Într-un articol anterior menționam că actualul conflict din Ucraina este epilogul evenimentelor din 2014, un final de război care va provoca mutații consistente lumii pe care o cunoaștem. Nu este vorba doar despre cum va arăta harta Europei de Est, ci despre cum războiul din Ucraina va modela lumea pentru poate următoarea jumătate de secol.
Actuala agresiune rusă asupra Ucrainei are toate datele de a fi doar debutul unui lung șir de crize care va transforma întreaga arenă a relațiilor internaționale. Amploarea crizelor și transformărilor cu care ne vom confrunta depinde doar de modul în care continuă sau se termină războiul din Ucraina. Ceea ce este îngrijorător la momentul actual este faptul că Rusia nu este dispusă la un compromis: Moscova s-a angajat în acest conflict într-o logică de totul sau nimic. Un all in militar, economic, diplomatic, politic și social pe care nici nu îl poate câștiga, dar nici abandona.
Rusia se pregătește de maraton, nu a fost niciodată vorba despre un sprint.
Regruparea forțelor ruse și ofensiva din estul Ucrainei demonstrează că Moscova nu își propune încă să se angajeze în mod real într-un proces de de-escaladare a conflictului.
După cum menționa și Institute for the Study of War la 18 aprilie, obiectivul Rusiei pare să fie obținerea controlului asupra oblast-urilor Donețk și Luhansk. Tabloul privind obiectivele militare/ politice ale Rusiei în Ucraina este completat de anunțul adjunctului comandantului Districtului Militar Central, Rustam Minnekayev, care a declarat că Moscova urmărește să controleze Donbasul și sudul Ucrainei.
Ce vrea Rusia? Worst case scenario: Declarațiile ruse și evaluările din presa occidentală privind reconfigurările de pe fronturile din Ucraina conduc către scenariul că Rusia urmărește să controleze regiunile administrative Donețk și Luhansk, alături de marile localități din sudul Ucrainei – Odesa și Mikolaiv. Cel mai probabil, controlul militar ar fi rapid oficializat, regiunile urmând a fi alipite la Rusia.
Controlul asupra Odesei este necesar nu doar pentru a tăia accesul la mare al Ucrainei și pentru a proteja Crimeea, ci și pentru a încorpora teritorial Transnistria. Astfel de dezvoltări ar permite Moscovei să controleze atât Ucraina (un fel de încercuire, având în vedere loialitatea de netăgăduit a Belarusului față de Rusia), cât și Republica Moldova.
Scenariul descris mai sus este maximal pentru Rusia și catastrofal pentru Ucraina și întreaga comunitate euroatlantică. Din păcate însă, nu este imposibil pentru că Moscova crede încă în el (după cum o demonstrează declarația lui Minnekayev).
În presa internațională predomină senzația că Rusia și-a epuizat resursele militare, a evaluat greșit capacitatea Ucrainei de a rezista unei invazii și se confruntă cu o opoziție fără precedent din partea Occidentului.
Toate aceste percepții pot fi adevărate, dar este foarte probabil ca Rusia să fi ales drumul războiului știind că pot apărea multe necunoscute/ variabile pe parcurs, iar ceea ce contează este îndeplinirea obiectivului și nu modul cum ajunge la rezultatul dorit.
În războiul pentru Ucraina, Rusia mizează pe lipsa de unitate a Occidentului și pe perspectiva că, dacă războiul va dura suficient de mult, occidentalii își vor pierde treptat din interes și vor deveni mai preocupați de alte probleme – ex. propriul nivel de trai și/sau pierderile economice cauzate de perpetuarea războiului. Din această perspectivă, instrumentarea războiului în Ucraina pentru a genera alte crize care să slăbească unitatea Occidentului poate să fi fost obiectivul Rusiei încă de la început.
