Pe 16 martie cotidianul The Financial Times publica un articol în care menționa existența unui presupus plan de pace care ar fi putut pune capăt războiului ce durează de mai bine de o lună. Pentru ca acest lucru să se întâmple, Ucraina ar urma să renunțe la integrarea în cadrul NATO (și să-și asume așadar neutralitatea), să-și diminueze efectivele militare și să nu găzduiască pe teritoriul ei baze militare străine, urmând să beneficieze în schimb, de garanții de securitate din partea unor țări precum Statele Unite, Turcia, Germania sau Marea Britanie. Două zile mai târziu, într-o convorbire telefonică cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, președintele rus Vladimir Putin a reiterat însă condițiile care l-ar determina să încheie ostilitățile militare de pe teritoriul Ucrainei: neutralitatea, denazificarea, oficializarea limbii ruse, recunoașterea independenței republicilor separatiste Donețk și Lugansk dar și a apartenenței peninsulei Crimeea la Federația Rusă. Dacă primele trei ar putea fi îndeplinite cu ușurință de către estabshmentul de la Kiev, ultimele două complică și mai mult negocierile de pace. Cum suveranitatea și integritatea teritorială sunt valori supreme pentru statul ucrainean, adoptarea unei soluții de compromis care să conducă la retragerea armatei ruse din Ucraina nu pare posibilă. Cel puțin pentru moment.
Zelenski propune organizarea unui referendum privind un eventual acord de pace cu Rusia
În 21 martie a avut loc o nouă rundă de negocieri prin videoconferință între delegațiile Rusiei și Ucrainei. După o oră și jumătate, reprezentanții celor două state au menționat că discuțiile vor continua zilnic, fără a oferi însă alte detalii cu privire la evoluția acestora. La scurt timp după negocieri, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski, a insistat asupra necesității organizării unor întâlniri bilaterale cu omologul său rus Vladimir Putin, avertizând că dacă și acestea vor eșua, e posibil să izbucnească un al Treilea Război Mondial. Dincolo de nemulțumirea evidentă cauzată ca urmare a lipsei de progres în negocierile dintre delegațiile celor două țări, liderul de la Kiev a propus în aceeași seară organizarea unui referendum la care cetățenii Ucrainei să decidă cu privire la prevederile care ar putea figura într-un eventual acord de pace cu Federația Rusă: recunoașterea independenței republicilor populare din Donbas, apartenența Crimeei dar și garanțiile de securitate oferite Ucrainei de către statele occidentale. Deși răspunsul populației ucrainene e mai mult decât evident, rămâne de văzut în ce condiții va putea fi organizată o astfel de consultare populară într-o țară distrusă de război. Cu toate acestea, prin intermediul apelului la popor, președintele ucrainean transmite Moscovei că nu e dispus să-i cedeze niciun teritoriu al Ucrainei, dacă cetățenii acestui stat nu susțin prin vot o astfel de schimbare. Mai mult, același Zelenski comunică propriului electorat că trebuie să lupte în continuare împotriva forțelor armate ruse întrucât establishmentul de la Kiev îl susține necondiționat, fiind pregătit să acționeze în conformitate cu opțiunile sale exprimate liber în cadrul referendumului. Astfel, ar urma să fie menținută integritatea teritorială a țării iar armata ucraineană ar fi mult mai pregătită în eventualitatea unei viitoare ofensive a trupelor ruse care ar putea să continuie bombardarea orașelor ucrainene la ordinele lui Putin, tocmai pentru a determina populația ucraineană să-și schimbe opțiunea și să forțeze încheierea unui acord de pace mai favorabil pentru establishementul de la Moscova.
Autoritățile ruse au reacționat însă imediat la propunerea președintelui Zelenski. Deși a admis că Ucraina este un stat suveran care are dreptul de a decide prin referendum condițiile acordului de pace cu Rusia, purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale, Dmitri Peskov a caracterizat progresul din negocierile ruso-ucrainene ca fiind insuficient și a exclus organizarea unei întâlniri între cei doi președinți. Același oficial a avertizat că trimiterea forțelor NATO de menținere a păcii în Ucraina „va avea consecințe grave, ușor de înțeles și ireparabille” făcând aluzie la posibilitatea ulilizării de către Rusia a armelor sale nucleare pe teritoriul Ucrainei, dacă țara se va confrunta cu o amenințare existențială la adresa propriei securități.
