Care este impactul pe termen scurt al conflictului din Ucraina asupra relațiilor norvegiano-ruse și ce va aduce acesta în ceea ce privește amenințările cu care se confruntă Norvegia în zona arctică? În ciuda relațiilor bune dintre cele două țări, conflictul a avut deja consecințe importante, iar pe termen lung riscurile de deteriorare în continuare a relațiilor dintre cele două țări rămân ridicate. Astfel, deși a părut în anumite momente de la sfârșitul Războiului Rece ca fiind unul dintre puținele puncte de cooperare dintre Occident și Rusia – deoarece interesele economice comune au facilitat dialogul anterior – această relație este încă în pericol de a deveni un loc suplimentar unde poate izbucni în viitor un conflict deschis. Acțiunile recente ale cetățenilor ruși în Marea Barents ilustrează acest punct de vedere. Am putut observa atât acțiuni simbolice, cum ar fi ridicarea drapelului rus la așezarea minieră de la Barentsburg, cât și, mai recent, zborul unei drone peste Svalbard, efectuat de către Andrey Yakunin, fiul lui Vladimir Yakunin, fost președinte al Căilor Ferate Ruse. În plus, arestarea de către autoritățile norvegiene a unui om de știință rus care lucra la Universitatea din Tromsø, sub acuzația de spionaj, la sfârșitul lunii octombrie a adâncit și mai mult ruptura existentă în relațiile norvegiano-ruse. Rămân, așadar, câteva caracteristici importante care vor defini această relație în viitor, în ceea ce privește interesele economice, politice și de securitate: necesitatea cooperării energetice și climatice în contextul actualului regim de sancțiuni, problemele juridice referitoare la Svalbard și relațiile NATO-Rusia, de care Norvegia trebuie să țină seama atunci când ia decizii pentru a-și proteja propria securitate în Arctica.
Economie: oprirea cooperării energetice
De la sfârșitul Războiului Rece, tendința dominantă în relațiile norvegiano-ruse a fost pentru relații pașnice și consolidarea cooperării economice. Rolul crucial al Norvegiei în istoria NATO nu părea să împiedice astfel de evoluții, în primul rând ca urmare a interesului comun pentru extragerea de resurse din zona Arctică. La mijlocul anilor 2000, această relație a fost pusă în aplicare printr-un memorandum de înțelegere pentru activitățile comune de identificare a resurselor energetice si de dezvoltare a noi tehnologii pentru extracția petrolului si gazului între Gazprom și Statoil și Hydro, care a fost înlocuit ulterior cu un acord similar în 2009 între Equinor și Hydro și compania rusă. De la reapariția conflictului din Ucraina pe 24 februarie, câteva aspecte s-au schimbat totuși. În primul rând, Norvegia a susținut pe deplin sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, ceea ce înseamnă că cooperarea dintre cele două țări s-a oprit, Equinor începând să se retragă din activitățile sale din Rusia. Astfel, deși beneficiază pe termen lung de creșterea producției de petrol ce furnizează piețele energetice europene, lipsa cooperării energetice cu Rusia poate risca, pe termen lung, tensiuni mai mari între Norvegia și vecinul său.
Politică: interesele norvegiene și rusești în Svalbard
Acest lucru vine mai ales pe fondul unei dintre cele mai vechi probleme care a îngreunat relațiile norvegiano-ruse: Arhipelagul Svalbard. Astfel de tensiuni au apărut în contextul intereselor concurente asupra exploatării resurselor energetice în platoul continental din jurul arhipelagului. Diferendul cu privire la suveranitatea asupra arhipelagului a produs chiar înainte de războiul din Ucraina o dispută între Rusia și Norvegia. Cu toate acestea, au fost menținute relații bune, iar politica și acțiunile oficiale ale Rusiei în Svalbard nu au fost pe măsura criticilor ruse asupra drepturilor suverane ale Norvegiei în arhipelag. Practicile cunoscute de contestare a drepturilor suverane ale Norvegiei în Svalbard au implicat atât pretențiile Rusiei, conform cărora poporul rus este cel care a fost prezent pentru prima dată în regiune, cât și contestarea legalității Statutului Spitsbergen (Tratatul Svalbard) din anii 1920, care a impus neutralitatea arhipelagului, interzicând orice activitate militară în regiune și acuzarea Norvegiei de îngreunarea activităților organizațiilor rusești în regiune. Astfel de practici, spre deosebire de acțiunile recente ale unor cetățeni ruși, au fost obișnuite înainte de războiul din Ucraina, subliniind totuși importanța acestei probleme pentru orice eventuală ciocnire între Rusia și Occident în zona arctică. Astfel, poate pentru Svalbard cea mai importantă consecință a acțiunilor Rusiei în Ucraina este că, încă o dată, conflictul a arătat că Rusia este capabilă să însoțească retorica politică de contestare a suveranității unui anumit teritoriu sau unor popoare – construite pe perioade mai lungi de timp – cu acțiuni concrete, mai ales că Rusia a efectuat anterior exerciții militare care simulau aterizarea în Svalbard.
