În urma vizitei lui Vladimir Putin la Minsk de la sfârșitul anului trecut, liderii occidentali s-au temut că acesta ar fi putut exercita presiuni asupra lui Aleksandr Lukașenko pentru a-l determina să trimită armata belarusă pe frontul din Ucraina. Dat fiind că acest scenariu nu s-a adeverit, Republica Belarus a intrat într-un con de umbră. Nu pentru mult timp însă, întrucât la 26 februarie, a avut loc un incident care a readus fosta republică sovietică în atenția comunității internaționale. Este vorba despre avarierea unui avion al forțelor armate ruse de către partizanii belaruși, pe aerodromul Maciuliși din apropierea capitalei Minsk. La o zi distanță, Rusia a lansat un nou atac cu drone asupra Kievului, alimentând astfel îngrijorările opoziției belaruse, potrivit căreia, aeronava distrusă era utilizată pentru a ghida aparatele de zbor, astfel încât acestea să lovească ținte de pe teritoriul Ucrainei. La 28 februarie, administrația prezidențială de la Minsk a anunțat că Aleksandr Lukașenko va efectua o vizită în China, creând impresia că acesta se va deplasa la Beijing pentru a-i solicita omologului său, Xi Jinping, în numele lui Vladimir Putin, livrarea de arme letale. Temerile oficialilor de la Washington, Bruxelles și Kiev cu privire la implicarea directă a armatei belaruse în conflictul din Ucraina, au făcut loc celor referitoare la posibila transformare a Belarusului într-o țară de tranzit pentru transferul de arme și muniții către Federația Rusă.
Dincolo de contextul în care aceasta a avut loc (în plin război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei), cea de-a treisprezecea vizită a lui Aleksandr Lukașenko în capitala Chinei a marcat un moment important în evoluția relațiilor bilaterale: șase luni de la adoptarea declarației de la Samarkand privind crearea unui parteneriat strategic între Republica Belarus și Republica Populară Chineză. În același timp, revederea liderului de la Minsk cu oficialii chinezi a reprezentat o nouă încercare a lui Lukașenko de a păstra aparența neutralității în conflict, încercare eșuată, care s-a soldat cu reafirmarea sprijinului pentru Rusia. Surprinzător sau nu, membrii elitei de la Beijing au adoptat o poziție similară, demonstrând ceea ce era poate o evidență, și anume apariția unei axe a autocrațiilor China-Belarus-Rusia, îndreptate împotriva statelor democratice.
În prima zi a vizitei sale la Beijing, Aleksandr Lukașenko a avut o întâlnire cu prim-ministrul chinez Li Keqiang. În cadrul acesteia, liderul de la Minsk și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul pe care China l-a acordat Republicii Belarus de-a lungul a 29 de ani de relații diplomatice. Șeful statului a lăudat în special construcția unui parc industrial din apropierea capitalei Minsk, pe care l-a numit „perla Drumului Mătăsii” precum și schimburile comerciale în valoare de 6 miliarde de dolari. Totodată, l-a felicitat pe liderul Consiliului de Stat pentru organizarea congresului din toamna anului trecut, soldat cu realegerea lui Xi Jinping pentru un al treilea mandat în funcția de secretar general al Partidului Comunist. Aleksandr Lukașenko a apreciat consecvența cu care autoritățile de la Beijing își urmează interesele naționale (ignorând presupusele tentative ale Occidentului de a influența evoluția vieții politice chineze), și a susținut că cele două țări ar trebui să-și intensifice cooperarea bilaterală în beneficiul ambelor popoare.
Liderul de la Minsk a continuat elogiile la adresa Chinei și în cadrul unei întrevederi cu Li Janșu, președintele Comitetului Permanent al Parlamentului. În cursul acesteia, Aleksandr Lukașenko a declarat că „ această țară este o mare putere, fără de care nu poate fi rezolvat niciun conflict de pe arena internațională.” În același timp, acesta a susținut că aprofundarea relației cu Republica Populară Chineză constituie una dintre prioritățile politicii externe belaruse, dat fiind că cele două state au creat un parteneriat strategic și militează împreună pentru respectarea principiilor multilateralismului și al non-ingerinței unor țări în afacerile interne ale altora.
