După multe luni tensionate în care Federația Rusă a comasat aproximativ 190.000 militari la granița cu Ucraina, inevitabilul s-a produs întrucât la 24 februarie, ca urmare a recunoașterii independenței republicilor separatiste Donețk și Lugansk, Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” cu scopul de a „demilitariza și denazifica” Ucraina. Deși liderul de la Kremlin a susținut că acesta nu vizează ocuparea teritoriilor ucrainene, în realitate avem de-a face cu o invazie militară pe scară largă care a pornit din mai multe direcții: din est- dinspre Federația Rusă, din sud- dinspre Crimeea ocupată și din nord-dinspre Belarus. La mai bine de două săptămâni de la declanșarea ostilităților militare, armata rusă încearcă să ocupe capitala Kiev și principalele orașe ucrainene printre care Mariupol, Harkov, Kerson, Odesa sau Zaporojia. Se confruntă în schimb, cu o rezistență neașteptată din partea forțelor armate ale Ucrainei. Apare însă întrebarea: Este posibilă încheierea răboiului ruso-ucrainean?
Primele încercări de negociere
Primul politician care a căutat să stopeze invazia Ucrainei de către Federația Rusă a fost chiar președintele Volodymyr Zelenski. În ziua declanșării ostilităților militare, într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram, liderul de la Kiev ceruse autorităților ruse efectuarea unei convorbiri telefonice cu omologul său Vladimir Putin, fără a primi însă un răspuns. În același videoclip, Zelenski a criticat tentativele televiziunilor afiliate Kremlinului de a portretiza Ucraina ca stat agresor, gata să atace Donbasul și a ținut să-i asigure pe cetățenii ruși că țara sa dorește obținerea păcii și nu reprezintă un pericol la adresa Rusiei. Cel care a încercat să-l convingă pe Vladimir Putin să oprescă războiul și să negocieze cu Zelenski a fost Emmanuel Macron. După o discuție telefonică cu liderul rus, în seara zilei de 24 februarie, președintele Franței a fost însă nevoit să se mulțumească doar cu explicarea motivelor care determinaseră Moscova să declanșeze „operațiunea militară specială”, nu și cu o promisiune privind începerea negocierilor între cei doi președinți. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susținut a doua zi că procesul de negociere dintre Rusia și Ucraina putea avea loc în Belarus numai dacă armata ucraineană accepta îndemnul președintelui Putin de a depune armele. Zelenski a respins vehement îndeplinirea unui astfel de ultimatum și a încercat să schimbe locul de desfășurare al eventualelor discuții cu Rusia, preferând un stat neutru, în detrimentul unuia implicat în războiul împotriva Ucrainei așa cum e Belarusul. Liderul de la Kiev obținuse sprijinul prim-ministrului israelian Naftali Bennett, cel care i-a și propus de-altfel președintelui rus ca negocierile de pace cu Ucraina să aibă loc în Israel. Deși i-a mărturisit acestuia că Rusia era pregătită să poarte primele discuții cu reprezentanții ucraineni, Vladimir Putin a rămas în continuare la fel de intransigent întrucât a insistat ca acestea să aibă loc în orașul Gomel, acolo unde se afla deja o delegație rusă formată din oficiali ai Ministerului de Externe și respectiv ai Apărării.
În următoarele zile, președintele ucrainean a primit mai multe propuneri din partea unor lideri care se oferiseră să găzduiască negocierile dintre cele două țări. După ce a caracterizat războiul dus de Rusia în Ucraina ca fiind „o grea lovitură adusă păcii și stabilității regionale”, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan i-a sugerat lui Zelenski să se întâlnească cu Vladimir Putin la Ankara. A fost urmat imediat de omologul său azer, Ilham Aliev care s-a arătat dispus să organizeze negocierile de pace dintre cele două state la Baku. Mai mult, cardianalul Pietro Parolin a devenit primul oficial de rang înalt din Statul Papal care a recunoscut că Rusia poartă un război cu Ucraina și a fost gata să medieze discuțiile dintre cele două țări la Vatican. Găzduirea acestor tratative de către micul stat din peninsula italică nu e surprinzătoare însă, în acest caz, e de remarcat poziția tranșantă a secretarului de stat al Vaticanului care a contrastat cu nenumăratele apeluri la pace ale Papei Francisc, în cadrul cărora a îndemnat cele două țări să rezolve confictul prin cooperare și dialog, fără să facă însă alte aprecieri la adresa vreuneia dintre părțile beligerante. În orice caz, dacă măcar o parte dintre aceste inițiative s-ar fi materializat (și nu doar una dintre ele), statele în cauză ar fi putut reprezenta platforme de mediere mult mai sigure și eficiente decât ultima dictatură a Europei. Dar, se pare că Volodymyr Zelenski a fost nevoit să facă o primă concesie în fața lui Vladimir Putin în speranța că viitoarele negocieri vor aduce pacea. Avea însă să se înșele.