Securitate: Exerciții militare în Arctica și poziția NATO față de Rusia
Ținând cont de lipsa actuală de dialog dintre Norvegia și Rusia cu privire la chestiuni de interes comun, cum ar fi problemele energiei și Arhipelagul Svalbard, este, prin urmare, corect să spunem că zona arctică este amenințată de pericole vechi și noi. Printre vechile practici ale Rusiei continuare se numără întăririle și exercițiile militare pe care le desfășoară în Marea Barents. Totuși, ceea ce nu trebuie trecut cu vederea este amploarea amenințării care emană dintr-o retorică din ce în ce mai periculoasă a Kremlinului, referitoare la utilizarea armelor nucleare. Dacă Rusia este dispusă să-și intensifice amenințările la adresa Occidentului, întrebarea pentru zona arctică rămâne: este într-adevăr în siguranță, dacă luăm în considerare ambițiile imperiale ale Rusiei? Așa cum arată contextul actual, atât timp cât războiul din Ucraina continuă, rămâne și presiunea asupra Occidentului pentru continuarea politicilor de sancțiuni economice, precum și furnizarea de arme Ucrainei. Norvegia este astfel forțată de nevoile și angajamentele sale de securitate să susțină această poziție, iar astfel relațiile sale cu Rusia devin „daunele colaterale” care au apărut în urma escaladării din Europa de Est. Un aspect suplimentar care merită subliniat atunci când se analizează relațiile norvegiano-ruse se referă astfel la poziția Norvegiei în NATO, în contextul noului concept strategic al Organizației care urmărește să „consolideze în mod semnificativ” „descurajarea și apărarea ca coloană vertebrală a articolului [organizației] 5, angajamentul de a-și apăra statele membre”. Prin urmare, NATO a insistat că Rusia reprezintă o amenințare „în zona arctică, capacitatea sa de a perturba întăririle aliate și libertatea de navigație peste Atlanticul de Nord [fiind] o provocare strategică pentru Alianță”. Pentru a arăta rezistența organizației, NATO a desfășurat un exercițiu militar (Răspuns la rece) în martie 2022, pentru a „testa modul în care Norvegia primește și gestionează întăririle aliate”. Acest exercițiu defensiv pentru Norvegia a fost în conformitate cu articolul 5 din Carta NATO, care cere aliaților să se apere unul pe altul dacă sunt atacați. Aceste evoluții au survenit în contextul insistențelor Norvegiei ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia în 2014 pentru a consolida misiunea de „securitate colectivă” a Alianței, pe fondul percepției unei Rusii din ce in ce mai periculoase în vecinătatea ei.
Norvegia și Rusia: perspective de viitor
Norvegia a acționat, într-adevăr, cu bună-credință în timpul escaladării actuale din Ucraina. A fost în fruntea diplomației ONU ca penholder în Consiliul de Securitate și a promis 13,8 miliarde de coroane în ajutor pentru țara devastată de război. Norvegia ar putea, totuși, să câștige din războiul din Ucraina, devenind potențial cel mai mare exportator de energie către Europa în contextul actual. Cu toate acestea, dincolo de problemele etice cu care se confruntă guvernul norvegian referitor la chestiunea câștigului financiar din contextul conflictului, există și probleme de securitate pe termen lung care ar trebui luate în considerare. Poziția geografică a Norvegiei și beneficiile cooperării economice și de cercetare cu Rusia ar depăși, în alte circumstanțe, câștigurile financiare rezultate din contextul actual. Norvegia se confruntă astfel cu alegeri dificile în ceea ce privește modul în care își folosește poziția. Pe de altă parte, Rusia, în prezent întâmpinând dificultăți militare în Ucraina, se confruntă cu o alegere clară în zona arctică și anume menținerea relațiilor pașnice, atât din cauza sancțiunilor economice cu care se confruntă în prezent, cât și din cauza pericolelor ce ar surveni în urma escaladării conflictului prin implicarea unui stat membru NATO, ce ar putea amenința prosperitatea sa economică în viitor. Pentru ambele țări, dacă luam în considerare elementul uman mai degrabă decât pur și simplu politicile statale, cooperarea a fost întotdeauna și rămâne extrem de dezirabilă. Există motive specifice pentru care o astfel de cooperare contează. De exemplu, în cazul Svalbard-ului, chestiuni precum interesele economice care decurg din necesitatea de a reglementa utilizarea resurselor pe platforma continentală duc la mai multă nevoie ca niciodată ca dialogul cu Rusia pe probleme de interes reciproc să fie reluat. Și, desigur, dincolo de astfel de probleme bilaterale, există și ideea de a dialoga cu Rusia în alte aspecte care afectează zona arctică și lumea întreagă, precum schimbările climatice, aspecte care ar necesita cel puțin nivelul de dialog multilateral care exista în această privință înainte de război.