În ultima parte a zilei de 1 martie, Aleksandr Lukașenko s-a întâlnit cu omologul său Xi Jinping, ocazie cu care acesta a încercat să mențină cu orice preț neutralitatea Belarusului în războiul ruso-ucrainean. În acest sens, invocând prevenirea transformării conflictului într-o conflagrație mondială, șeful statului a anunțat că susține planul de pace propus de către liderul Republicii Populare Chineze. Prin luarea unei astfel de decizii, liderul belarus și-a demonstrat însă, încă odată, loialiatea față de Vladimir Putin, justificând practic agresiunea rusă la adresa Ucrainei. La prima vedere, propunerea de soluționare a conflictului ruso-ucrainean pare pertinentă, întrucât stipulează încetarea ostilităților militare, reluarea negocierilor de pace, facilitarea exporturilor de cereale și protejarea centralelor nucleare. Următoarele prevederi atestă însă adevăratul scop al acesteia. În document, oficialii chinezi susțin că „securitatea unei țări nu ar trebui obținută prin extinderea blocurilor militare.” În plus, aceștia solicită abandonarea mentalității tipice Războiului Rece și renunțarea la sancțiunile impuse în mod unilateral. Totodată, autoritățile chineze refuză să caracterizeze conflictul de pe teritoriul Ucrainei cu ajutorul unor termeni precum „război” sau „invazie”, optând în schimb pentru utilizarea cuvântului „criză.” Mai mult, deși se insistă asupra necesității respectării suveranității celor două state, documentul nu oferă o soluție care să conducă la eliberarea teritoriilor ucrainene de sub ocupație rusă. Așadar, odată cu avansarea acestei inițiative, establishment-ul de la Beijing a încercat să acuze în mod voalat Occidentul că, prin intermediul politicii de extindere a NATO spre est, a declanșat de fapt războiul din Ucraina. Pe parcursul aceleiași reuniuni, cei doi șefi de stat au adoptat o declarație comună prin care au solicitat Rusiei și Ucrainei să încheie războiul și să se așeze din nou la masa negocierilor. Totodată, Xi Jinping i-a promis liderului de la Minsk că va susține Republica Belarus în procesul său de aderare în cadrul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai și a fost de acord să aprofundeze relația bilaterală în domenii precum, comerț, agricultură, industrie ori biotehnologie.
Vizita în Republica Populară Chineză confirmă nevoia lui Aleksander Lukașenko de legitimitate externă, de recunoaștere a sa ca lider al Belarusului, într-o perioadă în care această țară este izolată diplomatic. Nu întâmplător, președintele belarus a dorit să evidențieze, pe parcursul întâlnirilor cu oficialii chinezi, caracterul dictatorial al celor două regimuri politice (vizibil atât prin existența unor instituții similare – Adunarea Populară Belarusă și Congresul Național al Poporului de la Beijing, cât și prin încercarea de a justifica la nivel internațional agresiunea rusă la adresa Ucrainei.)
În urma revederii cu Xi Jinping, Aleksandr Lukașenko a obținut pentru Belarus statutul de partener strategic al Chinei, promisiunea de susținere a candidaturii pentru ca republica ex-sovietică să devină membru cu drepturi depline în Organizația pentru Cooperare de la Shanghai și perspectiva dezvoltării relațiilor bilaterale în câteva domenii de activitate. Insuficient însă pentru a reduce dependența politică și economică de Federația Rusă. După 2020, Belarus a pierdut accesul la porturile din Lituania, Letonia, Polonia și Ucraina. Așadar, cheia cooperării belaruso-chineze se află la Moscova.
În timpul vizitei sale în capitala Chinei, liderul de la Minsk nu a discutat cu niciun membru al elitei de la Beijing despre posibilitatea aprovizionării Belarusului cu armament letal pe care ulterior acesta ar putea să-l livreze Rusiei. Implementarea unui asemenea scenariu, care ar presupune ultilizarea Belarusului ca stat de tranzit în vederea unei posibile eluădări a sancțiunilor occidentale, este lipsită de logică. Motivul? Toate rutele de aprovizionare care leagă China de Belarus trec prin Rusia. Așadar, în eventualitatea în care autoritățile chineze ar decide să trimită arme Federației Ruse pentru a-i susține efortul de război împotriva Ucrainei, ar putea să realizeze acest lucru fie direct, peste granița comună, fie utilizând ca țări terțe fostele republici sovietice din Asia Centrală. Ambele scenarii elimină din această ecuație Belarusul, un stat aflat sub sancțiuni pentru rolul său de complice la războiul de agresiune declanșat de Rusia pe teritoriul Ucrainei.
Călătoria ultimului dictator al Europei la Beijing a reprezentat de fapt, o nouă încercare a acestuia de a demonstra Occidentului că, în ciuda sancțiunilor pe care le-a impus ca urmare a sprijinului oferit Rusiei în invadarea Ucrainei, Belarus e un stat capabil să supraviețuiască și să-și îmbunătățească relațiile cu alte țări ale lumii. Recentele vizite ale lui Aleksandr Lukașenko în Emiratele Arabe Unite, Zimbabwe și Iran atestă de asemenea, reorientarea politicii externe belaruse către cooperarea cu regimuri politice nedemocratice. Prioritară rămâne însă aprofundarea relației cu regimul de la Moscova, al cărui lider, Vladimir Putin, îi garantează acestuia supraviețuirea politică.
