CRSR: Cum a fost primul contact cu orașul, care este situația aprovizionării și cum resimt locuitorii capitalei războiul?
Armand Goșu: Deși Kyiv-ul este la câteva ore de front, războiul pare undeva, departe. În ultima noapte petrecută acolo s-a vorbit de un atac cu drone, dar eu dormeam. Oamenii s-au obișnuit, spun că acolo “nu este război”, totul funcționează bine, până la 10 seara, când străzile se golesc de lume, dar de la 6 dimineața, încolo, străzile se umplu de oameni. Între 12 noaptea și 5 dimineața, locuitorii nu au voie să iasă din case. Aprovizionarea si transportul în comun funcționează bine, străzile sunt astfaltate, restaurantele din centru sunt pline. Sunt mulți străini. Cei mai mulți sunt refugiați, oameni care stau în gazdă, cel mai adesea în cartierele de la periferie. Sunt refugiați din est care vorbesc mai mult limba rusă. În marea lor majoritate femei în vârstă, sau femei cu copii, mai rar bărbați. Nimeni nu știe exact câți refugiați sunt în Kyiv, în oraș și în regiune, dar se vorbește de cel puțin 30-40.000.
Produsele sunt mai ieftine ca la București sau Chișinău. În ciuda războiului, inflația este ținută sub control. Peste tot am plătit cu cardul bancar românesc, inclusiv la metrou (99 bani călătoria), la piață, pentru parcare.
CRSR: Și totusi, țara se află în război de peste un an, din ceea ce relatați, ar părea că Kyiv-ul este rupt de realitățile pe care le vedem cu toții, zi de zi, de la distanță, care este explicația?
Deși pare departe, războiul este foarte prezent. Nu doar în fluxul agențiilor de știri și pe ecranul televizoarelor. De fapt, războiul este la orice colt de stradă, în metro, în autobuz. Pe stradă vezi mai puțini bărbați tineri, mai mulți în vârstă sau răniți, în cârje. Un bărbat tânăr, frumos, cu înfățișare de actor, merge greu, parcă acum învață să folosească cârjele. Un picior i-a fost amputat de la genunchi. Încă nu are proteză. Un altul s-a învățat cu cârjele, merge repede prin mulțimea ce iese de la metrou. Trebuie să te uiți atent la el ca să vezi că-i lipsește laba piciorului. Impresia generala este ca cei mai mulți bărbați sunt în haine militare. Pe care le poarte ca pe o uniformă. Am văzut tineri bărbați care-și așteaptă iubitele purtând uniforma militară, prin restaurante sunt tot în uniformă. Până și prietenii străini cu care m-am văzut la Kyiv au căutat să-mi facă un cadou tot o uniforma militară.
Majoritatea crede că, în cele din urmă, Ucraina va învinge. E vorba despre a face dreptate victimelor, a-i prinde și pedepsi pe vinovați. Nu se rezumă la a-i identifica pe militarii ruși care au omorât civili, care au violat fete, femei și bărbați, ci vor să-l ducă pe Putin în fața tribunalului și să-l vadă condamnat. Nimeni nu mai crede că războiul e treabă de câteva săptămâni sau luni. Toți înțeleg că războiul va dura, dar își asumă acest lucru. De la politicieni, analiști până la oameni simplu, majoritatea înțeleg că sprijinul occidentalilor s-ar putea stinge, la un moment dat, dar ei, astăzi, par deciși să lupte cu Rusia până ce își vor elibera întregul teritoriu. Se pregătesc pe acum să poarte singuri acest război. De altfel, una dintre cele mai importante concluzii după această vizită de documentare a fost că Ucraina e mult mai autonomă în decizii și acțiune față de partenerii ei occidentali, decât credeam înainte.
CRSR: Înțelegem că starea de spirit este una surprinzător de bună, cu toate pierderile, distrugerile, milioanele de refugiați și lipsa unei perspective imediate a păcii; dar care sunt așteptările ucrainenilor de la comunitatea euro-atlantică?
Armand Goșu: Concluzia mea este ca, ucrainenii sunt destul de realiști, așteaptă susținere de la occidentali, dar nu vor să depindă cu totul de acest sprijin. Sunt mai multe paliere pe care primesc ajutor. Primul și cel mai important ar fi livrările de armament și muniție. Întotdeauna au cerut mai mult decât au primit, mai ales în materie de armament modern. Vestul, în primul rând Statele Unite, a livrat greu și mai mereu ca reacție la escaladările rusești. Altfel s-ar fi scris istoria acestui război dacă occidentalii ar fi ajutat încă de acum un an armata ucraineană cu Patriot, tancuri Leopard și, mai ales, avioane de vânătoare F16. Un alt palier este cel al sancțiunilor economice și politice adoptate împotriva Rusiei. Abia acum acestea încep să dea rezultatele așteptate. Al treilea nivel, ar fi susținerea diplomatică solicitată de Ucraina pentru a începe negocieri accelerate de aderare la UE și la NATO. Pe acest plan, lucrurile se mișcă foarte, foarte greu, cu riscul enorm pentru securitatea și chiar supraviețuirea Ucrainei, ca Vestul să repete atitudinea de la summit-ul de la București, din 2008. Da, ucrainenii cer mult de la occidentali, sunt insistenți mai ales în spatele ușilor închise, pe canale diplomatice, dar oferă infinit mai mult. În primul rând, în materie de securitate. E un preț de sânge pentru libertate pe care nici o altă națiune, din cate vad eu, nu este pregătită să-l plătească.
