ArticoleMoștenirea

Moștenirea

-

Mai bine de un an a trecut de la începutul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, mai bine zis de la faza a doua și cea mai sângeroasă a acestui conflict, care a debutat în 2014. Un an marcat de știri despre masacrele comise de forțele armate ruse, teamă privind declanșarea unui conflict mondial sau a unuia nuclear și relevarea unor stări de fapt: armata rusă nu este indestructibilă, iar unitatea europeană nu este un simplu concept fără acoperire în realitate.

De la bun început, războiul declanșat de Rusia a fost un maraton, nu un sprint, iar faptul că iarna 2022/2023 a fost una blândă, în care Europa nu a simțit șantajul economic al Kremlinului, nu ar trebui să ne facă să credem că primăvara-vara lui 2023 vor aduce tranșarea conflictului și revenirea la mult visata normalitate. Moștenirea prezentului război va începe să fie vizibilă de abia după ce partea militară a acestuia ajunge la un bun sfârșit: vom avea o Rusie care va plonja în haos? O Europă împărțită iarăși în sfere de interese? O nouă arhitectură a instituțiilor internaționale, în care unele apun, iar altele iau naștere (pentru a consfinți, eventual, sfere de interese sau congruențe ideologice)?

Moștenirea ideologică a lui Vladimir Putin: liderul care contestă Occidentul

Din perspectivă geopolitică, nici Putin în discursurile sale publice, nici elita de la Kremlin și nici media ruse nu au făcut un secret din faptul că războiul din Ucraina este unul de contestare a Occidentului. Mediile analitice de la Moscova, de asemenea, au punctat constant că Rusia se află în război (și) cu Occidentul.

Spre exemplu, Ivan Timofeev, recent numit director general al RIAC (Russian International Affairs Council), după ce a fost director de program la Clubul Valdai, explica încă de anul trecut ce este în neregulă cu Occidentul și cum dorește Rusia să inspire alte state să conteste dominația lumii vestice. Practic, Vladimir Putin își dorește o moștenire geopolitică și ideologică. Asta nu înseamnă că Rusia vrea să redevină URSS (nici ca expansiune teritorială și nici ca furnizor de ideologie), ci doar că Moscova vrea să fie o sursă de inspirație pentru alte state nemulțumite de conduita Vestului. În viziune rusă, valorile occidentale sunt bune doar pe hârtie, fiind greșit aplicate și ducând la inechități sociale, iar narativele democratice (ex. libertate, stat de drept) sunt instrumentate de marile state euroatlantice pentru interferențe în politica internă a altor țări.

Este interesantă afirmația lui Timofeev din finalul articolului: un succes militar al Rusiei în Ucraina poate conduce la o serie de evenimente care în final pot duce la declinul Occidentului. Contează ce spune Timofeev? Este aceasta moștenirea Rusiei pentru Occident? Sau vorbește doar un alt propagandist rus? Probabil că Timofeev știe ce spune, mai ales dacă ar fi să-i evaluăm predicțiile prin raportare la un articol din noiembrie 2021 în care a relatat despre scenariul unei invazii a Rusiei pe mai multe fronturi în Ucraina, reacția politico-militară a Occidentului, prelungirea unui eventual conflict și atitudinea/ rezistența ucrainenilor în cazul unei invazii. Chiar dacă Timofeev concluziona că scenariul războiului este imposibil, ne rețin atenția detaliile analizei sale.

Războiul din Ucraina este și despre moștenirea socială a lui Vladimir Putin

Două articole și două cărți m-au determinat să scriu acest articol: How Putin blundered into Ukraine — then doubled down (Financial Times, februarie 2023); Letter from Ukraine (Peter Pomerantsev, martie 2023); Putin v. the People: The Perilous Politics of a Divided Russia (Sam Greene și Graeme Robertson, Yale University Press, 2019) și The Autocratic Middle Class: How State Dependency Reduces the Demand for Democracy (Bryn Rosenfeld, Princeton University Press, 2020).

Cele patru texte, corelate cu motivația agresiunii armate a Rusiei asupra Ucrainei – contestarea Occidentului și rescrierea raporturilor Rusiei cu Vestul – relevă un al tip de moștenire pe care Vladimir Putin l-ar dori perpetuat și care – exact cum anticipează Timofeev – ar putea conduce la pervertirea totală a valorilor occidentale.

Războiul Rusiei asupra Ucrainei este și despre o latură socială a moștenirii lui Vladimir Putin, un președinte despre care ministrul său de externe afirmă că are trei consilieri: Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare și Ecaterina cea Mare. Trei figuri emblematice ale istoriei ruse, trei personalități în descendența cărora Putin își propune să se plaseze. Mai poate fi adăugat Piotr Stolîpin, după cum notau Fiona Hill și Clifford Gaddy în Mr. Putin: Operative in the Kremlin (p. 73), dar fostul premier al țarului Nicolae al II-lea este mai degrabă un destin tragic față de cele mărețe și transformatoare ale țarilor invocați de Lavrov. Unde mai punem că Stolîpin a fost asasinat la Kiev…

Revenind la moștenirea lui Vladimir Putin prin prisma celor trei așa-ziși consilieri: expansiune teritorială, contestarea violentă a statu-quo-ului și afirmarea Rusiei ca putere de prim rang sunt trăsăturile comune celor trei. Totodată, cei trei sunt relevanți și pentru o anume tradiție a violenței și a cruzimii: masacrul populației din Novgorod (Ivan cel Groaznic), genocidul circassian (Ecaterina cea Mare) și pedepsirea streliților (Petru cel Mare).

