curții Constituționale și ai Curții Supreme de Justiție. Mai mult, Adunarea Populară Belarusă are dreptul de-al revoca din funcție pe președintele țării dacă acesta comite infracțiuni grave, înaltă trădare sau încalcă sistematic Constituția. Propunerea de demitere poate fi inițiată de Camera Reprezentanților (cu votul a cel puțin unei treimi dintre membri ei) de 150.000 de cetățeni cu drept de vot sau prin intermediul unui aviz al Curții Constituționale (în cazul încălcării Constituției). Potrivit procedurii stipulate în proiectul de modificare a legii fundamentale, Adunarea Populară Belarusă are la dispoziție 2 luni pentru a decide cu privire la menținerea sau după caz, demiterea președintelui din funcție. Decizia de revocare este considerată adoptată dacă mai mult de jumătate dintre delegații Adunării au votat favorabil. Totodată, hotărârile Adunării Populare Belaruse au caracter obligatoriu și pot anula acte juridice și respectiv decizii ale instituțiilor statului contrare intereselor Republicii Belarus. Constatăm astfel, introducerea în Constituție a unui nou organ al puterii care concentrează cele mai importante atribuții ale instituțiilor belaruse, destabilizând și mai mult raporturile dintre puterile din stat.
Dispozițiile tranzitorii și finale ale proiectului de amendare a Constituției belaruse întăresc și mai mult ideea potrivit căreia nu avem de-a face de fapt cu nicio schimbare a regimului politic autoritar-hegemonic din Belarus ci mai degrabă cu consolidarea sa. Conform acestora, amendamentele care limitează la două numărul de mandate pe care un președinte le poate deține, intră în vigoare în ziua în care liderul nou ales își preia funcția, ceea ce înseamnă că Aleksandr Lukașenko poate candida în continuare pentru încă două mandate prezidențiale, existând posibilitatea să rămână la putere până în 2035, atunci când va avea 81 de ani. Mai mult, în cadrul aceleiași secțiuni se menționează că președintele care își exercită mandatul la momentul intrării în vigoare a Constituției modificate, poate conduce simultan și Adunarea Populară Belarusă, oferindu-i-se astfel liderului de la Minsk o nouă posibilitate de a-și extinde controlul asupra întregii țări, în cazul puțin probabil, în care va decide să renunțe la a mai fi președintele Belarusului. Dacă se va hotărî să realizeze un asemenea pas, Aleksandr Lukașenko are destule variante din care poate să aleagă un posibil succesor, pe care să-l destituie cu ușurință din funcția de președinte, din poziția de conducător al Adunării Populare Belaruse. Ultimul dictator al Europei (denumire ce și-o va păstra cu siguranță chiar dacă va dori să creeze impresia unei schimbări a regimului politic belarus), poate avea în vedere în desemnarea unui „înlocuitor” loialitatea pe care diverși politicieni din anturajul său au manifestat-o față de acesta în ultimii 26 de ani. Astfel, nu este exclus ca printre posibilii viitori succesori ai lui Lukașenko la președinția Belarusului să figureze fosta președintă a Comisiei Electorale Centrale, Lidia Ermoșina, înlocuită recent de la șefia instituției cu fostul ministru al educației Igor Karpenko, actuala președintă a Consiliului Republicii, Natalia Kacianava, Ministrul de Externe Vladimir Makei, ori personalități ce au activat în cadrul instituțiilor de securitate belaruse, fie în armată ca prim-ministrul Roman Golovcenko, fie în interiorul KGB -ului ca Igor Sergheienko, actualul șef al administrației prezidențiale din Belarus. Liderul de la Minsk se poate inspira astfel din cadrul unor regimuri autoritar-hegemonice deja consolidate, precum cel din Kazahstan, unde în martie 2020 Nursultan Nazarbaev a renunțat la președinție în favoarea lui Kassîm-Jomart Tokaev, preluând în schimb, conducerea Consiliului Securității Statului, ori în tranziție-precum cel din Federația Rusă, unde în iulie 2020 a avut loc un referendum de modificare a Constituției țării ce-ar permite lui Vladimir Putin să rămână președinte până în 2036.
