Pe 21 februarie, Rusia a recunoscut independența republicilor Donetsk și Lugansk în urma unei reuniuni a Consiliului de Securitate al Rusiei, iar doar 2 zile mai târziu a atacat Ucraina. Donetsk și Lugansk nu sunt singurele republici din regiune care au primit recunoașterea de către Rusia, cu Abhazia. iar Osetia de Sud fiind recunoscută de Rusia în 2008. Pe parcursul escaladării din Georgia , puterea sancțiunilor economice impuse de liderii europeni și americani s-a dovedit limitată în descurajarea Rusiei. Într-adevăr, aplicarea sancțiunilor economice nu este exclusivă pentru aceste momente particulare de escaladare din Ucraina și Georgia. În Moldova, pe parcursul negocierilor din Transnistria , UE și SUA au aplicat sancțiuni împotriva liderilor de stat de facto. Războiul din Ucraina este doar o fațetă a rupturii mai ample dintre țările occidentale și Rusia. La fel ca criza din 2014 provocată de anexarea Crimeei, când răspunsul Uniunii Europene și al Statelor Unite a fost să recurgă la sancțiuni internaționale, războiul continuu din Ucraina ridică întrebări cu privire la răspunsurile cu care se confruntă acum țările occidentale. În primul rând, este vorba despre puterea sancțiunilor occidentale de a descuraja alte agresiuni: Pot statele europene să fie unite pentru a opri alte agresiuni rusești? Și cum au răspuns Regatul Unit, Germania și Franța, care au cultivat de mult timp relații bilaterale diferite cu Rusia, la acțiunile Rusiei în Ucraina?
Sancțiunile economice ca răspuns la agresiune
Răspunsurile de la Londra, Berlin și Paris care implică sancțiuni internaționale au încercat să ajungă la un punct de acord care să condamne vehement acțiunile Rusiei, o poziție susținuta de președintele Joe Biden în decizia sa de a impune sancțiuni Rusiei. Marea Britanie, care prin vocea premierului Boris Johnson, care a menționat încă de la începutul crizei din Ucrainei că dorește sa susțină un răspuns occidental unit, a anunțat sancțiuni împotriva Rusiei care implică interzicerea exporturilor de mărfuri rusești și utilizarea spațiului aerian de către companiile de zbor rusești, sancțiuni individuale împotriva oamenilor de afaceri bogați despre care se știe că au legături cu Kremlinul, interzicerea importurilor de petrol și gaze din Rusia, precum și înghețarea activele băncilor rusești și excluderea marilor bănci rusești din sistemul financiar al Regatului Unit. În Germania, proaspăt ales cancelarul Olaf Schultz , care a manifestat anterior prudență în ceea ce privește sancțiunile împotriva Rusiei în cazul unei agresiuni, a hotărât ca urmare a invaziei suspendarea certificării conductei de gaz Nord Stream 2.
Răspunsul Franței și aderarea la pachetul de sancțiuni economice impuse de UE iau în considerare acum și noi acțiuni în ceea ce privește importul de energie din Rusia . Acest răspuns ar trebui privit în contextul implicării sale anterioare în intermedierea acordului de la Minsk și al încercărilor diplomatice de la începutul anului de a salva formatul Normandiei în care a lucrat alături de Germania pentru a livra Acordul de la Minsk. Dar, in contextul lipsei de acord care persista în răspunsul UE, acestea ar trebui înțelese și în contextul relațiilor bilaterale diferite cu Rusia pe care Regatul Unit, Germania și Franța le-au cultivat de-a lungul anilor.
Rusia este cea mai mare amenințare la adresa securității naționale a Marii Britanii
În iulie 2020, Comisia de Informații și Securitate a Parlamentului Britanic a publicat rezultatul unei anchete desfășurate între noiembrie 2017 și noiembrie 2019 de către comisia parlamentară sub forma unui Raport care evaluează amenințarea Rusiei împotriva Securității Naționale a Regatului Unit. Raportul a descris Regatul Unit drept una dintre principalele „ținte ale serviciilor de informații occidentale” și un „adversar diplomatic” Rusiei, în special în contextul răspunsului condus de Regatul Unit la atacurile de la Salisbury din 2018, care au dus la expulzarea a 153 de ofițeri și diplomați ruși de informații. din 29 de țări și NATO. Acest raport a intrat, de asemenea, în detalii despre activitățile de amenințare ale Rusiei împotriva Regatului Unit (atacuri cibernetice, dezinformare și investiții economice în Regatul Unit), precum și potențialele răspunsuri pe care le-ar putea elabora o strategie națională a Marii Britanii în tratarea Rusiei. Considerând că „ angajamentul mai proactiv sau construirea relațiilor” a fost înghețat, la fel ca „angajamentul ministerial planificat”, raportul a recunoscut că: „ A avea canale limitate de comunicare cu guvernul rus poate fi benefică. Abilitatea de a avea conversații directe permite înțelegerea intențiilor ambelor părți în perioade de criză – ***. Prin urmare, existența unor astfel de canale poate reduce riscul de comunicare greșită și de escaladare a ostilităților. De asemenea, poate oferi oportunități de de-escaladare ale activităților militare în zonele în care atât Marea Britanie, cât și Rusia au prezențe militare active’.
