În urma vizitei lui Aleksandr Lukașenko la Beijing de la începutul primăverii, liderii occidentali s-au temut că acesta i-ar fi putut solicita omologului său Xi Jinping furnizarea de arme letale în numele lui Vladimir Putin. Dat fiind că acest scenariu, care ar fi presupus utilizarea Belarusului ca stat de tranzit în vederea evitării sancțiunilor occidentale, nu s-a adeverit, a părut că această fostă republică sovietică a intrat într-un con de umbră. Nu pentru mult timp însă, întrucât, la 25 martie, în ziua în care opoziția belarusă sărbătorea 105 ani de la adoptarea declarației de independență a Republicii Democratice Belaruse în 1918, liderul de la Kremlin a anunțat că Rusia va transfera în Belarus arme nucleare tactice. Inițial, președintele rus și-a justificat decizia invocând necesitatea de a acționa similar Statelor Unite care ,,și-au amplasat armele atomice pe teritoriul aliaților săi în urmă cu mai multe decenii.” Mai mult, a susținut că unul dintre motivele care au stat la baza luării unei astfel de hotărâri a fost reprezentat de intenția Marii Britanii de a transfera Ucrainei muniție cu uraniu sărăcit. Ulterior însă, Vladimir Putin și-a portretizat alegerea ca fiind o concesie oferită omologului său Aleksandr Lukașenko, care i-ar fi solicitat de-a lungul mai multor întâlniri să plaseze pe teritoriul acestei țări focoase nucleare. La finalul intervenției sale în cadrul unei emisiuni difuzate de către canalul de televiziune Rusia 24, liderul de la Kremlin a precizat de asemenea că Rusia va păstra controlul asupra armelor nucleare desfășurate în Belarus și a avansat termenul de 1 iulie, până la care autoritățile celor două state vor finaliza construcția depozitului necesar.
Liderul rus a făcut aceste declarații la doar câteva zile după vizita lui Xi Jinping la Moscova, în cadrul căreia a încheiat un acord prin care se angajase să nu transfere focoasele nucleare în afara Rusiei. Încălcarea acordului a indicat însă faptul că Putin, conștient de dificultățile cu care se confruntă armata rusă în teatrele de operațiuni, a dorit astfel să-i intimideze pe liderii occidentali, pentru ca aceștia să sisteze livrarea de arme către Ucraina. Așadar, Vladimir Putin a reluat amenințările la adresa aliaților Statelor Unite (printre care Marea Britanie, Polonia și țările baltice) cu privire la posibilitatea lansării unui atac nuclear în cazul în care aceștia refuză să-i îndeplinească ultimatumul. În încercarea de a fi cât mai convingător, președintele rus i-a determinat pe cei doi miniștri ai apărării de la Moscova și Minsk, Serghei Șoigu și Viktor Hrenin să semneze, două luni mai târziu, un acord care definea procedura de menținere a focoaselor nucleare ruse în depozitul din Belarus și a anunțat că primele astfel de arme vor sosi în această fostă republică sovietică în perioada 7-8 iulie. Este însă greu de crezut că Putin va transforma „operațiunea militară specială” pe care a declanșat-o pe teritoriul Ucrainei într-o confruntare nucleară cu statele occidentale. Utilizarea acestui tip de retorică trădează doar slăbiciunea președintelui rus, care intenționează ca pe termen mediu și lung să evite cu orice preț înfrângerea forțelor sale armate de către cele ucrainene.
Prin intermediul amplasării armelor atomice în Republica Belarus (în detrimentul exclavei Kaliningrad), Vladimir Putin a urmărit în schimb confirmarea statutului de co-agresor a lui Aleksandr Lukașenko în războiul din Ucraina. Pentru a-și justifica decizia, acesta a invocat drept temei cererile repetate ale omologului său cu privire la găzduirea de focoase nucleare, însă la prima vedere, se pare că președintele rus s-a înșelat, întrucât Lukașenko a militat încă de anul trecut în favoarea transformării Belarusului într-un stat posesor al propriilor arme nucleare, nu într-o republică care s-a oferit să găzduiască focoasele Rusiei. Această schimbare s-a regăsit de astfel în noua Constituție belarusă, al cărei articol 18 prevede, după organizarea referendumului din 27 februarie 2022, abandonarea de către Belarus a statutului de țară non-nucleară. Aleksandr Lukașenko a reluat eforturile de transformare a țării în putere nucleară încă din prima zi de vot din cadrul respectivei consultări populare întrucât, pe parcursul unei convorbiri telefonice cu președintele Franței, Emmanuel Macron, acesta a fost dispus să-i solicite lui Vladimir Putin returnarea celor 81 de focoase nucleare pe care Belarusul le cedase Rusiei după căderea Uniunii Sovietice, în cazul în care Statele Unite ar fi desfășurat arsenal nuclear în Polonia și Lituania.
Cu toate acestea, președintele belarus a acceptat să găzduiască armele nucleare tactice ruse, întrucât le-a perceput ca fiind o nouă garanție de securitate oferită de către omologul său în eventualitatea în care Occidentul ar lansa un atac împotriva Belarusului. Pentru a obține alte asemenea garanții, Aleksandr Lukașenko a permis încă din luna februarie a anului trecut organizarea exercițiilor militare Determinare Aliată, utilizarea Belarusului ca rampă de lansare a invaziei Ucrainei de către armata rusă și respectiv sosirea pe teritoriul acestei foste republici sovietice a unui contingent format dintr-o mie de soldați ai Federației Ruse. Liderul de la Minsk a obținut în schimb înființarea unei grupări regionale comune de forțe, transferul sistemelor de apărare anti-aeriană Iskander-M și S 400 dar și modernizarea a 10 aeronave Su 25, capabile să transporte focoase nucleare. Transferul acestui tip de arme în afara Rusiei nu este așadar surprinzător, în condițiile în care, după alegerile prezidențiale din 2020, Aleksandr Lukașenko a urmărit un singur țel: să se mențină la putere. Staționarea focoaselor nucleare ruse pe teritoriul Belarusului îi va determina pe liderii occidentali să impună noi sancțiuni împotriva celor două puteri și va crește gradul de ostilitate a societății belaruse față de Rusia. Potrivit unui sondaj al Chatham House realizat în perioada martie-august 2022, 80% dintre cetățenii acestui stat condamnau deja mutarea în Belarus a arsenalului nuclear rusesc. Însă pe termen lung, Vladimir Putin ar putea invoca necesitatea protejării acestuia drept pretext pentru a interveni și împiedica (chiar prin trimiterea unor soldați ruși la Minsk) o posibilă revoltă care și-ar propune să transforme regimul belarus dintr-unul autoritarian-hegemonic într-unul mai democratic, garantându-i astfel omologului său supraviețuirea politică și asigurând totodată gravitarea acestei foste republici sovietice pe orbita Moscovei.
Sursa foto: meduza.io