Negocierile din Republica Belarus
În plină desfășurare a războiului ruso-ucrainean republica Belarus a găzduit așadar, pentru a treia oară în istorie după semnarea acordurilor de la Minsk din 2014 și 2015- negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina. Înainte ca prima rundă a acestora să aibă loc, președintele Belarusului Aleksandr Lukașenko nu a ratat ocazia de-al critica dur pe omologul său ucrainean pentru apelul pe care acesta l-a realizat la adresa cetățenilor belaruși pe care i-a îndemnat să condamne invadarea Ucrainei de către forțele armate belaruse și să respingă modificările propuse pentru amendarea Constituției. Într-o conferință de presă la care au participat reprezentanți ai mass-mediei controlate de stat, imediat după ce votase la referendumul din 27 februarie, liderul de la Minsk l-a comparat pe președintele ucrainean cu Napoleon și l-a atenționat că e pe deplin responsabil pentru declanșarea operațiunilor militare de pe teritoriul Ucrainei. Tot atunci, Lukașenko a negat prezența armatei belaruse în Ucraina dar a admis pentru prima dată că forțele ruse au lansat din Belarus rachete balistice, în scop strict defensiv, pentru a preveni lovituri pe care le-ar fi planificat armata ucraineană. La câteva ore după aceste declarații extrem de acide, președintele belarus a avut o convorbire telefonică cu Zelenski prin intermediul căreia a încercat să-l determine să accepte ca negocierile de pace cu reprezentanții Rusiei să se desfășoare în Belarus după ce inițial președintele ucrainean respinsese această propunere, optând în schimb pentru alte orașe europene precum: Bratislava, Varșovia, Budapesta ori Baku.
La 28 februarie, în a patra zi de război, într-un sediu al KGB-ului din orașul Gomel a fost organizată prima rundă de discuții între Rusia și Ucraina. Deși liderul de la Minsk l-a asigurat pe președintele Ucrainei că pe durata sosirii, a negocierilor și a întoarcerii delegației ucrainene în și din Belarus, toate aparatele de zbor inclusiv rachetele de pe teritoriul țării vor rămâne la sol, aceasta a ales să se deplaseze la negocieri utilizând întâi mașina până în Polonia și ulterior elicopeterul până la Gomel, dovadă a neîncrederii pe care reprezentanții acestei țări o aveau față de Aleksandr Lukașenko-unul dintre artizanii eforturilor de război împotriva Ucrainei alături de omologul său rus Vladimir Putin.
Componența celor două delegații a indicat faptul că primele negocieri au fost încă de la început soldate eșecului, având în vedere că fiecare dintre acestea a inclus în cadrul ei reprezentanți de rang inferior ale establishmentelor politice de la Moscova și respectiv Kiev. Delegația rusă a fost condusă de Vladimir Medinski, consilier al președintelui rus, fost ministru al culturii și propagandist prin excelență al Kremlinului căruia i s-au alăturat printre alții vice-ministrul de externe Andrei Rudenko, vice-ministrul apărării Aleksandr Fomin și ambasadorul Rusiei la Minsk Boris Grîzlov. În schimb, delegația ucraineană i-a inclus pe ministrul apărării Aleksei Reznilov, consilierul prezidențial Mihail Podoliak, vice-ministrul de externe Mikola Tacițki și pe deputatul Rusem Umerov. După aproximativ trei ore de discuții, în care operațiunile militare de pe teritoriul Ucrainei au continuat nestingherite, cele două părți nu au putut ajunge la un compromis care să permită încetarea războiului întrucât reprezentanții Federației Ruse au refuzat cererile delegației ucrainene de a opri focul și a-și retrage trupele din Ucraina.