Guvernul Regatului Unit a încercat să acționeze in baza acestei strategii înainte de invazia Rusiei în Ucraina, prin vizita ministrului de externe Liz Truss și a secretarului Apărării Ben Wallace în Rusia și apelul diplomatic al lui Boris Johnson cu Vladimir Putin. Aceste schimburi diplomatice au fost considerate la Kremlin ca fiind lipsite de substanță și „complet confuze”. În Marea Britanie, nevoia de a răspunde Rusiei depinde, prin urmare, de capacitatea actualei conduceri de a îndeplini strategiile pe care le-a adoptat cu privire la Rusia, în care problemele amenințărilor Rusiei la adresa securității naționale a Regatului Unit au fost strâns legate de activitățile economice. și capitalul rus care se varsă în economia britanică.
Germania și Nord Stream 2: de la reținere la sancțiuni economice
Poate cea mai importantă schimbare în relațiile bilaterale dintre o țară europeană și Rusia poate fi găsită în răspunsul Germaniei la războiul Rusiei din Ucraina. Pe parcursul eforturilor diplomatice de a preveni escaladarea în Ucraina, poziția Germaniei a arătat un nivel de ambiguitate strategică în reținerea sa de a comenta un eventual răspuns care ar implica sancțiuni economice. În vizita sa la Moscova, Olaf Schulz a reafirmat importanța discuțiilor în format Normandia, căutând detensionarea Rusiei în Ucraina, promițând totuși sancțiuni cuprinzătoare în cazul agresiunii împotriva Ucrainei. Prin urmare, cum poate fi interpretată decizia de suspendare a certificării conductei Nord Stream 2 în contextul sancțiunilor economice mai ample împotriva Rusiei? In contextul in care Germania importa 35% din gazul său din Rusia și Nord Stream 2 urmărind să consolideze această relație economică dintre Germania și Rusia, blocarea acestui proiect are consecințe grave pe termen lung nu numai pentru acțiunile Germaniei spre a-si rezolva problema dependenței de energia rusă, ci și si pentru perspectivele altor tari europene. Până acum, deși principalele decizii în ceea ce privește sancțiunile economice au ajuns într-un punct comun, atunci când vine vorba de deciziile privind sancțiunile comerțului cu petrol și gaze, presiunea pentru a găsi un răspuns comun este acum mai mare pentru statele europene.
Franța și impulsul său pentru diplomație
Un ultim impuls pentru diplomație, prin vizita lui Emanuel Macron in Rusia înainte de război a primit o atitudine mai puțin disprețuitoare din partea președintelui Putin decât reacțiile la diplomația britanică – președintele rus a lăudat eforturile președintelui francez de a se angaja în dialog. Cu toate acestea, ele ar trebui privite în continuare în contextul sentimentului de amenințare al Rusiei care a fost exprimat pe parcursul acestei crize. În conferința de presă care a urmat discuției de șase ore din 7 februarie, președintele Putin a menționat istoricul intervențiilor pe care NATO le are în Serbia, Afganistan și Siria – ca o justificare pentru acest sentiment de amenințare față de ceea ce vede ca fiind extinderea alianță și nu numai extinderea NATO bazată pe principiul securității indivizibile. Această temă – servind drept justificare in pașii Rusiei spre escaladarea situației din Ucraina, a lăsat NATO fără spațiu de manevră pentru a răspunde războiului din Ucraina- printr-o zonă de excludere a zborului, așa cum a sugerat președintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy. O astfel de mișcare este văzută ca având potențialul de a escalada în continuare conflictul. Respingerea sa totală de către NATO menține răspunsurile europene la acest război blocate în paradigma sancțiunilor economice și internaționale. În condițiile în care guvernul britanic sprijină în mod deschis Ucraina din punct de vedere militar iar Germania si-a schimbat strategie de a oferi doar sprijin economic promițând si sprijin militar Ucrainei, ceea ce contează în această etapă a conflictului este atât conținutul regimului de sancțiuni, cât și pârghia care poate fi aplicată Rusiei de către oricare. statele și organizațiile care urmăresc să pună capăt acestui conflict prin negociere. Dintre liderii britanici, germani și francezi, președintele Emanuel Macron a fost singurul care a continuat, cel puțin public, să se dialogheze cu Vladimir Putin. În cele din urmă, succesul sancțiunilor economice poate fi atins doar atunci când „ costurile politice și economice pentru țara țintă a sfidării cererilor sancționatorului sunt mai mari decât costurile conformării” În contextul actual, în care nu s-a ajuns încă la un angajament pentru încetarea focului, în măsura în care regimul de sancțiuni existente împotriva Rusiei va evolua către noi posibile sancțiuni mai dure împotriva comerțului cu energie, relația pe care o au liderii europeni cu Rusia va conta deosebit de mult.