În ultima săptămână, retorica agresivă a secretarului de presă de la Kremlin a fost alimentată de mai mulți oficiali ruși, apropiați ai președintelui Putin. Ministrul Apărării Serghei Șoigu a susținut că pregătirea nucleară e o prioritate pentru Moscova iar șeful delegației ruse la negocierile cu Ucraina, Vladimir Medinski că țările occidentale amenință însăși existența Rusiei ca stat întrucât urmăresc distrugerea regimului politic rus. Totodată, directorul Serviciului de Informații Externe, Serghei Narîșkin a reiterat că trupele ruse din Ucraina au ca obiectiv distrugerea regimului totalitar-liberal de la Kiev sprijinit de Statele Unite și Uniunea Europeană. Nu e însă prima dată când amenințarea nucleară revine în discursul membrilor establishmentului de la Moscova. Însuși președintele rus a utilizat-o de mai multe ori de la începutul războiului. La 27 februarie a atenționat Occidentul să nu intervină în „operațiunea militară specială” declanșată împotriva Ucrainei, întrucât riscă să se confrunte cu consecințe nemaivăzute în istorie. Mai mult, la o întâlnire cu oficiali ruși din Ministerul Apărării i-a acuzat pe liderii organizației Nord-Atlantice de declarații agresive la adresa Rusiei și a cerut ministrului Serghei Șoigu și șefului Marelui Stat Major Valeri Gherasimov să ridice gradul de alertă al forțelor de descurajare ale armatei ruse, inclusiv a celor nucleare. Aceste declarații nu sunt așadar, o noutate. Ele au doar rol de sperietoare pentru autoritățile de la Kiev în condițiile în care armata rusă se confruntă cu probleme logistice în toate teatrele de operațiuni din Ucraina.
Noi tentative de mediere
În această săptămână au avut loc noi încercări de mediere a negocierilor ruso-ucrainene din partea unor importanți lideri occidentali care au sperat astfel să faciliteze încheierea războiului. Pentru prima dată de la declanșarea ostilităților militare, președintele Elveției Ignazio Cassis s-a arătat dispus să găzduiască negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina, a cerut deschiderea imediată a coridoarelor umanitare și a asigurat establishementul de la Kiev că autoritățile elvețiene sunt pregătite să spijine financiar reconstrucția orașelor ucrainene distruse de armata rusă. Susținerea statului elvețian pentru Ucraina e oarecum surprinzătoare având în vedere că țara cantoanelor a fost cunoscută în istorie tocmai pentru neutralitatea sa. De la începerea războiului însă, Elveția s-a alăturat statelor occidentale și a ales să impună sancțiuni împotriva Rusiei. Până acum establishentul de la Berna a decis să închidă spațiul aerian pentru avioanele rusești și să înghețe activele financiare ale unor oligarhi apropiați de președintele rus Vladimir Putin.
La rândul său liderul de la Elysee, Emmanuel Macron a avut o nouă convorbire telefonică cu omologul său rus, a opta de la declanșarea invaziei, prin intermediul căreia a încercat să-l convingă, fără succes, să pună capăt războiului din Ucraina. În schimb, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, într-un discurs adresat membrilor Adunării Naționale, a cerut Franței să devină unul dintre garanții securității țării sale, să o sprijine cu arme în efortul de război împotriva Rusiei și să adopte un nou pachet de sancțiuni pentru establishmentul de la Moscova. Liderul de la Kiev și-a continuat maratonul diplomatic în Israel, solicitând deputaților din legislativul de la Ierusalim să explice de ce refuză să acorde armament Ucrainei și să adopte sancțiuni contra Federației Ruse. La câteva zile după discursul lui Zelenski, guvernul israelian a blocat vânzarea programului de spionaj Pegasus către Ucraina iar premierul Naftali Bennett a anunțat că e gata să efectueze o vizită la Kiev numai după ce delegațiile celor două state vor înregistra progrese substanțiale în negocierile de pace. Acțiunile autorităților israeliene nu ar trebui să surprindă având în vedere că pe parcursul războiului acestea și-au asumat neutralitatea. Establishmentul de la Ierusalim dorește să mențină relații bune cu Rusia, întrucât speră ca aceasta să nu sprijine ncheierea unui acord nuclear cu Iranul dar și să-i permită să atace forțele pro-iraniene din Siria. În cazul Israelului primează așadar, interesele naționale dincolo de medierea negocierilor ruso-ucrainene, lucru vizibil de asemenea și în abordarea unui alt stat ai căror decidenți au încercat să pună capăt războiului ruso-ucrainean.