Cea de-a doua rundă de nogocieri între Rusia și Ucraina a avut loc în regiunea Brest, aflată la granița dintre Belarus și Polonia. La scurt timp după încheierea acestora, Vladimir Medinski și Mihail Podoliak au anunțat că au ajuns la un arminstițiu parțial care ar fi permis încetarea ostilităților militare și crearea unor coridoare umanitare pentru evacuarea populației civile din zonele aflate sub bombardament. Cu toate acestea, acordul agreat de membri celor două delegații a rămas neimplementat, fiind practic încălcat de armata rusă care a refuzat să operască focul și să accepte evacuarea civililor din orașele estice ale Ucrainei. Moscova a propus în schimb, evacuarea ucrainenilor în Rusia și Belarus, opțiune respinsă vehement de către autoritățile de la Kiev.Înaintea celei de-a treia runde de discuții din 7 martie de la Belojevskaia Pușcia, purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale ruse, Dmitri Peskov a prezentat condițiile care l-ar fi putut determina pe Vladimir Putin să pună capăt războiului: amendarea Constituției Ucrainei care să prevadă neutralitatea țării, recunoașterea apartenenței Crimeei la Rusia, a independenței republicilor separatiste Donețk și Lugansk dar și depunerea armelor de către armata ucraineană. Constatăm așadar, reducerea cerințelor președintelui rus care la începutul ostilităților militare a urmărit să impună la Kiev un președinte pro-Kremlin (cu Medvedciuk și Ianukovici printre posibilii candidați). Se pare însă că prelungirea neașteptată a rezboiului datorată rezistenței forțelor militare ucrainene și impunerea de noi sancțiuni economice mai dure de către cancelariile occidentale l-au făcut să-și dorească să obțină doar recunoașterea controlului asupra Crimeei și a Donbass-ului. Suficient pentru a menține Ucraina prizonieră în russki mir pentru o lungă perioadă de timp. Delegația ucraineană a refuzat însă aceste condiții, preferând să continue războiul împotriva Rusiei.
Noi tentative de mediere
La scurt timp după finalizarea celei de-a treia runde de negocieri, un alt oficial și-a exprimat dorința de a media disputa dintre Rusia și Ucraina. La 7 martie, în cadrul unei conferințe de presă după prima reuniune anuală a Parlamentului de la Beijing, ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a susținut că țara sa e dispusă să colaboreze cu comunitatea internațională pentru a asigura medierea între cele două țări atunci când va fi necesar. Propunerea de intermediere din partea autorităților chineze nu e o surpriză având în vedere că pe parcursul conflictului acestea au încercat să păstreze aparența neutralității. Deși au fost gata să ofere ajutor umanitar Ucrainei, au refuzat să voteze rezoluția Organizației Națiunilor Unite prin care condamnau războiul declanșat de Rusia împotriva Kievului, cerând în schimb statelor occidentale să respecte preocupările legitime de securitate ale Moscovei. Mai mult, establishmentul de la Beijing a omis să caracterizeze operțiunile militare ruse prin intermediul termenului „război ”, optând în schimb, pentru cuvinte precum „criză” sau „conflict cu un istoric complex”, similar modului în care autoritățile ruse au ales să portretizeze situația din Ucraina în mass media afiliată Kremlinului. Dacă avem în vedere și presupusele solicitări de armament și asistență economică realizate de Rusia la adresa Chinei (negate însă de autoritățile de la Beijing), putem spune că inițiativa chineză de mediere a negocierilor ruso-ucrainene e mai degrabă un exercițiu de PR, fără șanse de a deveni realitate.
La trei zile după propunerea Chinei a avut loc prima întâlnire a miniștrilor de externe rus și ucrainean de la începerea războiului. În cadrul forumului diplomatic de la Antalia, Serghei Lavrov și Dmitro Kuleba au încercat să ajungă la un acord privind încetarea focului și crearea unui coridor umanitar care să asigure evacuarea civiliilor din Mariupol. După o oră și jumătate de discuții, acestea au eșuat întrucât oficialul rus a insistat ca Ucraina să îndeplinească condițiile enunțate de Dmitri Peskov înaintea ultimei runde desfășurate în Belarus, condiții care au fost însă respinse vehement de către omologul său ucrainean.
