Întrucât discuțiile diplomatice dintre Rusia și Statele Unite de săptămâna trecută nu au dat rezultate semnificative, nu se întrevede nicio îmbunătățire a relațiilor ruso-occidentale cu privire la niciunul dintre aspectele de pe ordinea de zi a celor trei întâlniri importante desfășurate între părți la începutul anului: discuțiile de securitate SUA-Rusia de la Geneva, Consiliul NATO-Rusia de la Bruxelles și Consiliul Permanent OSCE de la Viena. Conflictul din Ucraina și relația dintre NATO și Rusia și în special extinderea către est a Alianței au dominat atât pregătirea acestor întâlniri, cât și discuțiile în sine. Rusia percepe extinderea NATO spre est, în fostele republici sovietice ca pe o amenințare majoră și consideră că existența NATO după încheierea Războiului Rece nu are niciun scop, aspect care a fost subliniat de către ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Pentru prima dată, poziția Rusiei a fost reiterata prin propunerea sa de acorduri cu Statele Unite și NATO pe care le-a publicat pe 17 .decembrie. Aceste proiecte de acorduri nu au făcut decât să evidențieze diviziunile pe termen lung între cele două părți. Ele vin în contextul tensiunilor în curs în Ucraina și al numărului de trupe in creștere la granița cu Ucraina (o mișcare a forțelor ruse criticată în cadrul NATO), cât și in contextul nevoii de a găsi o poziție unita de către aliații europeni pentru a răspunde cererilor Rusiei.
Rusia, Statele Unite și conflictul din Ucraina
La 10 ianuarie 2022, ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, s-a întâlnit cu secretarul de stat adjunct al SUA Wendy Sherman pentru discuții de securitate la Geneva. . Aceste discuții, au venit după o serie de încercări diplomatice ale celor două părți de a-și concilia abordările cu privire la securitate, începând cu Summit-ul comun SUA-Rusia din iunie, conversația oficială dintre președintele Biden și președintele Putin din decembrie, precum și publicarea unui proiect de Tratat între Statele Unite ale Americii și Federația Rusă privind garanțiile de securitate de către Federația Rusă la 17 decembrie ca bază pentru aceste discuții. Publicarea acestui document a subliniat clar, în formă oficială, cererile Rusiei ca Statele Unite sa nu implementeze „măsuri de securitate care ar putea submina interesele esențiale de securitate ale celeilalte părți” (Articol. 1), precum si de a se angaja „să prevină extinderea ulterioară spre est a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și să refuze aderarea la Alianța statelor din fosta Uniune a Republicilor Socialiste Sovietice (Articol 4)”. Proiectul de document sublinia, de asemenea, la articolul 4 că: „Statele Unite ale Americii nu vor stabili baze militare pe teritoriul statelor fostei Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste care nu sunt membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, să-și folosească infrastructura pentru orice activități militare sau să dezvolte cooperarea militară bilaterală cu acestea”.
Acest document a venit în contextul tensiunilor sporite in privința Ucrainei. Pe tot parcursul discuțiilor de la Geneva, sprijinul public pentru Ucraina de către Statele Unite și insistența asupra acestui lucru prin comunicarea oficială a negociatorilor și a presei au creat cadrul pentru exprimarea incompatibilităților dintre cele două țări. În timp ce SUA a insistat asupra abordării „Fără discuții cu privire la Ucraina fără Ucraina”, ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a reiterat poziția Rusiei că nu urmărește nicio escaladare a conflictului în Ucraina.
În ciuda acestui fapt, aceste discuții, deși un pas înainte al SUA în implicarea Rusiei in diplomație multilaterala, au semnalat doar diviziunile profunde dintre părți. Un exemplu de incompatibilitate a pozițiilor dintre cele două state imediat după aceste discuții a fost propunerea din Senatul SUA a senatorului american Bob Menendez a Actului de apărare a suveranității Ucrainei din 12 ianuarie. Astfel, oricare dintre răspunsurile imediate și viitoare ale țărilor occidentale la propunerile rusești de acest tip ar afecta soarta Ucrainei și dinamica conflictului din regiune. Acest lucru este deosebit de important deoarece Consiliul NATO- Rusia – deși poate cu mize mai mari pentru securitatea europeană decât eventualele discuții privind Ucraina, a însemnat doar un schimb similar de poziții privind interese de securitate incompatibile.
