Aparent, UE a epuizat gama de sancțiuni ce puteau fi impuse Rusiei ca urmare a invaziei Ucrainei. Există totuși un sector al economiei ruse care nu a fost încă atins: industria nucleară. Gigantul energetic rus Rosatom a reușit să evite sancțiunile și își continuă activitatea la capacitate maximă. Mai mult, Rusia continuă să domine piața materialelor nucleare, să exporte tehnologii pentru reactoare și să participe la licitațiile pentru contracte internaționale legate de construcția și întreținerea echipamentelor centralelor electrice.
Conform analizei Centrului pentru Politica Energetică Globală al Universității Columbia, în 2021, din totalul de 439 de reactoare nucleare, 38 se aflau în Rusia și 42 funcționau în alte țări folosind tipul rusesc de reactoare VVER (dintre care 15 erau în Ucraina) și 15 reactoare de model rusesc erau în construcție în alte țări.
Originea dependenței europene
În prezent, doi factori politici contribuie la creșterea interesului pentru tehnologiile nucleare în rândul țărilor europene. Luptând împotriva schimbărilor climatice și contribuind la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, Comisia Europeană a inclus gazele naturale și energia nucleară printre „activitățile de tranziție” din Taxonomia UE pentru activități durabile. Facilitând investițiile în industria nucleară și accelerând trecerea de la combustibilii fosili la energia regenerabilă, Comisia a considerat producția de energie nucleară ca fiind în conformitate cu obiectivele climatice. Pe de altă parte, sistemul energetic european a fost grav afectat de creșterea prețurilor la gaze și de sancțiunile impuse produselor petroliere rusești. În condițiile creșterii cererii europene pentru energie și ale prețurilor volatile ale gazelor, energia nucleară oferă un răspuns mai ieftin, mai stabil și cu emisie relativ scăzută de carbon. Cu toate acestea, există și o serie de potențiale dezavantaje asociate producției și furnizării de uraniu (principalul combustibil pentru reactoarele nucleare). În ciuda unei relative diversități a furnizorilor de uraniu europeni, în prezent Rusia livrează aproximativ 20% din materialul necesar pentru aprovizionarea reactoarelor nucleare din UE. Simultan, subsidiarele Rosatom, companiile de combustibil nuclear Tenex și TVEL, furnizează Europei aproximativ 26% din serviciile de îmbogățire a uraniului și 25% din combustibilul său îmbogățit.
Totuși, aspectele cele mai problematice ale reactoarelor nucleare sunt costurile ridicate ale acestora, orizontul de planificare pe termen lung (de obicei, peste un deceniu) și proiectarea foarte specializată. Fiecare reactor folosește doar anumite tipuri de combustibili, de obicei fabricate de o companie ce are relații contractuale cu producătorul respectivului reactor. Altfel spus, alegerea constructorului unui reactor duce la o dependență suplimentară de furnizorii, combustibilii și componentele produse de o companie care colaborează cu sau este afiliată constructorului inițial. În acest fel, lanțurile de aprovizionare pentru fisiunea nucleară sunt rigide și complexe, în timp ce piața reactoarelor, combustibililor și componentelor este mai puțin competitivă și dominată de câțiva jucători giganți. Prin urmare, un stat care alege unul sau altul dintre constructorii de reactoare intră vreme de decenii în relații de dependență față de acesta, iar o eventuală schimbare a furnizorului de combustibili, provizii și întreținere devine foarte improbabilă.
În consecință, centralele nucleare construite în colaborare cu Uniunea Sovietică sau Rusia au plasat unele state europene într-o situație de dependență complicată. Cererea tot mai mare de materii prime nucleare și piața restrânsă de aprovizionare au determinat chiar și Slovacia să încalce sancțiunile deja impuse, atunci când două avioane cargo ale Volga Dnepr Airlines au aterizat la Bratislava, în ciuda faptului că spațiul aerian european este închis aeronavelor rusești. Pentru a menține restricțiile, Slovacia a trebuit să organizeze tranzitul livrării prin granița finlandeză, astfel încât camioanele rusești să transporte combustibil nuclear la aeroportul Lappeenranta, de unde transportatorul aerian spaniol Swiftair a dus uraniul la Bratislava.
Chiar și pentru Franța, liderul sectorului nuclear european, Rusia oferă servicii de neînlocuit – întrucât țara est-europeană deține uzina unică Seversk, capabilă să reproceseze uraniul uzat. Orano, conglomeratul francez specializat în energie nucleară, a încheiat cu aceasta un parteneriat care asigură transformarea combustibilului său uzat în material reutilizabil. Totuși, din moment ce Orano a reziliat contractul cu Rosatom sub presiune publică în contextul invaziei Ucrainei și al plângerilor Greenpeace privind depozitarea deșeurilor în Siberia, compania aproape că și-a epuizat capacitatea de stocare a materialelor nucleare. În același timp, construcția unei instalații similare de conversie în Europa poate dura cel puțin 10 ani, timp în care combustibilul nuclear potențial regenerabil ar fi îngropat ca deșeuri toxice din punct de vedere ecologic.