În următoarea perioadă, lideri importanți ai lumii democratice și-au intensificat eforturile de mediere a negocierilor ruso-ucraineane, sperând să faciliteze astfel încheierea războiului. Prim-ministrul israelian Neftali Bennett a fost de acord să înființeze în vestul Ucrainei un spital de campanie și să ofere asistență umanitară Ucrainei, după ce inițial respinsese o cerere a autorităților de la Kiev de a trimite arme soldaților acestui stat pentru a-i sprijini în efortul de război împotriva Rusiei. De asemenea, președintele Franței Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz i-au promis lui Volodymyr Zelenski că vor strădui să obțină încetarea focului și eliberarea primarului orașului Melitopol, Ivan Fedorov, răpit de militarii ruși. În ciuda convorbirilor telefonice succesive ale celor trei oficiali cu Vladimir Putin, acesta a refuzat să însă să încheie „operațiunea militară specială” și a acuzat Ucraina că a utilizat civili pe post de scuturi umane.
Negocieri prin videoconferință
În discuțiile sale cu președintele francez Emmanuel Macron și respectiv cu șeful guvernului german Olaf Scholz, Vladimir Putin a menționat că următoarele negocieri ruso-ucrainene se vor desfășura în format online, informație confirmată ulterior atât de purtătorul de cuvânt al administraței prezidențiale ruse, Dmitri Peskov, cât și de consilierul președintelui Zelenski, Mihail Podoliak. Primele progrese s-au înregistrat pe 16 martie atunci când Vladimir Medinski și Serghei Lavrov au susținut că cele două delegații ar fi adoptat o soluție de compromis care ar fi presupus neutralitatea a Ucrainei după model suedez sau austriac.
Mai mult, în următoarele ore în spațiul public au apărut informații despre un plan de pace în 15 puncte care prevede încetarea focului și retragerea armatei ruse din Ucraina, dacă aceasta acceptă să devină neutră, își reduce efectivul forțelor armate (suficient încât să nu reprezinte o amenințare pentru Rusia) și nu va găzdui pe teritoriul său baze miltare ale altor state. În schimb, aceasta ar urma să beneficieze de garanții de securitate din partea unor țări precum Statele Unite, Marea Britanie ori Turcia. Mihail Podoliak nu a negat existența unei asemenea propuneri însă a precizat că, în viziunea sa, protecția oferită de statele occidentale ar trebui să fie absolută astfel încât să permită acestora să intervină militar și să susțină cu arme Ucraina în eventualitatea unei viitoare confruntări cu Federația Rusă.
Să nu uităm însă de condițiile avansate de Vladimir Putin pentru încheierea războiului din Ucraina. Prima dintre ele, neutralitatea Ucrainei și implicit renunțarea la integrarea în cadrul NATO, pare să fi fost deja îndeplinită după ce Volodymyr Zelenski a recunoscut, într-o conferință, de presă că accederea Ucrainei în Organizația Nord-Atlantică e blocată pentru moment iar țara va trebui să se bazeze pe propriile capacități militare. Dezarmarea acesteia, oficializarea limbii ruse și denazificarea (condamnarea oricăror forme de nazism) ar putea fi de asemenea, implementate fără prea mult efort de către autoritățile de la Kiev. Recunoașterea independenței republicilor separatiste Donețk și Lugansk și respectiv a apartenenței Crimeei la Federația Rusă vor reprezenta însă adevărata miză a viitoarelor negocieri. Între timp, războiul continuă. Rusia nu a fost încă învinsă. Liderul de la Kremlin dorește să câștige timp pentru a aduce în Ucraina noi trupe și tehnică de luptă. E nevoit să obțină o victorie decisivă în război dacă vrea să aibă un avantaj în eventualitatea în care va semna un acord de pace cu omologul său Volodymyr Zelenski. Încheierea acestuia nu va garanta însă pacea în Ucraina. În istoria relaților bilaterale există deja două precedente care o demonstrează: memorandumul de la Budapesta și acordurile de la Minsk.