Crizele pe care mizează Rusia
1. Energetică. Decuplarea UE de importurile de gaze naturale din Rusia ar reprezenta cu siguranță o lovitură pentru economia rusă, dar în același timp ar afecta și economiile statelor europene. Cel puțin la nivel retoric, Rusia pare pregătită pentru o astfel de perspectivă, însă la nivel european simpla menționare a scenariului ne arată fracturile dinăuntrul UE. Cipru și Ungaria au exprimat până în prezent cele mai mari rezerve față de o independență totală față de petrolul și gazele rusești, în timp ce majoritatea statelor UE fac planuri de contingență și încearcă să identifice surse alternative. Nici măcar în ceea ce privește refuzul de a plăti factura Gazprom în ruble, UE nu dovedește încă o unitate de monolit.
În timp ce UE încă dezbate decuplarea de Gazprom, Rusia ar putea decide să nu își mai îndeplinească deloc obligațiile contractuale cu privire la exporturile de petrol și gaze. Un astfel de scenariu a fost frecvent dezbătut în mediul analitic internațional, încă dinaintea războiului din Ucraina, apreciindu-se că ar genera un dezastru economic și social. Într-un astfel de scenariu, actualilor lideri europeni le-ar fi destul de dificil să explice cetățenilor de ce trebuie să continue să se opună Rusiei.
2. Economică. În destul de strânsă dependență de o criză energetică, în media europene au început deja să apară semnale cu privire la riscul unei recesiuni în Germania. Deocamdată este semnalat un risc, dar prelungirea războiului nu face decât să aducă această perspectivă mai aproape de realitate.
Riscul recesiunii planează și asupra SUA, după cum o demonstrează previziunile Goldman Sachs. În afară de război, riscul unei crize economice în SUA există și în domeniul imobiliar. Analiștii atrag atenția că nu este iminentă o astfel de criză (situația nu este similară cu cea din 2008), dar panica – mai ales pe fondul amplificării retoricii nucleare/ implicării NATO în conflict – poate conduce la situații imprevizibile.
3. Alimentară. Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a atras deja atenția că războiul din Ucraina poate conduce la o veritabilă criză alimentară, creșteri exagerate de prețuri și foamete severă în state din Africa. Trebuie menționat că o criză alimentară este doar potențată de actualul conflict din Ucraina, semnele unei astfel de dezvoltări existând încă din timpul pandemiei COVID-19, care a afectat profund producția și lanțurile de distribuție inclusiv în industria alimentară.
Perspectiva unei crize alimentare este o temă cu potențial de a fi instrumentată de propaganda rusă mai ales pe relația cu statele din Africa. Rusia a utilizat constant retorica „coloniasmului european” pentru a-și construi alianțe în Africa, iar o potențială criză alimentară nu face decât să-i ofere un nou fir narativ: „Occidentul atacă Rusia pentru a înfometa Africa, care depinde de livrările rusești de grâu și porumb”.
4. A refugiaților. Propaganda rusă a acreditat deja în spațiul public european teze precum: „refugiații consumă banii cetățenilor europeni”, „ocupă locurile de muncă”, „refugiații exportă violență și criminalitate”. Pe măsură ce timpul va trece astfel de mesaje se vor amplifica, vor fi diseminate și fake news-uri cu privire la refugiați, iar Moscova speră ca problema refugiaților ucraineni să creeze clivaje în societățile europene și să conducă la presiuni asupra liderilor politici pentru a renunța la sprijinul acordat Ucrainei.
Sunt șanse mari ca toate aceste crize pe care mizează Rusia chiar să lovească comunitatea euroatlantică. Iar problema cu adevărat importantă este că pot avea loc concomitent și ar putea să nu fie singurele – nu am menționat „butoaie cu pulbere” precum Taiwan și Balcanii de Vest, unde conduita Rusiei și reacția internațională sunt evaluate atent de diferiți actori internaționali.
Cuvântul de ordine pentru viitor va fi așadar „criză”, iar transformările care vor urma, cel mai probabil, nu vor fi nici pe placul Occidentului, dar nici al Rusiei.
Odată deschisă Cutia Pandorei…