Deși a lăudat inițiativa președintelui Zelenski de a organiza un referendum cu privire la prevederile ce ar urma să figureze într-un eventual acord de pace cu Rusia, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a refuzat să impună sancțiuni oligarhilor ruși cărora le-a permis să călătorească în continuare în Turcia și a respins propunerea Statelor Unite de a transfera Ucrainei sistemele de apărare anti-aeriană S 400, pentru a o ajuta să lupte împotriva Rusiei. E bine cunoscut faptul că statul turc achiziționează jumătate dintre gazele sale naturale din Federația Rusă, cea care spijină și construcția centralei nucleare de la Akkuyu. De aici și reticența liderului de la Ankara în a adopta o poziție mai categorică în relația cu omologul său rus Vladimir Putin. Cu toate acestea, Erdogan a susținut că va continua să medieze negocierile ruso-ucrainene și s-a arătat dispus să găzduiască o viitoare întâlnire între cei doi președinți. Mai mult, acesta a afirmat că liderii celor două țări ar fi ajuns la un consens care ar fi permis îndeplinirea a patru din cele șase condiții avansate de Vladimir Putin pentru încheierea războiului din Ucraina: neutralitatea țării, dezarmarea, oferirea garanțiilor de securitate și respectiv oficializarea limbii ruse. A fost însă contrazis imediat de ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, care a reiterat într-un comunicat poziția Ucrainei. Oficialul a precizat că establishmentul de la Kiev va continua să insiste în negocierile cu Rusia asupra menținerii integrității teritoriale a țării (inclusiv asupra Crimeei și a Donbasului), a utilizării limbii ucrainene ca singura oficială și respectiv asupra retragerii forțelor armate ruse de pe teritoriul Ucrainei. În același timp, șeful diplomației de la Kiev, într-un interviu pentru cotidianul spaniol El Pais, a clarificat modul în care țările garante ale securității Ucrainei ar trebui să acționeze în cazul unei noi agresiuni a Federației Ruse. Potrivit acestuia, statele în cauză ar urma să trimită arme în termen de 24 de ore, să adopte o rezoluție în cadrul Consiliului de Securitate al ONU prin care să condamne acțiunea establishmentului de la Moscova și evident să impună noi sancțiuni.
Constatăm așadar, diferența evidentă între pozițiile adoptate de oficialii din Turcia și respectiv Ucraina. Președintele Erdogan, ca reprezentant al unui stat mediator în negocieri, își dorește încheierea cât mai rapidă a ostilităților militare și implicit menținerea bunelor relații dintre acesta și președintele Vladimir Putin. În schimb, ministrul de externe, Kuleba insistă ca încheierea războiului să se realizeze fără ca Ucraina să-i cedeze Rusiei vreun teritoriu. În plus, cere ca acesteia să i se garanteze aplicarea articolului 5 din Carta NATO (un atac împotriva unui stat e un atac îndreptat împotriva tuturor) dacă se va confrunta în viitor cu o nouă agresiune din partea Rusiei. Rămâne însă de văzut dacă așteptările sale se vor deveni realitate.
Summiturile NATO și G7
La 24 martie în capitala Belgiei au avut loc o serie de summituri importante printre care cel al șefilor de stat și de guvern din statele membre NATO și respectiv cel al grupului celor 7 compus din cele mai puternice economii ale lumii (Statele Unite, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie). Rezultatele acestora au fost previzibile, confirmând practic ceea ce știam deja anume că Occidentul nu dorește să se implice în război și să provoace astfel Rusia, dar e gata să furnizeze Ucrainei tehnică militară pentru a se apăra împotriva ei. Concret, la sfârșitul summitului organizației Nord Atlantice, liderii acesteia au fost de acord să ofere armatei ucrainene echipamente necesare în vederea contracarării amenințărilor de tip chimic, biologic, radiologic, cibernetic și nuclear. Așa cum era de așteptat, au refuzat să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina și respectiv să instaureze o zonă de interdicție aeriană deasupra acesteia, spre nemulțumirea președintelui Vladimir Zelenski. Au convenit în schimb, să consolideze flancul estic al alianței prin crearea de noi grupuri tactice ce urmează să fie amplasate în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia și au cerut Chinei să renunțe la a mai susține Rusia în efortul de război împotriva Ucrainei. La rândul lor, țările membre G7, au decis să aplice noi sancțiuni establishmentului de la Moscova solicitându-i să se conformeze ordinului Curții Internaționale de Justiție și să încheie astfel ostilitățile militare de pe teritoriul Ucrainei.
A doua zi, Serghei Rudskoi, adjunct al șefului Statului Major General al armatei ruse, Valeri Gherasimov, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Ministerului Apărării că prima etapă a „operațiunii militare speciale” s-a încheiat, iar trupele ruse se vor concentra asupra eliberării Donbasului. Remarcăm așadar, aparenta modificare a unui obiectiv asumat de Vladimir Putin în războiul din Ucraina (controlul întregii țări) în condițiile în care forțele sale se confruntă cu o rezistență neașteptată din partea armatei ucrainene. Nu e însă prima dată când președintele Rusiei operează o astfel de schimbare, întrucât pe parcursul invaziei, a abandonat denazificarea Ucrainei (înclocuirea lui Zelenski cu un succesor loial pro-Kremlin ca Medvedciuk ori Ianukovici). Acum trebuie să obțină o victorie rapidă pe câmpul de luptă pentru a-l forța pe liderul de la Kiev să-i facă eventuale concesii dacă vrea să încheie un acord de pace. Între timp, armata rusă continuă să bombardeze orașele Ucrainei. Ultimele ținte: Lvov și Odesa. E posibil ca războiul să se prelungească luni de zile. Occidentul a acționat prea târziu. Deși sprijină militar armata ucraineană, duce de fapt un război proxy împotriva Rusiei. Trupele ucrainene vor fi nevoite să lupte singure. Tot singure își vor asuma și rezultatul acestui război, fie că vorbim de o victorie ori de o înfrângere.