CRSR: Ce v-a interesat în calitate de istoric, profesor și expert în spațiul rus și ex-sovietic, dincolo de impresiile generale ale acestei prime și scurte călătorii?
Armand Goșu: Am vizitat muzeul de istorie națională, pe cel de de istorie militară, de literatură, muzeele din complexul Lavra Pecersk, monumentele mai vechi dar mai ales pe cele mai noi. M-a interesat să înțeleg care sunt și cum se nasc noile narative naționale, cum se construiește o mitologie ucraineană. Cum se rescriere istoria, începând de la cea veche, a Kyiv-ului din secolului al IX și până la cea de astăzi; mai ales istoria recentă, ultimul deceniu, de la Revoluție Demnității până la agresiunea Rusiei. Este un proces extrem de interesant, mai ales pentru mine, istoric, jurnalist, cu o experiență de 30 de ani în fostul spațiu sovietic, care a trăit mulți ani la Moscova, dar și la Chișinău sau Kyiv. Sunt fascinat de ce se întâmplă și sunt fericit că pot să văd pe viu, cum se spune, toate aceste evoluții, despre care cei mai mulți nu apucă nici măcar să citească din cărți.
Deci, vizita mea la Kyiv am văzut-o ca pe o obligație profesională. N-am fost în Ucraina de la începutul războiului. E un subiect despre care nu doar că vorbesc public dar îl și predau la universitate de aproape 20 de ani. Am început să învăț limba ucraineană, m-am întors cu o geantă de cărți de acolo.
Nu sunt naiv, știu că lucrurile astea nu sunt apreciate în România, numai că pe mine nu mă interesează piața de expertiză românească, care este confiscată de personaje dubioase, conectate la instituții și mai dubioase. Important este ca cei care vor să învețe ceva, cât de puțin, să aibă unde și cu cine să învețe, apoi să decidă singuri dacă e cazul să continue în străinătatea specializarea. Cel puțin un deceniu, dacă nu chiar mai mult, marile cancelarii, centre universitare și de cercetare vor avea nevoie de expertiză pe Ucraina și în general pe Europa de Est. Sper ca până ies la pensie să văd 15-20 de tineri din zona academică specializându-se serios în probleme ucrainene.
Dezavantajul unei astfel de vizite de documentare este că-ți clatină și puținul de care erai convins. Călătoria aceasta mă obligă să pun privirea în pământ și să spun că nu știu mare lucru despre Ucraina. Am umplut un caiet cu diverse notițe, am făcut sute de fotografii, iar toată această experiență mă determină să încerc să fiu mai nuanțat în afirmațiile mele.
CRSR: Vorbim despre Ucraina exclusiv in termenii războiului, a agresiunii ruse, a atitudinii și sprijinului occidental, pare că în afara teatrului de război, nu mai există nimic demn de semnalat pe scena politică internă. Ce scapă atenției?
Armand Goșu:În ciuda războiului, politica internă ucraineană rămâne destul de agitată; acesta a fost farmecul ei întotdeauna. Spre deosebire de România unde politica e fake, iar scena politică e controlată și manipulată, în Ucraina politica e o competiție reală între partide.
Prin scoaterea în afara legii a partidului pro-rus condus de Viktor Medvedciuk, principala forță de opoziție a devenit partidul fostului președinte Poroșenko. Pe zona electoratului pro-rus, o să mai dureze ceva până să apară o forță politică ce va colecta voturile. „Drugaia Ukraina”, mișcarea lansată de Medvedciuk la Moscova, unde se refugiază în prezent, nu cred că va avea vreo influență politică reală, cu toate resursele puse la dispoziție de Kremlin. Prestigiul enorm de care se bucură militarii ar putea fi valorificat de un nou partid politic, condus de un general, poate chiar șeful Marelui Stat Major, care ar putea obține 10-15% în alegerile parlamentare. Un fel de Averescu al ucrainenilor. Chiar dacă „Sluga naroda”, partidul prezidențial a scăzut în sondaje, rămâne cea mai importantă forță politică.
Opoziția se plânge că Zelenski a instaurat o dictatură în Ucraina, că vrea să amâne alegerile. Însă, politicieni, analiști și ziariști cu care am vorbit m-au asigurat că Zelenski va organiza alegerile prezidențiale, cel mai târziu în martie anul viitor, și nu au exclus chiar alegeri anticipate, prezidențiale și parlamentare împreună. Deci, contraofensiva care stă să înceapă va conta nu doar militar ci și politic. În cazul unui succes, Zelenski ar putea încerca să câștige un nou mandat de președinte, relegitimându-se politic. Pentru ca apoi să înceapă negocieri de pace cu Rusia.
Photo credit Armand Goșu
