Chiar la începutul anului, profesorul Radu Carp menționa că Republica Moldova se va bucura de stabilitate în 2022, cu condiția ca situația de securitate din regiune să nu se degradeze profund, în special pe fondul unui război între Rusia și Ucraina. A trecut mai puțin de o săptămână și deja semnele unui an dificil se arată pentru Chișinău, care – chiar dacă nu are de gestionat o confruntare militară la granița sa – trebuie să supraviețuiască într-o regiune din ce în ce mai marcată de o geopolitică violentă.
Din punct de vedere militar, criza din Kazahstan nu ar trebui să aibă un impact direct asupra Chișinăului. Nici din perspectiva unor revolte populare nu ar trebui să se îngrijoreze Chișinăul: Maia Sandu și PAS beneficiază încă de suficientă popularitate la nivelul societății, iar la Chișinău preluarea puterii pe căi constituționale nu este la fel de – să spunem eufemistic – dificil, ca la Nur Sultan (nu a fost nevoie de revoluție nici pentru debarcarea lui Plahotniuc, nici pentru accederea pro-europenilor la putere).
Un alt avantaj al Chișinăului este că PAS și Maia Sandu au câștigat confruntările electorale cu forțele pro-ruse mizând pe teme precum lupta împotriva corupției și fără a încerca să exploateze clivajele geopolitice și identitare.
Totuși, toate aceste evaluări sunt extrem de volatile și sunt valabile doar pe termen scurt și mediu. Criza din Kazahstan nu exclude sub nicio formă o invazie rusă în Ucraina, având chiar potențialul de a fi un catalizator pentru proteste similare și în alte state din Asia Centrală, grevate de aceleași probleme: elite corupte și bogate, situație economică dificilă (amplificată de pandemie) și rivalități între diferite clanuri.
La ce ne obligă criza din Kazahstan să fim atenți în cazul Republicii Moldova?
1. Instrumentarea de către forțele pro-ruse a temei „liderii sunt corupți”. Poate părea paradoxal ca tocmai Maia Sandu și PAS să se confrunte cu proteste de stradă anti-corupție. Totuși, forțele pro-ruse urmăresc să „captureze” această temă, mai ales că deja o instrumentează copios prin acuzații că liderii pro-europeni și-au angajat rudele în funcții publice, administrația publică este înțesată de oamenii PAS, iar procesul de reformă a procuraturii/ sistemului judecătoresc este doar un pretext pentru numirea unor persoane loiale noii puteri.
Pe măsură ce timpul trece, iar forțele pro-ruse inundă spațiul public cu acuzații de corupție la adresa PAS/ Maiei Sandu, există riscul ca la nivelul unei părți a electoratului să se cronicizeze dezamăgirea față de actuala guvernare („nici ei nu sunt diferiți de ceilalți”).
Șansa guvernanților pentru a contracara propaganda sunt faptele, dublate de o foarte bună campanie de comunicare. La capitolul fapte, este esențială continuarea procesului de reformare a instituțiilor din administrația publică și rezultate în mari dosare precum „furtul miliardului” și/ sau „laundromatul rusesc” (instrumentate corect și temeinic probate). Din păcate, după un bun debut cu cazul Stoianoglo (cel mai răsunător caz, dar nici pe departe singurul menit să asaneze instituțiile), atenția guvernanților de la procesul de reformare a statului pare să fi fost (temporar) deturnată de problemele cauzate de Rusia (șantajul energetic).