Astfel, industria nucleară europeană se bazează în mare măsură pe exporturile rusești de provizii și pe instalațiile sale de îmbogățire. În plus, unele țări din Europa Centrală încă colaborează cu Rusia la proiecte comune de construcție nucleară. Din 2009, Slovacia a intrat în parteneriat cu AtomStroyExport pentru a proiecta și finaliza unitățile 3 și 4 de la centrala nucleară Mochovce și, până la începutul anului 2023, uzina proiectată de Rusia este aproape de conexiunea la rețea. Potrivit companiei slovace de utilități electrice Slovenske Elektrarne, doar reactorul 4 ar acoperi aproximativ 13% din consumul de energie electrică a țării. Pe de altă parte, în cazul Finlandei, unde angajamentul comercial cu gigantul nuclear rus era într-o fază incipientă, compania energetică Fennovoima a încetat construcția centralei nucleare Hanhikivi 1, planificată a fi executată de o subsidiară a lui Rosatom.
Soluțiile de înlocuire
Bulgaria se confruntă, de asemenea, cu o dilemă geopolitică privind echipamentele și combustibilul nuclear rusesc. Centrala de la Kozlodui, singura centrală nucleară care operează în regiune, deținută și administrată de o filială a companiei de stat Bulgarian Energy Holding (BEH), furnizează în prezent peste o treime din energia electrică a țării. Utilizează două reactoare VVER-1000 proiectate în Rusia la unitățile 5 și 6 (unitățile de la 1 până la 4 au fost închise în 2007) și, în 2015-2017, OJSC Power Machines și Rosatom Service din Rusia au modernizat echipamentele la unitatea 5 și i-au extins durata de viață cu 30 de ani. În 2019, Bulgaria a semnat un contract cu compania rusească TVEL pentru furnizarea întregului necesar de combustibil nuclear până la sfârșitul anului 2025, iar în septembrie 2022, guvernul bulgar a permis, ca măsură excepțională, ca Rosatom și filialele sale să opereze în Bulgaria pentru a sprijini întreținerea reactoarelor CNE Kozlodui și pentru a le alimenta. Odată cu expirarea vechilor acorduri de aprovizionare cu Rusia, Bulgaria s-a străduit să-și diversifice furnizorii și a încheiat acorduri cu compania americană Westinghouse și cu compania franceză Framatome.
Totuşi, situația nu este atât de simplă cum pare la prima vedere. Unitățile Kozlodui au două ansambluri diferite de combustibil; unitatea 5 funcționează cu tip TVSA, în timp ce unitatea 6 folosește TVSA-12, un design mai avansat (cu 12 grile de distanțiere în loc de 15 față de TVSA). Ambele unități folosesc combustibil de tip rusesc, dar fabricat diferit, deoarece combustibilul TVSA-12PLUS are un conținut mai mare de uraniu și o coloană de pastile de uraniu alungită. Westinghouse, cu sediul în SUA, dezvoltă combustibili special pentru vechile centrale nucleare în stil rusesc, inclusiv pentru cele din Ucraina, dar dezvoltarea combustibilului nuclear doar pentru o unitate NPP cu TVSA-12 pare neviabilă din punct de vedere economic. În acest sens, compania franceză Framatome se bazează pe colaborarea cu Mashinostroitelni Zavod din Rusia (MSZ, Elektrostal), o subsidiară a companiei de combustibil Rosatom TVEL, pentru a produce piese de ansamblu de combustibil și își folosește tehnologia licențiată în cadrul acordului de cooperare dintre Framatome și MSZ.
Ungaria, „business as usual”
Dacă în cazul Bulgariei și Slovaciei, colaborarea cu industria nucleară rusă reprezintă o necesitate, proiectul nuclear maghiar, Paks II, este o decizie politică, avansată de guvernul lui Viktor Orbán. În prezent, centrala nucleară Paks este formată din patru unități VVER-440 în stil rusesc, care acoperă mai mult de 50% din cererea de energie a țării. Aceste reactoare sovietice construite în anii 1980 au fost reevaluate în anii 2000, și durata lor de viață a fost prelungită cu peste 20 de ani. Totuși, pentru a înlocui pe viitor vechile unități, în 2012, guvernul ungar a decis să creeze două noi unități, Paks II. În 2014, acest proiect a primit statutul prioritar pentru economia națională și Rosatom a fost selectat pentru construcția și punerea în funcțiune a unităților de putere. Guvernul rus a acordat Ungariei un împrumut de 10 miliarde EUR pentru a finanța construcția centralei și a prelungit ulterior perioada de rambursare a creditului cu 5 ani. Invazia rusă în Ucraina nu a afectat planurile maghiare și, în vara anului 2022, guvernul Orbán a eliberat o licență de implementare a proiectului, în ciuda posibilelor probleme cu tehnologiile europene care sunt interzise pentru Rusia, dar necesare construcției centralei. În consecință, premierul maghiar a promis că va respinge orice sancțiuni europene împotriva industriei nucleare rusești și se așteaptă ca centrala să fie finalizată până în 2032.