Reacția comunității internaționale
La scurt timp după publicarea proiectului de modificare a Constituției belaruse, un reprezentant al Comisiei Europene în cadrul unui interviu acordat agenției ruse TASS, a declarat că Uniunea Europeană a luat act de publicarea draftului constituțional din Belarus. Totodată, oficialul european a menționat că autoritățile de la Bruxelles continuă să acționeze în relația cu Minskul în conformitate cu principiile adoptate în urma summitului Uniunii Europene din octombrie 2020, accentuând așadar nevoia încetării represiunii, eliberarea deținuților politici dar și a unui dialog cu reprezentanții opoziției și respectiv ai societății civile care ar trebui să conducă, potrivit reprezentantului Comisiei UE, la organizarea de noi alegeri prezidențiale libere și corecte sub supravegherea OSCE. O declarație similară fost realizată și de către reprezentanții Departamentului de Stat al SUA, reliefându-se astfel consensul cancelariilor occidentale în ceea ce privește modalitatea de interacțiune cu ultima dictatură a Europei. În schimb, reprezentanta opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, într-un mesaj postat pe contul personal de Telegram, a catalogat modificările propuse de Lukașenko ca fiind o minciună și i-a îndemnat pe cetățeni să boicoteze referendumul.
Scurtă istorie a referendumurilor organizate în Republica Belarus
Referendumul ce ar urma să aibă loc în Belarus la 20 februarie nu e nici pe departe singurul astfel de exercițiu la care cetățenii acestei foste republici sovietice au participat de-a lungul timpului. De fapt, odată cu venirea sa la putere în 1994, Aleksandr Lukașenko, a creat o adevărată tradiție, alegând să-și consolideze regimul autoritar-hegemonic prin intermediul organizării a încă trei astfel de consultări populare care au influențat totodată și orientarea geopolitică a Republicii Belarus.
Primul referendum a fost organizat la 14 mai 1995. Atunci cetățenii belaruși au răspuns pozitiv la toate cele 4 întrebări supuse aprobării lor, renunțând practic la identitatea națională în favoarea celei sovietice. Concret, aceștia au fost de acord ca Belarusul să se integreze economic alături de Rusia, dar și ca limba rusă să devină oficială, alături de limba belarusă. Mai mult, locuitorii republicii au avizat schimbarea simbolurilor statale, renunțând la cele naționale adoptate în 1991 (steagul tricolor alb roșu alb și stema Pahonia) în favoarea celor utilizate în perioada sovietică (drapelul bicolor roșu verde și stema RSS Belaruse). În cadrul aceleiași consultări, belarușii i-au acordat lui Lukașenko dreptul de a dizolva Parlamentul dacă acesta încălca Constituția, creând astfel, premisele apariției unui regim autoritar.
Al doilea referendum din istoria Belarusului s-a desfășurat un an mai târziu, la 24 noiembrie 1996. În cadrul acestuia, cetățenii au avut de ales între două modele de dezvoltare a Belarusului, între două forme de guvernare diferite: republică prezidențială, susținută de Aleksandr Lukașenko, respectiv republică parlamentară, agreată de reprezentanții partidelor comunist și agrarian din Sovietul Suprem. Din cele 7 întrebări supuse aprobării lor, belarușii au răspuns pozitiv doar primelor 4 propuse de Aleksandr Lukașenko. Astfel, locuitorii din Belarus fuseseră de acord cu schimbarea datei sărbătoririi zilei independenței țării de pe 27 iulie, ziua în care a fost adoptată declarația de suveranitate a Belarusului în 1990, pe 3 iulie dată la care armata roșie a eliberat capitala Minsk de invadatorii naziști în 1944. Mai mult, aceștia se pronunțaseră în favoarea adoptării Constituției din 1994 cu modificările și adăugirile propuse de președinte (care urma să controleze toate instituțiile din Belarus), dar și pentru menținerea pedepsei cu moartea respectiv pentru renunțarea la vânzarea de pământ fără restricții. Cetățenii țării au răspuns negativ în schimb, tuturor celorlalte întrebări propuse de Sovietul Suprem. Astfel, în Belarus s-a renunțat la alegerea consiliilor locale de către populație, la finanțarea organelor de stat din fonduri publice și respectiv la adoptarea constituției din 1994 cu modificările propuse de partidele comunist și agrarian din Belarus.
Cel de-al treilea referendum a avut loc pe 24 octombrie 2004 ocazie cu care Aleksandr Lukașenko obținuse dreptul de a candida de câte ori dorea la președinția țării, fapt ce a transformat în definitiv Belarusul într-o adevărată dictatură. Rezultatele tuturor acestor consultări populare nu au fost însă recunoscute de către cancelariile occidentale, OSCE sau Consiliul Europei care le-au considerat falsificate de către Comisia Electorală Centrală. Așa se va întâmpla cu siguranță și luna viitoare întrucât comunitatea internațională nu îl recunoaște ca președinte legitim al țării pe Aleksandr Lukașenko, cel care, după 17 ani de la desfășurarea ultimului referendum visează în continuare să conducă cu mână de fier ultima dictatură a Europei.