Finalizarea investigațiilor demarate împotriva fratelui fostului președinte moldovean (pentru presupusa implicare în delapidarea de bunuri de la Calea Ferată Moldova) ar putea demonstra că instituțiile de aplicare a legii, procurorii și instanțele de judecată nu se tem să-i supere pe intangibilii cu conexiuni la Moscova;
2. Relațiile de clan. Protestele din Kazahstan au surprins întreaga comunitate internațională, dar nu au pornit din neant, fiind rezultatul unor probleme care fermentau de foarte multă vreme în societate – corupție, concentrarea puterii politice și economice în mâinile câtorva persoane, încălcări ale drepturilor omului, cenzură și un cult al personalității fostului președinte dus la extrem. Pentru înțelegerea stării de fapt din societățile central-asiatice sunt extrem de relevante rapoartele realizate de-a lungul timpului de către Norwegian Helsinki Committee (NHC) și postările/redistribuirile de materiale de pe Twitter ale reprezentantului NHC în Asia Centrală (Marius Fossum)
Un alt element care ar putea fi luat în considerare în ceea ce privește desfășurarea evenimentelor din Kazahstan ține de relațiile de clan care articulează societatea kazahă. Actuala revoluție kazahă ar putea să fie doar o confruntare între clanuri și, eventual, între generații intra și inter-clanuri. Nazarbaev a încercat întotdeauna să mențină un echilibru între clanuri și a urmărit să îi înlăture pe liderii care manifestau tendințe de nesupunere sau care încercau să își formeze o bază regională de putere (Schatz 2004, 103-105). Foarte interesant este faptul că Magystau – provincia unde se află Janaozen, localitatea de unde au început protestele – s-a aflat constant în atenția lui Nazarbaev, care a aplicat frecvent politica de rotire a cadrelor pentru a se asigura de loialitatea liderilor locali și a nu le da timp să-și formeze o bază alternativă de putere (Schatz 2004, 104).
Este adevărat că Republica Moldova nu este Kazahstan, iar Maia Sandu și nici Natalia Gavrilița nu urmăresc să impună un sistem de sultanism politic. Însă în cazul Republicii Moldova se poate vorbi de o opoziție de clan împotriva actualilor guvernanți, o opoziție care chiar dacă nu este încă coagulată ca atare se va forma cu siguranță.
Este doar o chestiune de timp până când cei vizați de dosare de corupție și politicienii pro-ruși își vor uni forțele pentru a contesta mai eficient actuala guvernare.
Deja în spațiul public răzbat semnale că personaje precum Veaceslav Platon, Natalia Morari sau Ivan Ceban (fondatorul formațiunii Mișcarea Alternativa Națională) ar putea fi fețele opoziției față de Maia Sandu, alături de funcționari publici, magistrați și alte elemente din societate nemulțumite de reformele PAS.
3. „Revolta” structurilor de forță. Arestarea la 8 ianuarie a fostului șef al Comitetului pentru Securitate Națională, Karim Massimov, poate fi un indiciu că actualele proteste sunt expresia unei confruntări la nivelul elitelor politico-economice/ clanurilor, iar Tokaev a apelat la Rusia pentru că pierduse sprijinul structurilor de securitate (ipoteză vehiculată pe filieră media).
Din nou, Republica Moldova nu se află deocamdată în această situație, dar nici nu ar trebui să o excludă în totalitate. După cum am menționat mai sus, este inevitabilă o coalizare a forțelor anti-Maia Sandu, iar acestea vor încerca cu siguranță să submineze situația de securitate, iar premise ar putea fi destule: o nouă criză a gazelor naturale/ energiei (sau o altă datorie descoperită de Moscova), evoluții negative în dosarul transnistrean (acolo unde Krasnoselski încearcă să demonstreze că reglementarea este subminată de Chișinău) sau în Găgăuzia, acolo unde probabil mai persistă resentimente față de Maia Sandu pentru arestarea lui Stoianoglo. În orice caz, o destabilizare internă nu ar reuși decât dacă forțele anti-europene reușesc să corupă părți din instituțiile de aplicare a legii. O atenție sporită pe acest palier nu este o dovadă de paranoia, ci o măsură suplimentară de precauție.
Republica Moldova este deocamdată departe de a risca o destabilizare securitară de tipul celei din Kazahstan, însă pe fondul unor rapide evoluții negative la nivel regional, Chișinăul trebuie să rămână extrem de vigilent față de orice fel de „nori” care încep să se strângă. Chiar și în eventualitatea (destul de improbabilă momentan) ca regiunea să fie „măturată” de un val revoluționar, Chișinăul ar rămâne o insulă de stabilitate, dar cu siguranță agenda internă de reforme ar fi profund afectată.