Apelul la sancțiuni
Reprezentanții Ucrainei fac apel la comunitatea internațională și, în special, la guvernele UE să includă sancțiuni împotriva Rosatom și a administrației sale în următoarea rundă de măsuri punitive. Pe lângă asocierea evidentă a corporației cu guvernul rus, partidul ucrainean oferă două argumente suplimentare: rolul Rosatom în capturarea centralei nucleare Zaporijie și asistența acordată de aceasta industriei militare în producția de arme și sustragerea de la sancțiuni. În martie 2022, angajații gigantului nuclear rus au luat parte la cotropirea centralei Zaporijie din Ucraina, au exercitat presiuni violente asupra personalului ucrainean și au facilitat închiderea centralei care acoperea aproximativ 13% din necesarul ucrainean de energie electrică. În plus, serviciile de informații ucrainene avertizează publicul că Rosatom furnizează componente pentru armele rusești, cum ar fi rachete, vehicule militare și tancuri. Lituania, Estonia, Letonia și Polonia au susținut aceste cereri de sancțiuni, în timp ce Ungaria insistă că va refuza orice alte sancțiuni asupra sectorului nuclear rusesc.
Politica nucleară rusă
În această situație, cel mai avantajos partener în materie de combustibili nucleari pentru Europa Centrală ar putea fi Kazahstanul, principalul producător mondial de uraniu, ale cărui tehnologii și combustibili sunt compatibile cu cele ale URSS și Rusiei. Cu toate acestea, o astfel de colaborare pare și ea afectată de război, întrucât Rosatom participă la exploatarea și producția de uraniu din Kazahstan prin filiala sa Uranium One, ce are acțiuni în întreprinderile mixte ale Kazahtanului: Karatau – 50%, Horasan-U – 30 %, JSC JV Akbastau – 50%, JSC JV Zarecinoie – 49,98% și LLP JV Southern Mining and Chemical Company – 70%. TVEL de la Rosatom este, de asemenea, un actor principal în Centrul de îmbogățire a uraniului din Angarsk, unde combustibilul kazah este îmbogățit. În plus, deoarece Kazahstanul este o țară fără ieșire la mare, transportul produselor nucleare depinde de ţările vecine Rusia și China.
În timp ce Parlamentul European ia în calcul efectele posibilelor sancțiuni asupra industriei nucleare din Rusia, Rosatom și filialele sale își extind prezența și în țările non-europene. În ciuda războiului în desfășurare, Turcia sprijină proiectul centralei nucleare Akkuyu de lângă Mersin, așa-numita „cea mai mare întreprindere mixtă a Rusiei și Turciei”, în care Rosatom deține un pachet de 99,2%. În 2022, Armenia a semnat un acord de cooperare cu compania rusă pentru a construi noi unități nucleare în țară. În 2017, președintele egiptean Abdel-Fattah el-Sissi și Vladimir Putin au convenit să construiască centrala nucleară el-Dabaa și, în 2022, rușii au început lucrările pe șantier. În cursul anului 2022, compania și-a extins activitățile în Bolivia, Serbia, Maroc și Myanmar și continuă să colaboreze cu țările ex-sovietice din Asia. Luând în considerare angajamentele de lungă durată asociate aprovizionării cu combustibil nuclear și întreținerii componentelor, inițiativele companiei Rosatom reflectă de asemenea dorința Rusiei de a stabili legături cu parteneri politici din afara spațiului occidental și de a crea relații puternice de dependență care să garanteze prezența constantă a țării pe piața internațională a energiei.
Concluzie
Astfel, invazia rusă a Ucrainei a declanșat schimbări semnificative în structurile energetice globale. Sistemul energetic european se confruntă cu cea mai drastică și semnificativă realocare de cote de piață, în plus față de tranziția ecologică spre sursele regenerabile și energia curată, accelerată foarte mult de abandonarea gazelor și petrolului rusești. În aceste circumstanțe, energia nucleară oferă o serie de opțiuni viabile, dar și o serie de provocări politice, economice și etice complexe, datorate prezenței puternice a Rusiei pe scena nucleară globală.
Poate că mai multe inovații și investiții în cercetare și dezvoltare vor duce la accelerarea unei producții de energie ecologice, independentă și durabilă în Europa. Iar proiecte precum reactoarele modulare mici (SMR) ale Rolls-Royce sau fabrica de producție de hidrogen cu emisii scăzute de carbon Equinor oferă o speranță în aceste vremurile de război, incertitudine și criză climatică.
