În orele imediat următoare după invadarea Ucrainei, strategia armatei ruse era de a ocupa rapid Kievul și marile orașe din estul țării și de a schimba conducerea țării. Moscova miza pe capitularea rapidă a Ucrainei. În același timp, la începutul operațiunii, Federația Rusă a efectuat bombardamente strategice ce au urmărit distrugerea infrastructurii militare a Ucrainei fără a produce victime în rândul civililor. Rezistența armatei ucrainene a impus Federației Ruse regândirea planurilor militare. Astfel, zone rezidențiale din Kiev, Harkov, Mariupol și din alte orașe ucrainene au început să fie bombardate în încercarea de a distruge moralul ucrainenilor și de a-i convinge să depună armele. Până pe data de 21 martie, orașul Odesa, cel de-al treilea oraș ca mările din Ucraina după Kiev și Harkov, nu a fost bombardat de armata rusă. Pe 21 martie, bombele au lovit mai multe locuințe de la periferia Odesei dar fără să facă victime.
Autoritățile din Odesa s-au pregătit pentru bombardamente și pentru o posibilă debarcare a marinei ruse pe plajele orașului. De la începutul lunii martie, nave de asalt amfibiu și nave de luptă rusești se află staționate în apele teritoriale ale Ucrainei și veghează asupra orașului Odesa. Pentru prevenirea unei debarcări, au fost amplasate mine marine în apele teritoriale ale Ucrainei, plajele din jurul Odesei au fost umplute de mine iar orașul fortificat pentru a respinge un eventual asediu. Având în vedere măsurile defensive întreprinse de armata ucraineană, o debarcare a armatei ruse pe plajele Odesei ar însemna costuri mari de vieți omenești și resurse. De aceea, Federația Rusă a optat pentru realizarea unei blocade maritime a portului Odesa prin amplasarea unor nave militare în largul acestuia. Astfel, Rusia a reușit să blocheze accesul Ucrainei la comerțul internațional și aprovizionarea acesteia pe mare, fapt ce generează Kievului probleme economice și logistice serioase.
Portul Odesa este un punct strategic, de o importanță vitală pentru Ucraina. Acesta este cel mai mare port al Ucrainei și singurul de apă adâncă. Aproximativ 70% din totalul importurilor și exporturilor acesteia se fac pe mare, 65% fiind realizate prin portul Odesa. Acesta leagă economia Ucrainei la economica globală. Portul este legat la rețeaua feroviară națională, ceea ce oferă transferul rapid al mărfurilor de pe mare pe uscat și transportul lor mai departe pe teritoriul Ucrainei. Acest lucru face Odesa un punct de atracție pentru marile companii ce vor să exporte bunuri la nivel global. Un exemplu sunt companiile Iceblik și Cryoin, care produc mare parte din cantitatea de neon de înaltă puritate la nivel mondial. Acest gaz este necesar laserelor care produc cipuri și semi-conductori.
Totodată, portul Odesa este unul dintre cele mai importante puncte de plecare al cerealelor ucrainene către piețele internaționale, fapt care asigură Ucrainei venituri substanțiale. În anul 2021, Ucraina a fost al patrulea exportator de cereale la nivel mondial. Portul dispune și de un terminal de petrol și gaz ce are o capacitate de stocare de 25 de milioane de tone.
Posibilă soluție la dependența de gazul rusesc
După anexarea Crimeei de către Federația Rusă și izbucnirea războiului din Donbas, guvernul ucrainean a încercat să accelereze planul de construire a unui terminal pentru depozitarea gazului lichefiat (LNG) în portul Odesa. Proiectul era unul mai vechi și a fost demarat în 2011 dar a fost oprit. Acesta ar fi fost primul de acest fel din Marea Neagră și ar fi putut reduce din dependența energetică a Ucrainei față de gazul rusesc. În 2013 Turcia a anunțat că se opune ideii Ucrainei de a importa gaz lichefiat prin strâmtori susținând că acest lucru va genera o creștere a traficul prin Bosfor și Dardanele și ar reprezenta și un pericol ecologic.