Dincolo de forță, putere și expansiune teritorială, fiecare dintre cei trei țari a fost un reformator al vremurilor sale, iar pentru Vladimir Putin întrebarea rămâne ce fel de reformă a adus Rusiei. Dacă „Petru ne-a dat trupuri, iar Ecaterina suflete” (p. 83), ce va fi dat Vladimir Putin Rusiei?

În niciun caz o societate europenizată, ci mai degrabă una care se definește prin antiteză cu Occidentul și care se hrănește constant din narațiuni anti-vestice. O societate întreținută de o politică de stat prin care se urmărește menținerea cetățenilor într-o stare constantă de frică și apatie (neexistând astfel riscul unor revolte). O societate în care clasa de mijloc, motor al dezvoltării și democratizării, este captiva statului, iar problemele internaționale și regionale (pandemie, război, crize economico-financiare) o fac să-și dorească să fie și mai dependentă de stat.

Bryn Rosenfeld remarcă faptul că statul rus capturează clasa de mijloc prin faptul că mărește constant sectorul bugetar, inclusiv în vremuri de austeritate (Rusia post-sancțiunile din 2014) pentru a-și asigura loialitatea unei bune părți a populației (p. 50). Capturarea clasei de mijloc practicată de Kremlin conduce la trei tipuri de corupție – morală, materială și generațională: dependența de stat înseamnă necontestarea politicilor acestuia, învestirea cu autoritatea statului reprezintă și o sursă de venituri ilicite (p. 54), iar individul dezvoltă o loialitate pe termen lung față de modelul autocratic care i-a oferit beneficii personale (p. 64).

Concluziile lui Rosenfeld sunt o bună explicație pentru lipsa unei baze sociale de contestare a regimului Putin, dar ne arată și moștenirea socială a actualului lider rus. O moștenire socială vizibilă deja și în alte autocrații, dar care – în condițiile unei crize economice profunde – riscă să devină o pandemie iliberală capabilă să afecteze chiar și cele mai (aparent) stabile democrații. Anticorpii unei astfel de pandemii țin de opțiunile individuale: după cum puncta Pomerantsev, cetățenii trebuie să distingă clar între bine și rău, indiferent de zgomotul de fond al propagandei.

Privind la relația dintre Vladimir Putin și societatea rusă vedem realitatea pe care actualul președinte rus o va lăsa moștenire: un autoritarism născut din ambiția unui lider de a fi autocrat și dorința unor indivizi de a fi conduși despotic (Putin v. the People: The Perilous Politics of a Divided Russia, pp. 13-15). Într-o societate în care susținerea fără echivoc pentru un autocrat devine normă socială însușită cu bucurie de către cetățeni și chiar element identitar/ de apartenență la diferite grupuri (pp. 20-21), acțiuni externe care produc pagube economice pe termen lung (anexarea Crimeei urmată de sancțiuni) pot fi percepute drept reforme menite să îmbunătățească viața cotidiană a cetățenilor (p. 18).

Pe fond, pericolul unui val iliberal a existat din totdeauna, iar Putin nu este singurul exponent al iliberalismului/ autoritarismului. Totuși, până în prezent, nici un stat iliberal nu a pornit un conflict armat împotriva Occidentului, iar societățile occidentale au rezista bine retoricii iliberale. Cel mai probabil, anticorpii sociali și politici ai Vestului urmează să marea bătălie cu moștenirea lui Vladimir Putin la momentul „furtunii perfecte”: suprapunerea unei crize economice peste anii de pandemie și război.

Latest news

Comunicat de presă: Conferința internațională „Războiul din Ucraina. Cum arată viitorul Europei Centrale şi de Est?”

Centrul Român de Studii Ruse din cadrul Universității Bucureşti, împreună cu Institutul Fridtjof Nansen din Norvegia și în colaborare...

Call for Papers: The IIIrd Annual Conference of the Romanian Centre for Russian Studies: War in Ukraine. What Does the Future of Central and...

Call for Papers The Romanian Centre for Russian Studies (University of Bucharest) The Fridtjof Nansen Institute (Oslo) The Institute for the Danube...

Propaganda rusă în contextul războiului Israel-Hamas: mesaje anti-ucrainene și israelofobe

Două luni au trecut de la atacul Hamas asupra Israelului, un eveniment de un tragism excepțional care a costat...

Conferință internațională: „20 Months After the Russian Invasion in Ukraine. What Has Been Done, What Needs to Be Done in the Near Future, What...

PROGRAM (Download) Link spre comunicatul de presă Media Coverage https://www.youtube.com/watch?v=XEYYGLVzrcs În cadrul Conferinței Internaționale a Centrului Român de Studii Ruse din cadrul Universității...

Must read

You might also likeRELATED
Recommended to you