Consiliul NATO – Rusia: Propuneri și răspunsuri
Anterior Consiliului NATO-Rusia de la Bruxelles, Rusia și-a reiterat cererea de garanții de securitate din partea Occidentului, propunând pe 17 decembrie un document similar spre discuție – „Acordul privind măsurile de asigurare a securității Federației Ruse și a statelor membre al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord”. Documentul subliniază, la articolul 1, necesitatea ca ambele părți să acționeze pe baza principiilor „cooperării, securității egale și indivizibile” și „să nu-și consolideze securitatea individual, în cadrul organizațiilor internaționale, alianțelor militare sau coalițiilor în detrimentul securitatea altor părți”. Similar cu proiectul de tratat cu Statele Unite, Rusia și-a exprimat îngrijorarea cu privire la „transparența și predictibilitatea activităților militare (Articolul 2)”, și a propus ca: „Federația Rusă și toate părțile care erau state membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, începând cu 27 mai 1997, nu vor desfășura forțe militare și armament pe teritoriul niciunuia dintre celelalte state din Europa, în plus față de forțele staționate pe acel teritoriu începând cu 27 mai 1997 (Articolul 4).”
Articolele 6 și 7 abordează, de asemenea, principalele preocupări ale Rusiei legate de relația NATO cu Ucraina și în special de extinderea NATO, subliniind că „Toate statele membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord se angajează să se abțină de la orice extindere ulterioară a NATO, inclusiv aderarea Ucrainei, precum și alte State (Articolul 6) „, propunând ca „Părțile care sunt state membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord nu desfășoară nicio activitate militară pe teritoriul Ucrainei, precum și în alte state din Europa de Est, din Caucazul de Sud și din Asia Centrală (Articolul 7).”
În urma acestor discuții, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a precizat că statele membre NATO continua sa susțină „politica ușilor deschise” a NATO, cu referire specifică la Ucraina. El a mai afirmat că, în ciuda „diferențelor semnificative dintre Aliații NATO și Rusia cu privire la aceste probleme”, discuțiile au fost un semn pozitiv și a subliniat necesitatea de a continua acest dialog și necesitatea de „discutare a unor modalități concrete de creștere a transparenței exercițiilor militare, pentru a preveni incidente militare periculoase și reduc amenințările spațiale și cibernetice”.
Ucraina: Între escaladare și diplomație
Multe dintre întrebările care rămân în acest moment se centrează pe ideea „Ce urmează?” în ceea ce privește diplomația ruso-occidentală și mai ales conflictul din Ucraina. În urma celei de-a doua runde de discuții diplomatice dintre Rusia și SUA, vinerea trecuta, secretarul de stat american Anthony Blinken a avertizat Rusia cu privire la „consecințe masive” precum si „un răspuns unitar al aliaților occidentali” dacă are loc o invazie a Ucrainei. Ceea ce rămâne de văzut acum este dacă vreunul dintre răspunsurile scrise pe care SUA s-au angajat să le ofere în urma discuțiilor de vineri in aceasta săptămâna va avea vreun efect asupra dezamorsării tensiunilor dintre Rusia și Occident în Ucraina. În timp ce Rusia insistă să trateze problema Ucrainei și principiile arhitecturii europene de securitate ca parte a unei singure probleme, atât diplomații americani, cât și cei europeni au căutat până acum să trateze aceste probleme separat. Dacă această abordare va consolida diviziunile existente în cadrul organizațiilor din Tratatul Atlanticului de Nord acest lucru va afecta nu numai dinamica conflictului din Ucraina, ci și abordarea Rusiei față de alte conflicte din regiune.