Turcia dorea să-și mențină și să-și consolideze poziția strategică de zonă de tranzit a resurselor energetice, fie că vorbim conductele de gaz sau de transporturile de gaz lichefiat. În prezent teritoriul Turciei este tranzitat de două conducte ce transportă gaz din Rusia și Azerbaidjan către sud-estul Europei (Turk Stream și TANAP). Totodată, în anul 2020 Turcia a fost cel mai mare importator de gaz lichefiat din lume, după China și India.
Mai mult decât atât, strategia Turciei este de a deveni un exportator de resurse energetice către Europa. Așadar, Turcia nu dorea ca Ucraina să poată deveni un exportator de gaz lichefiat fără ca Ankara să negocieze anumite avantaje și includerea sa în acest proiect. În 2015 într-un interviu oferit Anadolu, agenția de presă a statului turc, Serghi Oleksienko, consilier al președintelui Naftogaz de la acea dată (compania națională de petrol și gaze a Ucrainei) a declarat că Ucraina este gata să coopereze cu Turcia în domeniul gazului lichefiat.
„Pentru a face acest proiect posibil, suntem gata să discutăm participarea echitabilă a Turciei în ceea ce privește terminalul de gaz lichefiat al Ucrainei. Suntem gata să construim terminalul de gaz lichefiat dar avem nevoie de cooperarea guvernului turc cu privire la principiile pieței sigure, transparente și corecte pentru trecerea prin Bosfor a navelor cu gaz lichefiat”.
În cele din urmă, cele două state au ajuns la o înțelegere. În iunie 2021, Kievul și Ankara au anunțat că vor coopera în domeniul energetic, inclusiv în ceea ce privește aprovizionarea Ucrainei cu gaz lichefiat și construirea unui terminal de stocare și regazificare și infrastructura necesară. De asemenea, cele două state au stabilit să coopereze pentru folosirea conductei Trans-Balcanice pentru a transporta gaz din Turcia către Ucraina și invers. În acest fel, Turcia își va consolida poziția de hub energetic și de exportator de gaze.
În prezent Turcia și Rusia sunt singurele state riverane care dispun de terminale pentru depozitarea și regazificarea gazului lichefiat (transformarea gazului lichid în formă gazoasă), dar niciunul dintre acestea nu se află la Marea Neagră. Turcia deține două terminale plutitoare ce stochează și realizează procesul de regazificare și două terminale aflate pe uscat, pe coasta Mării Mediterane. În ceea ce privește Rusia, aceasta deține un astfel de terminal în zona arctică.
Valoarea istorică a orașului
Orașul și portul Odesa au fost create în 1794 printr-un decret al Împărătesei Ecaterinei cea Mare. Treptat, orașul s-a transformat într-o bijuterie arhitecturală a coastei Mării Negre. Acesta este renumit pentru numeroasele clădiri istorice din secolul al XIX-lea, ce reprezintă diferite stiluri arhitecturale precum Art-Nouveau, Neo-Renascentist, Gotic, Baroc și Neo-Clasic. O combinație impresionantă a stilurilor arhitecturale franceze și italiene. Datorită valorii istorice, și a litoralului său, este unul dintre cele mai vizitate orașe ale Ucrainei, intrând in concurență și cu alte orașe europene. Ocuparea Odesei de către armat rusă ar reprezenta pierderea unui punct strategic din punct de vedere economic, energetic și logistic care nu asigură doar accesul Ucrainei către Canalul Rin-Main-Dunăre şi Marea Neagră dar și către oceanul mondial. Deși orașul a scăpat ca prin minune, aproape intact, Primului și celui de Al Doilea Război Mondial, acesta se află în pericol de a fi distrus în acest conflict. Intensificarea bombardamentelor asupra Odesei, pe lângă pierderile de vieți omenești, ar reprezenta și o pierdere uriașă pentru patrimoniul cultural european și mondial.
